
Premierul Boris Johnson propune o schimbare de paradigmă în relațiile dintre statul britanic și Uniunea Europeană, care să fie bazate pe încredere reciprocă și legături pozitive, confrom declarațiilor acestuia din cadrul conferinței anuale a Partidului Conservator, relatează agenția Reuters, citată de Mediafax.
Liderul Guvernului de la Londra prezintă, miercuri, în fața colegilor săi din Partidul Conservator, reuniți în cadrul sesiunii anuale, varianta finală a propunerilor privind procesul Brexit. În ceea ce privește legăturile cu Bruxellesul, premierul britanic susține schimbarea relațiilor cu acesta într-un mod constructiv, care presupune compromis din partea ambelor părți.
„După 45 de ani de schimbare constituțională cu adevărat dramatică, trebuie să avem o relație nouă cu UE – un parteneriat pozitiv și de încredere – și putem face asta. Astăzi, la Bruxelles, discutăm propuneri pe care eu le consider constructive și rezonabile care presupun compromisuri din partea ambelor părți.”, a declarat Boris Johnson, în cadul conferinței Partidului Conservator de miercuri.