Ca să își revină bursele din Europa, acțiunile băncilor trebuie să salte

Sentimentul investitorilor s-a transformat din indiferență în ceva apropiat de ură.

66
5 minute de lectură

Ediția tipărită | Finanțe și economie
24 noiembrie 2018

NU FOARTE DEMULT, un broker care încerca să îi capteze interesul unui manager de fond american în acțiuni europene ar fi fost întâmpinat cu ochii dați peste cap. Sentimentul este capricios, iar atitudinile se schimbă. În zilele noastre, răspunsul probabil ar fi o privire dură. De-a lungul anilor în care câștigurile de pe bursele din America le depășeau pe cele de oriunde aiurea, orice sentimente reziduale pentru acțiunile din Lumea Veche s-au transformat încet în indiferență, iar apoi au alunecat în ceva asemănător cu ura.
Ce ar putea să fie de plăcut? Indicele Euro Stoxx 50 de acțiuni din zona euro e mai jos decât acum 20 de ani. Prognozele de câștiguri au fost reduse constant, anul acesta, riscul politic – de la Brexit la încleștarea cu Uniunea Europeană pe bugetul Italiei – nu e niciodată îndepărtat și, se pare, niciodată rezolvat. „Sunați-mă când se termină”, este refrenul multor investitori americani. Să nu îi facem să înceapă să vorbească despre defectele structurale ale Europei: populația îmbătrânită, lipsa unor firme digitale de talie mondială, piețele fragmentate.

Categoria de active care captează cel mai bine euro-disperarea prevalentă sunt băncile. Ele au totul din ceea ce face ca investițiile în Europa să fie o experiență atât de mizerabilă. Într-un an descurajant pentru piețele europene, acțiunile la bănci și firme financiare au fost printre cele cu performanțele cele mai proaste . Chiar după vânzare, ele reprezintă o cincime din indicele pan-european MSCI. Depresia este acum atât de sumbră, încât nu ar fi nevoie decât de câteva raze de soare pentru a resuscita acțiunile la bănci.

Totuși, pentru moment, veștile sunt necontenit rele. PIB-ul din zona euro a crescut cu doar 0,2% în trimestrul al treilea. Indicele de activitate al managerilor de achiziții a scăzut în octombrie la un minim de doi ani. Exporturile s-au ofilit, mai ales către piețele emergente, unde firmele listate în Europa câștigă o treime din profiturile lor. O economie slabă amână ziua în care băncile centrale din Europa vor putea să întărească politica monetară. Amânarea lovește băncile, ale căror profituri depind de dobânzile pe care le percep la împrumuturi.

Eșecurile ciclice ale Europei se împletesc cu o serie de alte neajunsuri. Populația sa îmbătrânește, iar afacerile sale par învechite. Nu e vorba doar de preponderența băncilor. Indicii bursieri sunt încărcați cu producători auto, produse chimice și bunuri de capital – tehnologia mașinilor de la începutul secolului XX, nu tehnologia digitală a celui de-al XXI-lea.

Europa nu este nici o piață cu adevărat continentală, așa cum este America. Sectorul bancar este esențialmente național. Piețele sale de capital sunt mărunte. Și îi lipsește un set unic de instrumente de politică fiscală, care să acompanieze moneda sa unică. Zona euro nu are o protecție comună a depozitelor sau asigurări împotriva șomajului. Sunt mai mult semnele că Europa se destramă, decât cele că se adună. O țară mare, Marea Britanie, trece printr-un divorț dezordonat cu UE. Alta, Italia, se luptă cu UE pe reguli fiscale. Cu cât mai mari par aceste riscuri politice, cu atât mai mult vor scădea acțiunile băncilor.

Există ceva pozitiv care să poată fi spus despre ele? Băncile europene sunt un joc cu efect de levier pentru Europa și pentru economia globală, spune Luca Paolini de la Pictet, un grup elvețian de management al averilor. Punctul de plecare este că acțiunile sunt ieftine – băncile sunt prețăluite asemenea unor calamități. Totuși, după un deceniu de tergiversări pe tema împrumuturilor fără acoperire și a capitalizării, bilanțurile lor contabile sunt acum într-o formă decentă. Creditele bancare din zona euro cresc din nou.

O mare parte din ceața politică a Europei va trebui să dispară înainte ca băncile să poată dovedi ceva mai mult decât un salt pe termen scurt. Un Brexit mai soft ar putea ajuta, desigur. La fel și un armistițiu pe bugetul Italiei. Slăbiciunile structurale ale zonei euro nu se vor rezolva repede. Dar au existat mai multe progrese decât se recunoaște în genere.
Franța și Germania au convenit recent asupra propunerii pentru un buget european. El nu se ridică la înălțimea genului de fond de luptă împotriva recesiunii de care este nevoie. Dar odată implementat, ar putea să crească în dimensiuni și flexibilitate – la fel cum planul de salvare improvizat pentru Grecia în 2010 s-a transformat în sprijin de durată pentru țările cu probleme, cum ar fi Mecanismul European de Stabilitate, un fond de salvare de 410 miliarde de euro. Șansa ca decidenții politici să evolueze spre integrare fiscală în felul acesta este de 30%, potrivit strategilor de la Morgan Stanley. Asta ar fi cel mai mult în beneficiul activelor financiare, spun ei.

Mai este un lucru, poate un pic ciudat, de spus în favoarea activelor europene, mai ales a celor bancare: că puțini investitori au ceva favorabil de spus despre ele. Ele sunt un pariu contrar – antiteza activelor high-tech americane, care nu mai sunt acum brusc la ordinea zilei. Le cumperi atunci când toți ceilalți au renunțat la ele. Nu e asta chiar acum?

Acest articol a apărut în secțiunea Finanțe și economie din ediția tipărită a The Economist, sub titlul „Teoria Big Bank”

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele