

Reprezentanți ai administrației, ai investitorilor și consilieri ai prim-ministrului vor forma grupuri de lucru pentru rezolvarea problemelor cu care se confruntă Dacia în materie de intrastructură, au convenit premierul Ludovic Orban și Ministrul Transporturilor la întâlnirea cu conducerea Dacia, potrivit Mediafax.
Vineri, 22 noiembrie, ministrul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, Lucian Bode, împreună cu Ludovic Orban, prim-ministrul României, Costel Alexe, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, au avut o întrevedere cu reprezentanții managementului companiei Dacia și cu CEO Groupe Renault România, Christophe Dridi.
Discuțiile au vizat printre altele stadiul proiectelor de infrastructură necesare pentru dezvoltarea atât a exportului de autovehicule produse în uzinele Dacia cât și a economiei naționale, în general.
În cadrul discuțiilor, ministrul Lucian Bode a precizat că în zona infrastructurii se va pune accent pe creșterea volumului de investiții deoarece numai așa se pot crea premisele unei dezvoltări economice durabile.
”Știu problemele cu care se confruntă cei de la Dacia și am convingerea că printr-un dialog permanent, mare parte dintre acestea se pot rezolva. Deja le-am transmis ca s-a rezolvat situația pe care mi-au semnalat-o în ceea ce privește portul Constanța: din ianuarie 2020 nu se vor mai desfășura operațiuni încărcare/descărcare mărfuri pulbere vrac, la dana vecină cu zona unde se află autoturismele Dacia, destinate exportului. În ceea ce privește relația contractuală cu CFR Marfă, sper ca noua conducere a societății să găsească, prin dialogul cu reprezentanții Dacia, o soluție care să avantajeze ambele părți” a spus Lucian Bode, ministrul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor.