Barilul la bursa politică

40
6 minute de lectură

E ieftin petrolul? Dacă ne uităm la cotaţii, 50 de dolari pe baril nu sunt 85, cât în 2018, sau 75, ca-n aprilie 2019

Foto: pixabay

În ciuda tentativelor de „resuscitare”, ţiţeiul rămâne tributar anticipaţiilor privind criza spre care se îndreaptă lumea, dar și iarna blândă este un factor care restrânge cererea. Dacă ne raportăm însă la ceea ce s-a văzut din a doua parte a anilor ’80 până la sfârșitul anilor ’90, când a fost o perioadă lungă cu preţuri mici şi stabile – 18 dolari/baril – se observă că petrolul este mult mai scump. Într-un asemenea context, e inexplicabil de ce unele țări producătoare de țiței, cele care-l extrag ușor, de pe uscat, prin erupție naturală, acuză probleme la actualul preț? Vă închipuiți cu cât au crescut cheltuielile acestor state?!

Așadar, deși petrolul costă mai mult decât în intervalul apreciabil de timp când toată lumea a fost mulțumită şi economiile erau stabile, acum se văd state care se plâng că e mult prea ieftin. De ce? Arabii, de pildă, s-au apucat să achiziționeze hoteluri de lux în care nu mai intră nimeni pe timp de criză, echipe de fotbal și au oferit privilegii sociale.

Arabia Saudită a subvenționat masiv produsele și serviciile esențiale pentru populație. Iar în cele din urmă, preţul petrolului a afectat bugetul statului arab. Ceea ce i-a determinat pe şeici să renunţe, în decembrie 2019, la trei miliarde din acţiunile Aramco (1,5% din capitalul social), compania petrolieră de stat, cea mai mare din lume.

Regatul saudit vinde acţiuni la Aramco, pentru 8,5 dolari bucata, în vederea rezolvării unor chestiuni de ordin social.  Dar aţi auzit ce se întâmplă în ţările scandinave? Aici este locul unde taxele sunt mari, la fel ca şi veniturile fiscale. Statele nordice nu se sfiesc să spună că sunt sociale şi socialismul constituie o sintagmă consacrată în regiune, ceea ce le-ar recomanda să acorde subvenţii şi alte beneficii sociale mai mult decât arabii. Dar nu prea e aşa, Norvegia este o țară care încearcă să-și administreze banii obținuți din petrol mergând pe considerente pur economice. I-a plasat cam cum recomanda FMI să facă România cu cei din privatizări în prima parte a anilor 2000, veniturile excepționale să fie canalizate către investiții ce se materializează în dezvoltare. 

Fondul norvegian de petrol s-a confruntat şi el cu pierderi, însă situația nu s-a putut compara cu cea din țările arabe sau din Rusia. Pentru că importante sunt principiile. Una dintre concepţii, valabilă, este adevărat, în cazul unui fond privat de pensii la nivelul căruia fiecare cotizează pentru el, e aceea ca banii economisiţi în acest fel să se întoarcă sub formă de capital în domeniile în care activează deponenţii şi să adauge valoare. Altfel, într-un sistem piramidal, care funcţionează pe criteriul cazanului comun – pay-as-you-go -, în care hazardul moral și stimulentele perverse sunt la ele acasă, falimentul este doar o chestiune de timp.

Cu titlu de precizare, în prima parte a anilor ’90, fondul de pensii românesc a fost pe plus, dar cum n-a fost exploatat „norvegian”, acum e susţinut „arăbeşte” de buget ca să nu se declare falit. Vârsta medie la data pensionării şi raportul de dependenţă se răzbună!  

În fine, dar noi la ce ne raportăm? Stăm frumos cu terenul arabil, sol bogat şi ne gândim: ne apucăm să muncim? Nu încă, o mai putem trage pe deficite. Cât? Cât ne permite plapuma. Problema este însă că atunci când vom fi nevoiţi să ne apucăm de muncă, fiindcă nu merge la infinit să ne pensionăm anticipat, e posibil să observăm că am uitat s-o facem. Oare de ce susţine propaganda amorţeala, vrea să conserve inconştienţa? Cine n-are bătrâni trebuie să-şi cumpere este o falsă perlă a înţelepciunii, câtă vreme cine are prea mulţi nu poate să-i vândă. Dacă ar fi voie, România ar inunda piaţa cu exporturi!

Şi într-o singură secvenţă nu se vede că a fost condusă ţara prost. În  vreme de război! Atunci când se atinge un punct maxim de hazard moral şi selecţie adversă. Chiar asta sperăm să se întâmple ca să nu se vadă nepriceperea conducătorilor?

Da, dar în vreme de război se mai întâmplă ceva, nici concurență nu mai există. E exact ca acum, ce contează că suntem pe timp de pace?! Petrolul se poate ieftini pe piețele internaționale, că reducerea se vede mai puțin decât ar trebui în prețul la pompă. O țară de dimensiunile României are doar 2.000 de benzinării, în timp ce într-una la jumătate, precum Austria, patria OMV, sunt 3.500. Iar punctele de distribuție independente, ce nu aparțin celor mari, culmea!, sunt din ce în ce mai puține, în loc ca numărul lor să crească. Cine e de vină?

Încă din urmă cu 4 ani, răspunsul era dat chiar de o instituție de stat, și anume Consiliul Concurenței. Astfel, într-un raport din 2016 al instituției se arăta că piața locală a carburanților auto are, în linii mari, structură de cartel, iar pentru sporirea competiției se propunea eliminarea barierelor de reglementare la intrarea pe piață prin liberalizarea și simplificarea procesului de autorizare a înființării de noi benzinării, precum și încurajarea intrării pe piață a marilor lanțuri de retail. Consiliul Concurenței dădea ca exemplu inclusiv o decizie a sa din 2010, prin care constatase încălcarea art. 8 din Legea concurenței de către Consiliul General al Municipiului București, care decisese interzicerea construcției de noi benzinării în zona inelului central al Capitalei, “fără a avea însă la bază o analiză/justificare concludentă cu privire la necesitatea acestei hotărâri”.

Dacă vrea să încaseze sume mai mari din accize și în același timp prețurile la carburanți să scadă, în pas cu prețul international, statul ar trebui să încurajeze deschiderea cât mai multor astfel de “ghișee fiscale” cu benzină și motorină. ■

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele