Bunăstarea economică a unei națiuni rămâne o noțiune abstractă, greu de măsurat. Să fie oare câștigul anual, al unei persoane, un indicator al confortului, la care adăugăm posesiunile, casele, terenurile, conturile în bancă sau obiectele de artă? De ce nu plasamentele la bursă sau în fonduri de pensii private? Evaluarea avuției este relativă și sentimentul de confort diferă de la un om la altul, uneori în interiorul aceleiași locuințe. Economiștii au tranșat dilema și au simplificat definiția bunăstării economice a unei națiuni: o măsoară prin produsul intern brut (PIB) pe cap de locuitor, exprimat prin puterea de cumpărare. Cum stăm noi, românii, într-un clasament european al bunăstării astfel definite? Relativ modest, cu un PIB per capita situat aproape la două treimi din media europeană (65%), indicator aflat însă într-o creștere considerabilă (triplare) în comparație cu anii când nu făceam parte din clubul european.

În această ecuație complexă a bunăstării unei națiuni ar trebui să introducem un element esențial: piața de capital, deoarece investițiile și mai ales câștigurile viitoare fac diferența. Avem cumva tentația de a simplifica logica aceasta de bunăstare economică.

Piața de capital nu este doar o completare a intermedierii financiare realizate de bănci, este un model de intermediere financiară care funcționează în Statele Unite ale Americii foarte bine și către care încearcă să se îndrepte și Europa. Ca atare, a neglija importanța pieței de capital într-un context european este o greșeală.

Pentru investitori, piața de capital a fost un plasament oarecum mai răsplătitor, într-un moment în care randamentele obligațiunilor suverane cu scadență la 10 ani din zona euro sau din Japonia sunt negative. Desigur, aceste bonduri rămân atractive, probabil deoarece, în medie, datoria publică a statelor din zona euro depășește cu mult idealul optim propus de Tratatul de la Maastricht, de 60% din PIB. Cum să ignore piața o sursă de câștig viitor? Deocamdată însă, în Europa dobânzile sunt joase, iar inflația este temperată. Așa încât afacerile sunt tentate să se finanțeze prin împrumuturi, iar gospodăriile sunt oarecum împinse către consum.

Europa simte însă că are nevoie de un impuls pentru a susține un ritm de creștere economică mai alert, într-un moment destul de complicat, în care incertitudinile din jurul Brexitului se mențin la cote înalte.

Și România are nevoie de creștere economică, pentru a ieși din capcana unor cheltuieli obligatorii imposibil de finanțat cu venituri sistematic insuficiente. Pentru a stimula economia, avem în mod clar nevoie de o piață de capital vibrantă, care să atragă atât investiții de portofoliu străine, cât și banii fondurilor mutuale românești.

Piața noastră de capital are în acest moment un avantaj interesant: a fost inclusă în zona piețelor emergente, nu mai este o piață de frontieră. Cu alte cuvinte, agenția FTSE Russell, parte a Bursei din Londra, a ridicat pentru noi bariera către autostrăzile financiare mondiale. Asta, după ce ani de zile am stat pe drumuri forestiere și pe drumuri comunale. Nu este însă suficient, trebuie să rezistăm acolo. Dacă cei care ne-au invitat vor observa că mergem cu o viteză de croazieră de 30-40 de kilometri pe oră, vom avea o problemă. Am fost acceptați într-un club cu rigori diferite și avem o datorie suplimentară: să ne uităm la vehiculul – piața de capital – cu care circulăm pe această autostradă europeană. Trebuie deci să nu inhibăm privatizările prin bursă ale marilor companii de stat. trebuie să lărgim piața, să-i oferim adâncime, astfel încât să fie atractivă. Apoi, avem nevoie de investitori.

La fel ca americanii, românii ar putea să-și plaseze banii în acțiuni sau în obligațiuni. Până la urmă, aceste plasamente construiesc bunăstarea individuală. Americanii au acest exercițiu de a investi în acțiuni, în fonduri mutuale sau de pensii încă din primii ani de muncă. Europenii, care au beneficiat de un contract social între generații, o solidaritate a bunăstării, nu au fost ispitiți de plasamentele în acțiuni, obligațiuni sau în fonduri mutuale. N-aveau de ce. Perspectiva unei demografii complicate, în care europenii trăiesc mai mult și vor să-și mențină un nivel de trai confortabil și la pensie, i-a împins pe mulți însă către plasamente în piața de capital. Mai ales într-o epocă a dobânzilor negative, care de fapt stimulează consumul. În Europa însă, în principal, fondurile de pensii sunt combustibilul care alimentează piața de capital. Fondurile de pensii sunt și în România investitori importanți la Bursă, dar în sine piața pensiilor private este încă embrionară. Dar poate că unul dintre cele mai stimulative argumente în favoarea unei piețe de capital solide este raportul direct proporțional dintre PIB per capita, exprimat în puterea de cumpărare, și speranța de viață. Acolo unde acest indicator al bunăstării este mare, crește și speranța de viață. În țările foarte sărace, avem o speranță de viață foarte scăzută. Suntem încă suficient de la mare distanță de mediile europene. Iar dacă piața de capital poate stimula economia, atunci nicio strategie de dezvoltare nu trebuie s-o ignore. ■