Capitalismul înseamnă să te trezești de dimineață și să găsești Codul Fiscal neschimbat

60
6 minute de lectură

Am un prieten ce locuiește în Marea Britanie, care mi-a spus că el și tatăl lui nu și-au schimbat furnizorii în ultimii 30 de ani. Îi știu pe nume, uneori îi invită la o ceașcă de ceai și au o relație stabilă, bazată pe deplină încredere.Eu cred că exagerează un pic, fiindcă e imposibil să nu se fi modificat nimic la nivelul preferințelor acestor consumatori. Însă, probabil că ei nu prea au sesizat schimbarea, fiindcă, dacă s-a produs, a fost în bine.

Ei spun că în ceea ce privește cheltuielile pe care le angajează, inclusiv cele cu impozitele, nu s-au produs lucruri dramatice. Nu i-a șocat nimic. Poate că din acest motiv în economiile mature din UE, în general, și în Regatul Unit, în special, PIB-ul se creează în proporții egale în fiecare trimestru, cam un sfert, fie că e vară, fie că-i iarnă.

Numai la noi iarna nu-i ca vara și PIB-ul are un procentaj vădit mai mic primul trimestru, pentru ca românii să-și dea drumul la consum în a doua parte a anului, când văd dacă au cu ce.

La noi nu se pune problema să fi avut același furnizor al unui produs vreme de 15 ani măcar, fiindcă aceștia au dispărut din 4 în 4 ani, după cum a ieșit la alegeri un anumit partid.

Iar în loc de tradiții, oamenii văd că se administrează tot pe bază de scenarii de avarie. Să fie mulțumiți că au găsit produse, la ce „război” are loc acum, și să zică mulțumesc că nu li se pun iarăși cartele. Ce libertate de alegere, la fel ca în UK, și la ce furnizori tradiționali visează?!

Și mai merită dat un reper în afara faptului că nu există furnizori de mărfuri de la care să fi cumpărat o familie întreagă de-a lungul timpului, de la bunic, la tată și fiu. De ani buni, observ că mai toate mărfurile sau serviciile care stau bine ca raport între calitate şi preţ dispar. Oamenii apucă să devină cumpărători fideli ai unui produs considerat avantajos, dar când se obişnuiesc mai mult cu el, nu-l mai găsesc. Oare de ce în România tot ce-i bun se strică?

Pentru că mediul economic, mai precis cadrul fiscal, se schimbă mereu, iar volatilitatea lasă loc pe piaţă doar afacerilor speculative. Asta este explicația pentru lipsa furnizorilor tradiționali. Din acest motiv, cine vrea să supravieţuiască trebuie să dea în client pentru a-şi recupera taxele de protecţie plătite clasei politice, fiindcă nu are cum să funcţioneze potrivit filosofiei capitaliste a diviziunii muncii – eu îţi fac servicii ţie, tu, mie. 

Dar tocmai pentru că întregul business e speculativ şi afacerile autentice se evaporă, nu suntem stabili macroeconomic. E neclar în ce sferă se va crea PIB-ul la anul, în condiţiile în care apar sau dispar afaceri în funcţie de contextul politic şi de taxele aferente. Fireşte însă că toate acestea au un preţ: încrederea în consum nu doar că e una dintre cele mai reduse din UE, ci şi printre cele mai volatile.

E clar, indicatorii economici pot fi mai mult bănuiţi chiar şi după ce s-a modernizat statul cu ajutorul FMI, UE şi al Băncii Mondiale. PIB-ul, inflaţia, populaţia variază impredictibil. Iar urmărirea populaţiei pe grupe de vârstă nu constituie un obiectiv al politicilor economice, ci e mai mult un element de reglaj: când ai mai puţini pensionari, creşte PIB/locuitor. 

Acelaşi lucru se întâmplă şi cu populaţia activă, care atunci când ţara are nevoie de sporuri de productivitate e trimisă în şomaj. Cu alte cuvinte, în loc să se obţină structural un nucleu de populaţie activă care să-i permită statului să se bazeze pe o cantitate stabilă de venituri bugetare, oamenii sunt folosiţi ca masă de manevră. Mai departe, şomerii sacrificaţi pe altarul productivităţii au fost îndrumaţi să plece în străinătate, pentru a se evita problemele sociale.

Recapitulăm. Încrederea redusă în consum are legătură cu șomajul – ca element de reglaj al productivității – după care gunoiul e băgat sub preș cu ajutorul migrației externe. Dar inflația – cea din întreaga economie, relevată de deflatorul PIB – se reaprinde în final ca urmare a productivității precare, deoarece șomajul are efect doar pe termen scurt. Forța de muncă s-a redus, paradoxal, și atunci când au intrat investiții străine în România, imediat după intrarea în UE. Mediul economic nu le-a permis investițiilor să se îndrepte spre sectorul productiv și a trebuit să scadă consumul. Însă prețurile produselor tot cresc, căci nu avem ofertă internă. De unde se vede că bunăstarea n-a fost decât o majorare temporară de lichiditate.

Intrarea în UE doar pe criterii politice n-ar fi fost o problemă, dacă am fi avut după aceea o strategie economică. Noi însă ne mărginim la declarații de prietenie apropiată, pe care le adresăm când partenerului european, când celui american.

Dar nu vreau să închei aici, ci mai merită făcută o referire la cadrul fiscal volatil, care nu lasă loc pe piață furnizorilor tradiționali, ci doar celor speculativi. Legislația se tot schimbă ca să încerce să repare erorile anterioare, iar legile din viitor vor încerca să facă același lucru cu greșelile prezente.

Și pentru că excepțiile actuale sunt menite să le îndrepte pe cele trecute, se poate trage concluzia că aceia care s-au împopoțonat cu titlul de manager n-au avut nicio idee de așa ceva. Doar au ținut populația pe picior de război și au tot realizat reglaje din limitarea cererii agregate.

La britanici, care au avut din prima ideea și caracterul să facă ceea ce trebuie, legile nu se schimbă cu zecile de ani, nici furnizorii sau seriile statistice, piețele știu cum să aloce resursele și societatea e stabilă. La noi, PIB-ul pe locuitor se va situa la nivel-record și se va atinge maximul de stabilitate când țara nu va mai fi locuită.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele