Brazilia | Fiul președintelui primește funcția de ambasador în SUA

28
1 minut de lectură

Președintele brazilian Jair Bolsonaro i-a oferit celui de-al treilea său fiu, Eduardo Bolsonaro, în vârstă de 35 ani, funcția de ambasador al Braziliei la Washington, informează site-ul postului BBC, preluat de Mediafax.

Eduardo Bolsonaro este numit de presă “ministrul de Externe din umbră” ca urmare a influenței puternice pe care o exercită asupra ideilor de politică externă ale președintelui Braziliei.

În cazul în care va accepta postul de ambasador, lucru pe care a spus că îl va face, Eduardo Bolsonaro va trebui să demisioneze din funcția de membru al Congresului de la Brasilia.

Fără să țină cont de poziția tradițional precaută în plan diplomatic a Braziliei, atât președintele, cât și fiul său, se declară proamericani.

Jair Bolsonaro, poreclit “Trump de la tropice”, care a fost ales președinte pe fondul frustrării alegătorilor faţă de violenţa, corupţia şi problemele economice din Brazilia, a promis că va restabili ordinea în ţară, inclusiv prin folosirea unor metode dure. Însă criticii săi semnalează cu îngrijorare o aparentă înclinaţie a acestuia spre autoritarism şi intoleranţă.

Influenţa modelului politic promovat în SUA de Trump a fost recunoscută chiar și de Bolsonaro, care a afirmat că: “Trump este un exemplu pentru mine … şi în multe feluri pentru Brazilia”.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele