Dacă te uiți la cifra zero, vezi nimicul, zero. Dacă te uiți prin zero, zărești infinitul“, spunea dirijorul Itay Talgam, citând un proverb vechi, referindu-se la arta sa. Nu este deci vorba aici despre rectificarea bugetară așa-zis pozitivă, ci despre un muzician care-și datorează popularitatea și datorită faptului că le-a livrat liderilor lumii multe idei despre management. La Forumul Economic de la Davos, prin 2011, el și-a cucerit auditoriul cu idei sosite din arta de a stăpâni o partitură muzicală complicată, de a ține în mână orchestra simfonică și de a-și pune amprenta asupra interpretării, de a avea propria viziune. Cel puțin, așa mi-a explicat când, sosit la București, a vorbit despre ce pot învăța liderii din arta dirijorilor de muzică clasică. Dar a vorbit într-un cerc aproape închis, unor manageri care conduc afaceri mari prin România. Nu și în fața liderilor politici, care ar fi avut ce învăța. Dacă ar fi ascultat Bach, Beethoven sau Enescu, politicienii ar avea, probabil, o memorie mai bună, o performanță intelectuală superioară și ar alunga vreo eventuală depresie provocată, uneori, de eșecurile electorale. Dar noi nu avem, din păcate, în acest moment intelectuali rafinați în actualul cabinet condus de Viorica Dăncilă. Ca atare, așa se explică, probabil, lipsa de viziune, lejeritatea cu care își contrazic propriile enunțuri și, pe alocuri, neadecvarea politicilor la nevoile cetățenilor. De pildă, proiectul rectificării propune tăieri masive din bugetul agenției responsabile cu siguranța alimentelor și cu sănătatea animalelor, acum, în plin sezon de molimă! Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) pierde deci bani, în timp ce bulgarii ne reproșează că le exportăm pestă porcină africană, probabil prin alimente. Asistăm deci la extinderea molimei în jumătate de țară, iar guvernanții economisesc banii destinați agenției care luptă cu problema, ceea ce este absurd, ineficient și cinic. Și în ultima parte a anului se vor tăia investițiile, inclusiv cele ale companiilor în care statul are acțiuni. Pregătim astfel terenul pentru a capitula rapid în cazul unei recesiuni. În paralel, se derulează tragedia din Caracal, care a repus însă în discuție chestiunea eficienței poliției sau a jandarmeriei. Și, mai ales, chestiunea banilor, a pensionării la vârste ridicol de mici, la care restul contribuabililor la fondurile publice de pensii și sănătate mai numără încă 20 de ani de muncă. În condițiile în care bugetele statului sunt devastate de cheltuieli imposibil de finanțat din încasările curente, probabil că va fi nevoie de o analiză serioasă, responsabilă a situației iraționale în care polițiștii, de pildă, ies la pensie exact când ar ști mai bine să prindă infractorii. Deși scena politică românească este relativ relaxată, în jur tensiunile se acumulează rapid. Războiul comercial declanșat de președintele Donald Trump se intensifică, în replică se ajunge la un război monetar, cu devalorizări ale marilor monede ale lumii și cu prognoze destul de pesimiste privind evoluția economiei lumii. Probabilitatea unei crize globale sau cel puțin a unei recesiuni este la cote maxime în aceste zile. Băncile centrale își consumă o parte din arsenalul de luptă cu criza în vremuri de expansiune a economiilor lumii, ceva bizar. Ratele mici la care se pot da credite în monedele tari ale lumii ajută, desigur, investițiile și economia, dar câștigul este fragil. Pentru consolidare, este nevoie de schimburi comerciale fluide, de creșterea consumului și, în general, de stabilitate. Dolarul și yuanul intră în tranșeele războaielor comerciale, în timp ce lira sterlină este apăsată de perspectiva, încă cețoasă, a Brexitului. Tot acest peisaj global tensionat rămâne amenințător pentru România, care, deocamdată, câștigă din fuga banilor către randamente mai mari. Numai că plasamentele în obligațiuni românești, lansate de stat, sunt mai atractive pe spinarea noastră, a riscurilor pe care le acoperă. Așa cum nu am avut un buget realist pentru acest an, nu avem nici acum posibilitatea unei rectificări ușoare. Până la urmă, banii statului, fluxul său de venituri și cheltuieli descriu și competența guvernării. Căci, nu-i așa, cum îți așterni, așa dormi. Impasul în care se află acum ministrul finanțelor, care trebuie să facă față provocărilor politice și imposibilității de a finanța activitatea statului la cotele promise de bugetul anului 2019, descrie de fapt eșecul programului de guvernare scris de Darius Vâlcov, un fost primar al orașului Slatina, nu departe de Caracal. Așa cum putem observa în zonă, managementul nu este partea tare a autorităților, încât nu ne mai miră acum deloc apariția iraționalului program de guvernare, populist, arogant și păgubos. Înțelegem însă de-abia în aceste zile, tot din drama de la Caracal, cum de a ajuns acest program pe masa Guvernului României. Revenind însă la rectificarea așteptată, va fi nevoie de multă imaginație pentru a transforma un zero absolut într-un infinit relativ. Și nu neapărat prin împrumuturi care măresc datoria publică.