Călin Rangu, ASF: Suntem pe locul 6 est-european la asigurările pentru locuințe

12
2 minute de lectură

Călin Rangu, director ASF, a precizat, marți, la Forumul ICAR, că România se află pe locul 6 în sud-estul Europei în ceea ce privește nivelul asigurărilor obligatorii pentru locuințe. Rangu a mai precizat că se propune extinderea acoperirii mai multor riscuri printr-o asigurare.

„Piața asigurărilor este într-o creștere redusă, est-european suntem pe locul 6, iar din acest motiv este loc foarte mult (de creștere – n.r.) pe asigurările obligatorii.

Pentru asigurările obligatorii pentru locuințe vorbim de trei tipuri de calamități: alunecări de teren, cutremur, și inundații”, a declarat, marți, Călin Rangu, director în cadrul ASF, în cadrul Forumului Internațional al Riscurilor Catastrofale (ICAR).

În ceea ce privește gradul scăzut al asigurărilor obligatorii, Rangu spune că problema cea mai mare este cea a popularizării. „Aici se fac eforturi semnificative și ASF are campanii de educație financiară și discută aceste lucruri pe unde merge. Campaniile ASF au ajuns și în trenuri, iar în curând se vor duce și în anumite orașe, în colaborare cu primăriile , care au un rol important. Înțelegem că nu pot da amenzi 500 de lei, din rațiuni politice, îi este foarte greu unui primar să-și amendeze locuitorii, mai ales când se apropie campania electorală, dar este o lege pe de altă parte și se poate face o campanie de educare a populației, pentru că avem și exemplul Brașovului, unde peste 50 % sunt asigurați obligatoriu, având în vedere că primăria are un departament specializat. Nu trebuie să apelezi neapărat la pârghii de forță, pentru că unii oameni nici nu știu că se pot asigura”, precizează Rangu.

Potrivit acestuia, la polul opus, în ceea ce privește asigurările obligatorii, sud-vestul României are gradul cel mai mic.

Rangu mai spune că ASF a propus o modificare a cadrului legislativ, pentru extinderea riscurilor acoperite de asigurări.

„Propunerile de modificare a cadrului legal este să extindem asigurarea la mai multe riscuri, pentru ca populația să-și aleagă riscurile pe care le consideră relevante pentru zona în care locuiește (…) Propunerile sunt trimise. Avem semnale pozitive și din Parlament”, a mai declarat Rangu.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele