
Urmăriți-ne și pe Facebook
Premierul britanic, Boris Johnson, intenţionează să prezinte vineri Camerei Comunelor proiectul de acord privind retragerea ţării din Uniunea Europeană, anunţă Biroul şefului Guvernului de la Londra, informează Mediafax.
„Intenţionăm să iniţiem procedura înainte de Crăciun şi o vom face conform Constituţiei“, a declarat purtătorul de cuvânt al Downing Street.
Proiectul de acord Brexit va putea fi prezentat oficial abia după alegerea preşedintelui Camerei Comunelor, în cursul zilei de marţi.
Marea Britanie a organizat alegeri generale la 12 decembrie, conservatorii lui Boris Johnson obținând o victorie categorică și o majoritate mai mult decât confortabilă în Camera Comunelor. Astfel, forma renegociată de către premierul Johnson a acordului cu Bruxellesul are foarte mari șanse să treacă de votul Parlamentului, spre deosebire de formele anterioare negociate de fostul premier Theresa May.
Boris Johnson intenţionează să retragă Marea Britanie din UE la 31 ianuarie 2020 – cel mai recent termen stabilit ca urmare a mai multor amânări. ■
Urmăriți-ne și pe Facebook