Bulgarii vor ca România să dragheze Dunărea, folosind bani europeni

Dacă fuviul ce constituie o bună parte din granița celor două țări ar fi mai adânc, ar putea trece vase mai mari şi și în acest fel ar fi și turişti mai mulţi, consideră primul ministru bulgar, Boyko Borisov.

2 minute de lectură

Premierul bulgar, Boyko Borisov, a declarat vineri, după întâlnirea cu omologul român, Viorica Dăncilă, de la București, că Bulgaria şi România depun eforturi privind proiectele energetice, exprimându-şi speranţa că lucrările la interconectorul de gaze dintre cele două ţări vor debuta în iunie. De asemenea, acesta a arătat că demersurile comune vor continua pentru a asigura navigabilitatea pe Dunăre și pentru a dezvolta infrastructura feroviară care leagă cele două țări.

”Ambele state vor depune eforturi în ceea ce priveşte proiectele energetice. (…) Sper că în luna iunie vom face prima săpătură la interconectorul de gaze România – Bulgaria. Lucrăm intens la hub-ul de gaze Balcani. Cu România avem o anumită interconectare, trebuie să avem staţii de comprimare reversibile. Bulgaria, România, Grecia trebuie să se pregătească cu autostrăzile lor pentru a transporta gaz în diferite direcţii şi aici ne-am înţeles”, declara premierul bulgar.

El a mai precizat că documentele bilaterale semnate vineri între România şi Bulgaria se referă și la o serie de acţiuni comune în domeniul incendiilor, stimularea întreprinderilor mici şi mijlocii, dragarea Dunării și dezvoltarea infrastructurii.

“Pe proiecte europene, România poate să dragheze fluviul Dunărea, să fie mai adânc, pentru a putea trece vase mai mari şi pentru a avea turişti mai mulţi. La Ruse-Giurgiu putem să folosim bani europeni, dacă începem construirea unui pod, pentru că acesta este un coridor european. Și la Sviştov-Nicopole am putea avea un pod, prin parteneriat public-privat. În câteva zile, miniştrii Transporturilor să lucreze pe acest subiect, să se facă acest lucru prin parteneriat public-privat. Este foarte important să cooperăm și în ceea ce privește sistemul energetic. La Nicopole-Turnu Măgurele se poate face şi o hidrocentrală”, a afirmat Boyko Borisov.

Gabriel Nițulescu
Gabriel Nițulescu este jurnalist, comentator, analist economic și autor de cărți economice, cu articole publicate în presa economică românească. A fost jurnalist la Curentul, Ziarul Financiar, Capital, Banii Noștri, Ghidul de Bani și Financial Director Romania. A fost editor coordonator al săptămânalului Banii Noștri și redactor-șef al revistei lunare Financial Director România.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele