Candidaţi şi „capi de liste”

55
100 days before voters elect their MEPs who will choose the next Commission President, journalists are invited to two key briefings on
6 minute de lectură

În perspectiva alegerilor europarlamentare de pe 26 mai, se produc pe scena noastră politică reaşezări interesante. Obligate să-şi alcătuiască listele de candidaţi (până pe 28 martie, termenul-limită de depunere la Biroul Electoral Central), partidele s-au agitat, competiţiile interne s-au ascuţit, spiritele s-au încins şi s-au înregistrat oarecari tensiuni, conflicte, despărţiri. Acolo unde problemele au fost mai spinoase, definitivarea echipelor electorale a întârziat, formulele optime fiind căutate până-n ultimul moment. La alte case s-au făcut anunţuri mai din timp. Într-un caz-două, procesele de desemnare au fost promovate ca exerciţii de „transparenţă” democratică.

Din cele 33 de locuri de europarlamentari rezervate României, se estimează că PSD şi PNL vor obţine în jur de 10 locuri fiecare, poate cu 1-2 mai multe, USR-PLUS 7-8, ALDE şi Pro România câte 3-4, PMP şi UDMR câte 2. Suma iese binişor peste 33, deci rezultatele vor fi un pic sub estimări.

Până una-alta, avem ofertele. Numele şi ordinea lor pot sugera ce se întâmplă în ograda fiecărei formaţiuni, cum au mai evoluat raporturile de putere din interior. Listele de candidaţi sunt veritabile „radiografii” ale partidelor înaintea oricăror alegeri; cu atât mai mult în vremuri tensionate, sub presiunea unor evenimente de mare impact, cu consecinţe profunde asupra percepţiilor electoratului – situaţie în care ne aflăm acum, după doi ani de asalt al coaliţiei PSD-ALDE-UDMR împotriva statului de drept, restul societăţii opunându-se din răsputeri, rezistând, apărând democraţia.

Sunt în competiţie partide vechi şi noi, în creştere sau în scădere de susţinere populară. Fireşte călistele se alcătuiesc mai uşor atunci când poţi conta pe mai mulţi „eligibili” decât la scrutinurile precedente. Invers, ai mari dificultăţi când orizontul se-ngustează şi aspiranţii sunt prea numeroşi pentru mai-puţinele poziţii virtualmente câştigătoare.

Mai puţine ciocniri de veleităţi sunt – măcar în principiu… – în formaţiunile mici, controlate de obicei de câte un lider necontestat. În cealaltă categorie, partidele mari includ grupuri proeminente şi reţele influente de interese, au garnituri întregi de figuri cunoscute publicului şi se sprijină pe filiale solide, capabile să-şi împingă reprezentanţii în sus, încât la poalele listelor e-nghesuială mare, se fac calcule complicate, sunt de luat decizii grele. Cea mai simplă fiind – probabil – desemnarea candidaţilor în partidele noi, populate de figuri cu notorietate mică ori lipsă. N-ai carieră veche în politică, nu te ştie lumea, nu râvneşti de mult să ajungi candidată sau candidat în alegeri, drept care n-o să insişti cu prea mare îndârjire şi n-o să faci crize acute de orgoliu dacă nu prinzi loc pe listă. Dacă nu cumva iese… altfel, căci pe meridianele planetei se pot găsi şi exemple de partide mari şi calme, şi cazuri de prăvălii minuscule cu orgolii cât Everestul!

Întrebări complementare: ce să pui mai degrabă pe liste, politicieni experimentaţi sau tineri dornici de ascensiune?; să crezi în vedete sau să pariezi pe necunoscuţi de perspectivă?; să desemnezi iarăşi europarlamentari bine rodaţi sau să-ncerci cu boboci care să-nflorească direct pe scena continentală?; câţi vechi combatanţi şi câte figuri noi?…

Fireşte, listele sunt relevante mai ales în porţiunile lor superioare, în zonele considerate, în conformitate cu cotaţiile din sondaje, „eligibile”. Foarte interesantă e lista „capilor de liste”, pe primul loc la fiecare partid, „locomotive” ale şirurilor de „vagoane” care trebuie „tractate” către destinaţie, către Parlamentul European.

PNL l-a aşezat în vârf pe Rareş Bogdan, popularul jurnalist, realizator de emisiuni de televiziune de mare impact, virulent anti-pesedist, perceput ca puternică voce mediatică pro-liberală. Nu se mai ştia că Bogdan a fost cândva membru PNL, în organizaţia de tineret, încât s-a produs acum o „întoarcere la matcă”. Desemnarea sa pare o mutare câştigătoare, în măsură să „tragă în sus” cu câteva procente lista partidului: tânăr, „carismatic”, figură nouă şi-n acelaşi timp cu o istorie mai veche de apartenenţă la PNL.

Tot pe prospeţimea imaginii mizează şi alianţa USR-PLUS, care-l are ca vârf de lance pe Dacian Cioloş: vechi în administraţie, dar nou în politica de partid, prim-ministru timp de un an, în 2016, serios, cumpătat, modest, cinstit, încât pledoaria sa şi a formaţiunii de susţinere pentru înnoirea clasei politice are credibilitate.

Celelalte două partide din actuala opoziţie, PMP şi Pro România, au ales lideri vechi, emblematici, foarte cunoscuţi, chiar dacă nu e sigur că notorietatea le mai poate asigura atractivitatea. „Cap de listă” la PMP: fostul preşedinte al României Traian Băsescu. Iar la Pro România, gruparea desprinsă din PSD: Victor Ponta, şi el „vechi”, dar încă tânăr, dinamic, o „altă faţă” a partidului aflat astăzi la putere, sub dominaţia autoritaristă şi anti-democratică a lui Liviu Dragnea; cu menţiunea că Ponta a anunţat că după alegeri va renunţa la mandat, rămânând angrenat pe mai departe în bătăliile politice din ţară.

În coaliţia de la guvernare: reluări de formule uzate. La PSD: veşnica soluţie de „stabilitate” obedientă Rovana Plumb, neutră, lipsită de personalitate, bună să fie numită oriunde e nevoie, în posturi ministeriale, în fruntea Consiliului Naţional al partidului, în Parlamentul European. La ALDE: Norica Nicolai, şi ea „expirată” ca imagine, propusă pentru un al treilea mandat în „refugiul” comod de la Strasbourg. La UDMR: Iuliu Winkler, europarlamentar longeviv, serios, ponderat, deloc „carismatic”.

Vasăzică: de-o parte – candidaturi interesante, energice, gândite ca mici-mari surprize mobilizatoare ale unui electorat în creştere; de cealaltă – placiditate, lipsă de soluţii ingenioase, poate că şi criză de personal, în condiţiile erodării la guvernare.

(Despre ce se vede mai jos pe liste – data viitoare.)

Ion Bogdan Lefter
Ion Bogdan Lefter este scriitor, critic literar, analist cultural şi politic, profesor la Universitatea din Bucureşti, fondator şi conducător al revistelor „Contrapunct”, „Observator cultural” şi „aLtitudini”, fost director al Editurii Litera, fost director în România (Bucharest bureau chief) al postului american de radio Europa Liberă, secţia română.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele