Turneul de tenis feminin care abia s-a încheiat la Arenele BNR a avut parte de cele mai bune cronici. El a conținut și un element de inedit: finala a fost disputată de românca Patricia Țig din postura de mămică, în stilul belgiencei Kim Clijsters la US Open.

Așa cum publicul a fost unanim în a aprecia calitatea sportivă în sine a competiției, tot așa nimeni nu a avut nimic de reproșat în ceea ce privește organizarea. S-a văzut extrem de limpede că terenurile și întreaga infrastructură auxiliară a bazei se află în cea mai bună stare, ceea ce nu poate fi decât efectul unei îngrijiri deopotrivă atente și profesioniste.

Organizarea de calitate constituie, fără doar și poate, normalitatea, însă aici trebuie să ne amintim că nu avem de-a face cu o situație 100% „normală”. Și că, tocmai de aceea, meritele organizatorilor merită subliniate în mod special.

De ce? Pentru că Arenele au fost făcute gata de competiție de către Banca Națională a României. Al cărei personal a administrat baza de așa natură încât și cel mai bogat român să poată descinde pe aleile sale în timpul turneului dintr-un Cadillac Eldorado decapotabil, similar cu cel cu care mergeau Nea Mărin miliardar și alter-ego-ul său în filmul regizat de Sergiu Nicolaescu.

Iar, de obicei, băncii centrale nu doar că nu i se recunosc meritele în această privință, ci i se mai și inventează culpabilități inexistente. Mai precis, se încearcă să se acrediteze ideea profund falsă că este vina BNR și nu a altor instituții și entități că pe Arene nu se dispută și competiții de mai mare anvergură. De parcă banca centrală s-ar putea ocupa de întreaga politică urbanistică și de construcții a Bucureștiului astfel încât să fluidizeze ca prin minune traficul rutier din zonă și să mai facă și locuri de parcare. De parcă ar fi treaba BNR să obțină avize ISU.

Asta însă nu i-a oprit pe calomniatori să pornească ditiramba de minciuni și să profite de slaba educație și informare a publicului. 

Și pentru ca lucrurile să pară mai interesante, se încearcă acreditarea ideii potrivit căreia oficialii BNR vor să păstreze baza în interesul lor personal, „pentru a nu fi deranjați de nimeni”.  

S-a ajuns până într-acolo încât banca centrală a fost dată în judecată și i s-au cerut despăgubiri în instanță cu argumentul că celor care și-ar dori să se joace tenis de performanță pe Arene li s-ar fi încălcat „drepturile omului” de către BNR. Mă gândesc aproape cu compasiune la avocații de top ai reclamanților, la eforturile pe care le-au făcut pentru a părea serioși în fața judecătorului invocând Convenția Europeană a Drepturilor Omului în această speță.

Ceea ce este dincolo de orice îndoială e dreptul de proprietate al BNR asupra Arenelor. Dar asta nu este totul. Banca centrală e perfect dispusă să le cedeze cuiva dornic să le pună în valoare în beneficiul sportului românesc. Numai că are de respectat legi și reglementări, deopotrivă românești și europene. Nu poate „dona” pur și simplu baza pentru că nu se bucură de libertatea de acțiune a unei entități private. Acest lucru ar fi valabil și pentru alte instituții ale statului.

Pe scurt, așa cum nu are voie să finanțeze bugetul de stat prin emisiune monetară (tipărind bani, mai pe românește), BNR îi este interzis și să facă „relaxare cantitativă imobiliară”, așa cum și-ar dori unii.

Ceea ce mai trebuie remarcat este că prestigiul național e o valoare vagă. Și extrem de ieftină, câtă vreme se cultivă pe banii altora. Câți astfel de patrioți sportivi ar fi dispuși să bage mâna în buzunarul propriu pentru a sprijini direct o investiție?

Altfel, e ușor să jubilezi pe banii statului – adică ai tuturor și ai nimănui. Să ne uităm doar la entuziasmul stârnit de faptul că Guvernul renovează sau construiește stadioane în toată țara pentru Campionatul European de fotbal, deși nu tot românul e microbist.

Mie-mi place snookerul, dar aș fi primul care aș protesta dacă Guvernul și-ar propune să mi-l (re)aducă pe Ronnie O’Sullivan la București din fonduri publice. E timpul să investim banii proprii în pasiunile proprii. Iar adevărații antreprenori capitaliști să ne speculeze și satisfacă aceste pasiuni tot cu bani privați: ai lor personali, ai băncilor, ai fondurilor de investiții și ai sponsorilor.