Când societatea nu mai are răbdare

„Tecuciul e aici, ne-a sărit muștarul!”. Prin ianuarie 2017, o asemenea pancartă se ițea printre protestatarii din Piața Victoriei. Și dincolo de umorul inteligent, rezuma fără putință de tăgadă starea unei societăți care lansa avertismente și avea așteptări. O societate care nu mai avea răbdare, dar avea exigențe și cerea asumări explicite.

107
6 minute de lectură

Cu nici un an și jumătate înainte, Victor Ponta demisiona din funcția de prim-ministru după tragedia de la Colectiv, confruntat cu proteste masive. „Am obligaţia să constat supărarea legitimă care există în cadrul societății și dorința, din nou legitimă, de a avea responsabilități mai mari decât cele ale patronilor de la firma respectivă. Oamenii simt nevoia de mai mult și ar fi o mare greșeală din partea mea să ignor acest lucru. (…) îmi depun mandatul de prim-ministru, implicit, și al Guvernului României, și fac acest lucru pentru că în anii în care am făcut politică, am rezistat la orice bătălie cu adversarii politici, niciodată însă nu mă bat cu oamenii și cred că ar fi o mare greșeală și cred că am avea toți de suferit„, își explica Ponta plecarea. Simțise pe pielea lui ce înseamnă costul politic într-o confruntarea cu așteptările și dezamăgirea unei generații care nu mai e dispusă să ierte sau să aștepte.

Un sezon electoral

Suntem într-un an aparte, ne alegem președintele la capătul unui ciclu electoral extrem de tulburat, cu premiere politice multiple și, mai ales, cu o voce a oamenilor mai clară și mai exigentă decât oricând. Totul, potențat de o epocă în care internetul, fake-news-urile și convingerile dau un amalgam exploziv. Răspunsul societății la toate acestea va fi dat, pentru început, în turul întâi al prezidențialelor, pe 10 noiembrie. Dar preludiul, zguduitor, a fost la europarlamentarele și referendumul din 26 mai. După el, actorii politici pășesc cu grijă, care culcat pe propriii lauri, care precaut și chiar temător. Desigur, fiecare politician își imaginează că știe cel mai bine ce vor românii. Reacția de până acum a străzii a dat câteva semnale clare, plecând de la câteva repere esențiale ale istoriei ultimilor trei-patru ani.

Eșecul autoritarismului lui Dragnea

În primul rând, curiosul caz al lui Liviu Dragnea. Omul care, în fruntea PSD, a dus în 2016 partidul către un scor istoric la un an după Colectiv. Care a schimbat după cum a vrut premierii, care a impus modificări de legi, care bruftuluia ziariștii, se certa cu Europa și părea că are țara la picioare. Care, în fruntea PSD, a dus partidul către un scor usturător în mai 2019. Popularitatea sa s-a deteriorat rapid, culminând, practic, cu o ură populară. O lecție că electoratul nu e chiar așa naiv și că accesele de autoritarism nu țin, mai ales în fața unei generații care gândește altfel și are așteptări.

Repulsia față de șpagă

În al doilea rând, atacurile la justiție și încercările de subordonare a instituțiilor pentru protejarea corupților. Protestele declanșate de celebra ordonanță 13 au arătat că românii vor curățenie. Că șpaga, furtul, mișmașurile, aranjamentele subterane și alte practici bine înfipte în tradiție nu mai sunt acceptate. Că tinerii, mai ales, „vor o țară ca afară”. Sigur că nici „afară” lucrurile nu stau chiar roz, dar există mecanismele necesare extirpării tumorilor.

Și cine răspunde?

În al treilea rând, e vorba de responsabilitate. Vehemența reacțiilor publice după recentul caz de la Caracal, dar nu numai, demonstrează că oamenii vor ca vinovații să plătească. Iar atitudinea guvernanților și a politicienilor, în general, mai ales după mai 2019, arată că aceștia înțeleg presiunea.

Exigența sporită cu care societatea se raportează la putere s-a văzut cel mai clar la europarlamentare și referendum. A fost semnalul evident că prestația de până acum a puterii nu a fost în direcția dorită de populație. Și avertismentul a vizat, desigur, în primul rând coaliția PSD-ALDE, dar a mai existat unul, subtil, la adresa președintelui Iohannis, tradus prin scorul mare al USR-PLUS, o forță politică ce și-a triplat procentele, comparativ cu PNL, care a câștigat doar câteva, totul având ca reper parlamentarele din 2016.

Pe aceste premise, se construiește drumul până la prezidențialele din toamnă. Există, în mod cert, o presiune în societate, într-o societate activă, cu un grad crescut de intoleranță la tare care au provocat tragedii și care, la un moment dat, păreau că ne îndepărtează de Europa.

Toată lumea, de la clasa politică la electoratul din țară și la cel din străinătate, va da un semnal în curând, pe 10 august. E de așteptat un miting de amploare în Piața Victoriei din București. Un miting care nu părea să anunțe nimic special, dar care acum, după o tragedie precum cea de la Caracal, are un alt potențial. Și dacă până acum oamenii ieșeau în stradă în numele unor principii, iată că ies și pentru că se simt vulnerabili. Vulnerabili într-un stat care, pe un lanț de greșeli procedurale sau legislative, dar mai ales de atitudine și mentalitate, nu e capabil să-i protejeze. N-a fost în stare la Colectiv, n-a fost în stare nici la Caracal. Și, mai rău, încearcă să bage mizeria sub preș.

Urmează, desigur, campania electorală. Cei patru candidați principali, Klaus Iohannis, Călin Popescu Tăriceanu , Viorica Dăncilă și Dan Barna, vor funcționa , printre altele, și pe post de paratrăsnet. Vor trebui să îndepărteze toată furtuna iscată de decizii și prestații politice ale unor conducători cărora populația are destule să le reproșeze. Sigur, cel mai avantajat din acest punct de vedere este candidatul USR-PLUS, Dan Barna, iar cea mai vulnerabilă, Viorica Dăncilă, în calitate și de premier. Jocurile sunt însă departe de a fi făcute, dar, chiar și așa, PSD ia startul în cea mai dificilă cursă prezidențială la care a participat vreodată în istoria sa, oricum s-ar fi numit el.

Probabil că acel candidat care va reuși să convingă electoratul că are voința și putința de a repara vulnerabilitățile acestui stat, dar fără a promite că ne va transforma peste noapte în Elveția, va avea din toamnă cale liberă la Cotroceni.

Roxana Zamfirescu
Roxana Zamfirescu este jurnalist senior la Televiziunea Română, unde coordonează secția Politic a Știrilor TVR. Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării a Universității din București, și-a început cariera la Radio Delta RFI, apoi a optat pentru televiziune. Este specializată pe știri politice, dar realizează și materiale din alte domenii, moderează emisiuni sau participă la ele în calitate de comentator. Este colaborator al canalului francez TV5 pentru România.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele