Bilanț G7: fără miracole, agendă deschisă, rezolvări amânate

62
9 minute de lectură

Un summit restrâns, cu agendă deschisă

BIARRITZ, FRANCE - AUGUST 25: France's President Emmanuel Macron and US President Donald Trump pose for the media as they meet for the first working session of the G7 Summit on August 25, 2019 in Biarritz, France. The French southwestern seaside resort of Biarritz is hosting the 45th G7 summit from August 24 to 26. High on the agenda will be the climate emergency, the US-China trade war, Britain's departure from the EU, and emergency talks on the Amazon wildfire crisis. (Photo by Jeff J Mitchell - Pool /Getty Images)
Foto Jeff J Mitchell – Pool /Getty Images

Un summit restrâns, după unele voci critice prea restrâns, care nu s-a concretizat în vreun acord. O reuniune animată de un spirit pozitiv, de o mare unitate, a concluzionat președintele Franței, Emmanuel Macron, la conferința de presă din finalul summitului de la Biarritz al Grupului celor șapte state dezvoltate, așa-numitul G7. Dar, adaugă Macron, asta nu înseamnă că, în mod miraculos, cădem de acord asupra tuturor problemelor, însă trasăm linii puternice pentru acordurile viitoare.

Nu s-au petrecut miracole, însă surprize au fost: la întâlnirea de două zile a liderilor G7 a apărut ministrul iranian de externe, Javad Zarif, iar participanții s-au angajat să ajute la combaterea incendiilor care afectează pădurea amazoniană din Brazilia.

Criza amazoniană: ajutor financiar, dispută personală între Franța și Brazilia

Națiunile G7 – Marea Britanie, Canada, Franța, Germania, Italia, Japonia și SUA – au convenit să ofere 22 de milioane de dolari (17,9 milioane de euro) pentru finanțarea de urgență pentru combaterea incendiilor Amazonului. Un efort inutil, deoarece, în replică, președintele brazilian a respins oferta, sugerând că banii ar trebui folosiți pentru reîmpădurirea Europei.

„Vom oferi țărilor amazoniene, imediat ce ne semnalează nevoile lor, sprijin financiar de cel puțin 20 de milioane de euro”, a declarant Macron.

Un număr record de incendii se produc în prezent în Amazon, Centrul de Cercetare Spațială din Brazilia dezvăluind o creștere de 83% față de anul precedent, în timp ce sunt 80.000 de incendii doar în Brazilia. Acestea s-au răspândit până și în Bolivia vecină. În fața președintelui chilian Sebastián Piñera, care a fost invitat să se alăture liderilor națiunilor dezvoltate în stațiunea de pe litoralul francez, Macron a declarat că țările G7 sunt gata să ofere sprijin concret regiunii. „Franța va face acest lucru cu sprijin militar în următoarele ore”, a spus el, fără a oferi detalii suplimentare. Macron a adăugat că G7 va elabora o inițiativă pentru Amazon, care va fi lansată la Adunarea Generală a Națiunilor Unite de luna viitoare, din New York. Ceea ce a început ca un argument împotriva incendiilor masive din pădurea amazoniană s-a transformat într-o intensă dispută personală între președintele Braziliei, Jair Bolsonaro, și liderul de la Elysee. Totul a început după ce Bolsonaro a făcut un comentariu sarcastic pe Facebook în legătură cu aspectul fizic al soției președintelui francez. Macron a reacționat condescendent, luni, acesta spunând că „Este trist pentru el și pentru brazilieni” și că Bolsonaro are un comportament neadecvat. De asemenea, același Macron și-a exprimat speranța că Brazilia va avea curând un nou lider „care se va comporta ca atare”. Liderul brazilian a declarat că nu va accepta cei 20 de milioane de euro, dacă liderul francez nu îsi va retrage în mod public acuzațiile. Bolsonaro și-a nuanțat însă reacțiile, lăsând să înțeleagă că Brazilia ar putea accepta un ajutor financiar internațional pe care-l vor gestiona autoritățile. Jair Bolsonaro, un populist de extremă dreaptă și un sceptic al schimbării climatice, este acuzat de presa internațională și de mulți critici politici internaționali ca fiind un susținător al defrișării pădurilor.

Noi reguli pentru comerțul mondial

Președintele francez a declarat că liderii G7 sunt dispuși să modernizeze regulile comerțului mondial. „G7 vrea să revizuiască Organizația Mondială a Comerțului pentru a proteja mai eficient proprietatea intelectuală, pentru a rezolva mai rapid disputele și a opri practicile incorecte”. „Zilele naivității s-au terminat, dar sunt și zilele încercării de a rezolva bilateral problema. Munca comună este noul mod de a face lucrurile.” Pe tema războiului comercial dintre SUA și China, Macron afirmă că „președintele Trump și-a arătat clar dorința de a ajunge la un acord” cu China și că Franța susține un astfel de scenariu. Trump a anunțat, vineri, că majorările puternice de tarife, cu o valoare de 550 de miliarde de dolari (495 de miliarde de euro), pe mărfuri chinezești vor fi aplicate înainte de sfârșitul anului pentru a riposta împotriva noilor taxe de import din China. Dar el le-a spus reporterilor: „Cred că își doresc foarte mult să facem o înțelegere. Vicepreședintele Chinei a spus că vrea să vadă un acord făcut”. El l-a mai descris pe președintele chinez, Xi Jinping, drept „un mare lider”, la doar trei zile după ce l-a numit „dușman”. De asemenea, președintele american a declarat: „Vom vedea ce se va întâmpla, dar eu cred că vom ajunge la un acord”.

