Bomba constituțională cu întârziere a Marii Britanii

    Brexitul este deja o criză politică. Mai devreme sau mai târziu, va deveni și o criză constituțională

    7 minute de lectură

    Următoarea care va exploda

    Ediția tipărită | Lideri

    30 mai 2019

    BRITANICII SE mândresc cu constituția lor „nescrisă.” America, Franța și Germania au nevoie de reguli care să fie consemnate, negru pe alb. În Mama Parlamentelor, democrația înflorește de peste 300 de ani fără lovituri de stat, revoluții sau războaie civile, lăsând deoparte independența Irlandei. Politica sa este guvernată de un set de tradiții care au evoluat, de convenții și de legi sub un parlament suveran. Grație stabilității ei, Marea Britanie a convins lumea că stilul său de guvernare este clădit pe baze solide, puse de-a lungul a secole de adaptare la bunul simț.

    Această perspectivă este depășită. Logica lipsită de remușcări a Brexitului a plasat un tub de dinamită constituțională sub Regatul Unit – și, dată fiind dificultatea reformei constituționale într-o țară divizată, nu se poate face prea mult pentru a-l dezamorsa. Sunt șanse mari ca britanicii să descopere curând că acea constituție adaptabilă și robustă pe care contau ei, ar putea, de fapt, să amplifice haosul, diviziunea și amenințările la adresa uniunii.

    În 10 iunie, la trei zile după plecarea Theresei May din fruntea Partidului Conservator, va începe oficial cursa pentru succesiune. Unii dintre pretendenți, inclusiv favoritul, Boris Johnson, se jură că, dacă Uniunea Europeană nu le va da ce vor (și nu le va da), ei se vor retrage din UE, în 31 octombrie, fără acord. Cei 124.000 de membri ai Partidului Conservator care îl vor alege pe viitorul prim-ministru, un eșantion nereprezentativ, ca să folosim un eufemism, își vor asuma, deci, responsabilitatea rezolvării problemei care a divizat națiunea exact în două.

    Mai rău, Parlamentul presupus suveran al Marii Britanii a votat împotriva unui asemenea Brexit fără acord, pe motiv că ar face mult rău țării. Vor exista, fără îndoială, mai multe mașinațiuni parlamentare pentru a opri un Brexit fără acord sau pentru a forța unul. Constituția nu este clară dacă executivul sau parlamentul ar trebui să aibă câștig de cauză. E neclar chiar și cum să alegi între ele.

    În spatele acestei nesiguranțe se află faptul că există un amalgam de contradicții în Constituția Marii Britanii, împrăștiate în nenumărate legi, convenții și reguli. Așa cum descriam în Briefing-ul de săptămâna aceasta, ele pot fi ușor amendate, printr-un vot al Parlamentului sau doar prin pronunțarea în acest sens a Speaker-ului Camerei Comunelor – care a jurat, săptămâna aceasta, că va rămâne în funcție pentru a se asigura că vocea parlamentului este auzită. A fost o vreme când legislatorii britanici țineau cont de faptul că jocul cu regulile ar putea submina democrația. Poate din acest motiv ei practicau reținerea de sine. Dar, în ultimele decenii, când democrația liberală părea de nezdruncinat, liderii britanici și-au pierdut precauția. În lipsa ei, într-un acces de zăpăceală, au început să reinventeze constituția cu totul.

    Sub Tony Blair și David Cameron, Parlamentul de la Westminster a cedat puterea adunărilor din Scoția, Țara Galilor și Irlanda de Nord, și, în mod direct, poporului, prin referendumuri. Aceste inovații au fost adesea bine intenționate și de dorit, în sine. Dar nimeni nu s-a gândit prea mult la consecințele pentru constituție, în ansamblul ei.

    Haosul rezultat și-a pus deja amprenta pe Brexit. Referendumul a consfințit părăsirea UE, dar a lăsat detaliile pentru mai târziu. El a dat un mandat pentru Brexit, dar nu pentru vreuna dintre formele foarte diferite pe care le poate lua Brexitul. Este neclar modul în care parlamentarii ar trebui să împace datoria lor de a onora referendumul cu datoria fiecăruia de a acționa pentru a servi interesul votanților lor. Alte țări evită această greșeală. Și Irlanda organizează referendumuri, dar Articolul 46 din Constituția ei este clar: poporul se pronunță asupra unei schimbări doar după ce a fost adoptată o lege în Dáil (nr. Camera inferioară a parlamentului Irlandei), cu toate detaliile stipulate. Marea Britanie nu s-a gândit niciodată să fie atât de inteligentă.

    Brexitul însuși sădește semințele unui haos constituțional continuat, amenințând integritatea Uniunii. În alegerile pentru Parlamentul European, Partidul Național Scoțian (SNP) a câștigat o proporție mai mare din voturi. Scoția a votat pentru a rămâne în UE, la referendum, iar liderii SNP pot susține, pe bună dreptate, că tocmai au câștigat un mandat mai puternic de a părăsi Regatul Unit. Totuși, cel puțin unul dintre candidații la conducerea Partidului Conservator exclude orice alt referendum.

    Dezmembrarea Uniunii ar fi un coșmar constituțional – fie și numai pentru faptul că nu este consfințit niciun proces de secesiune. Dar alege să se organizeze un al doilea referendum scoțian ar putea pune multe probleme. Johnson este detestat la nord de graniță. Mulți alegători englezi cer un al doilea referendum pe Brexit. Doamna May le-a spus celor din SNP să aștepte până se rezolvă Brexitul. Din punct de vedere legal, ar putea prim-ministrul Johnson să se opună unei campanii scoțiene hotărâte? Este neclar.

    Însuși actul de a părăsi UE ar împovăra, de asemenea, constituția cu noi îndoieli. Carta Drepturilor Fundamentale, care consfințește în lege drepturile cetățenilor UE, nu ar mai guverna tribunalele britanice. Unii pretendenți la funcția de lider al conservatorilor, cum este Dominic Raab, vor să renunțe la legislația internă care consfințește aceste drepturi. Dacă Parlamentul va adopta legi noi oprimante, tribunalele ar putea să se plângă, dar nu ar putea împiedica asta. Alegătorii care bombăne despre amestecul judecătorilor europeni ar putea să înceapă să se răzgândească. Semnalul cere o Cartă Britanică a Drepturilor și un alt acces de inovație constituțională prost concepută.

    Și asta duce la o îngrijorare finală. Constituția șubredă, ușor de amendat, a Marii Britanii este vulnerabilă la politicile radicalizate generate de trei ani de tras la rame în privința Brexitului. Jeremy Corbyn și colegii săi de extremă stânga sunt cât se poate de clari în privința ambițiile lor de a revoluționa Marea Britanie. Ar fi naiv să credem că ei s-ar concentra pe economie și pe cheltuielile publice, lăsând regulile în pace. Un guvern laburist sub Corbyn – sau un guvern conservator condus de un conservator populist – nu ar fi constrâns decât de capacitatea sa de a-și croi drumul prin parlament. Laburiștii au cerut deja organizarea unei convenții constituționale.

    Majoritatea britanicilor sunt fericiți, în inconștiența lor, despre testul care urmează. Poate că ei cred că modul lor aparte de a face lucrurile duce mereu la stabilitate. Este posibil chiar ca infinita flexibilitate a constituției lor să permită un compromis care să scoată țara din mlaștinile Brexitului. Totuși, e mai probabil că ea va alimenta afirmațiile că cealaltă tabără e formată din escroci și trădători.

    Brexitul a creat de mult o criză politică. Acum, pare menit să devină și o criză constituțională. Este o criză pentru care Marea Britanie este, din nefericire, nepregătită.

    Acest articol a apărut în secțiunea Lideri din ediția tipărită a The Economist, sub titlul „Următoarea care va exploda”

    LĂSAȚI UN COMENTARIU

    Comentariul:
    Introduceți numele