Un acord privind taxele GAFA

Parisul și Washingtonul, care au fost „la cuțite” în ultimele săptămâni cu privire la taxele GAFA din Franța – așa numite pentru că vizează corporații tehnologice, inclusiv Google, Apple, Facebook și Amazon –, au convenit, de asemenea, să colaboreze „pentru a ieși din dificultățile care există între noi”, conform declarațiilor președintelui Macron. El a explicat că cele două țări intenționează să colaboreze pentru „modernizarea sistemului fiscal internațional”. Dacă pot ajunge la un acord, Franța își va restrânge taxele. Compromisul încheiat între ministrul francez al Finanțelor, Bruno Le Maire, secretarul Trezoreriei SUA, Steven Mnuchin, și consilierul economic al Casei Albe, Larry Kudlow, prevede că Franța va rambursa companiilor diferența dintre taxele francezilor și un mecanism planificat de OCDE. Cu toate acestea, Trump a refuzat să spună dacă amenințarea sa cu o taxă pe vinul franțuzesc a fost pusă pe masa de negocieri.

Vizita-surpriză din Iran

Macron a surprins pe toată lumea prin organizarea unei întâlniri cu ministrul iranian de externe, Javad Zarif, în contextul summitului de la Biarritz. Liderul de la Elysee a susținut că au fost create condițiile pentru o întâlnire între Trump și omologul său iranian, Hassan Rouhani. El a adăugat, poate prea încrezător, că o întâlnire ar putea avea loc în câteva săptămâni. Tensiunile s-au amplificat între Iran și SUA anul trecut, când Trump a scos SUA din acordul nuclear semnat în 2015 și a impus tarife țării din Orientul Mijlociu, sfidând puterile europene care rămân în favoarea acordului. Președintele Statelor Unite, care și-a reînnoit criticile față de acord – cunoscut sub numele de JCPOA – și care a reiterat că SUA „a făcut lucrurile corecte”, a spus totuși că Iranul este acum „o țară cu un potențial imens”. În ceea ce privește o întâlnire cu Rouhani, el a declarat reporterilor că „dacă circumstanțele ar fi potrivite, cu siguranță aș fi de acord cu asta”, iar cu privire la problema unei înțelegeri, Trump a spus: „Putem să o facem într-o perioadă foarte scurtă“.

Prima întâlnire dintre Donald Trump și Boris Johnson

BIARRITZ, FRANCE - AUGUST 24: French President Emmanuel Macron (L), his wife Brigitte Macron (R) and British Prime Minister Boris Johnson pose for a photograph as they arrive for the G7 summit on August 24, 2019 in Biarritz, France. The French southwestern seaside resort of Biarritz is hosting the 45th G7 summit from August 24 to 26. High on the agenda will be the climate emergency, the US-China trade war, Britain's departure from the EU, and emergency talks on the Amazon wildfire crisis. (Photo by Neil Hall - Pool/Getty Images)
Foto Neil Hall – Pool/Getty Images

O imagine foarte așteptată la summitul G7 din acest an a fost prima întâlnire între Trump și Boris Johnson în calitate de prim-ministru al Regatului Unit. Cei doi lideri au avut prima lor întâlnire bilaterală la summitul G7 din Franța, Johnson spunând că s-a asigurat că Serviciul Național de Sănătate (NHS) al Marii Britanii a fost în afara negocierilor în cadrul discuțiilor comerciale cu SUA. Noul lider s-a plimbat cu grijă la adunare, încercând să-și țină aliații europeni aproape și, pe de altă parte, să nu îl supere pe Donald Trump, deoarece ar putea reprezenta un aliat puternic pentru Marea Britanie, în cazul unui Brexit dur. Johnson a spus că discuțiile comerciale cu Statele Unite vor fi dure, dar există oportunități uriașe pentru întreprinderile britanice pe piața americană.

Urmează un summit cu privire la criza din Ucraina

Deși conflictul armat din estul Ucrainei nu a fost una dintre temele centrale ale summitului, Macron a menționat în cadrul conferinței sale de presă că, alături de cancelarul german, Angela Merkel, va organiza în curând un summit cu liderul rus și cu cel ucrainean pentru a încerca să găsească o soluție pentru criza dintre cele două state.

Ca de obicei, Donald Trump a încercat să fie în centrul atenției, ca la orice alt summit, deși problemele au fost de o importanță mult mai mare decât un conflict comercial între SUA și China, respectiv SUA-Iran, un caz în care nimic nu este clar momentan. Totodată, Trump și-a exprimat disponibilitatea ca următorul summit G7 să aibă loc chiar la complexul hotelier din Miami al miliardarului american.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele