Cât a costat mănăstirea Argeşului?

Mănăstirea, pe care o putem vizita și astăzi, e ctitorită de Neagoe Basarab. Dar hai să rămânem în textul baladei și să i-o atribuim lui Negru Vodă.

144
5 minute de lectură

Învățăm în școală, încă din clasa a șaptea, despre capodoperele lirice ale poporului român. Lirice spun eu, pentru că programa școlară le încadrează la genul epic. Sigur că firul epic există, dar ce predomină în baladele noastre celebre e liricul. Nu despre această poate minoră inconsistență vreau să vorbesc acum. Ci despre o problemă de natură economică. Și îmi pun întrebarea abrupt: „Cât a costat Mănăstirea Argeșului?”

Nu intru în profunzimi istorice inutile. E evident că nu Negru Vodă a construit-o. Mănăstirea, pe care o putem vizita și astăzi, e ctitorită de Neagoe Basarab. Dar hai să rămânem în textul baladei și să i-o atribuim lui Negru Vodă. Care „Pe Argeș în gios” caută loc în care să zidească o catedrală. De ce? Simplu. Zidirea ei îi asigură un loc în cărțile de istorie. Spun de la început, citind pragmatic textul baladei, că Negru Vodă avea calități manageriale excepționale. Omul voia să ridice mănăstirea pe locul unui zid părăsit. Adică să nu mai dea bani pentru fundație și eventual să folosească o parte din pietrele zidului abandonat. Pe constructori îi alege simplu punând întrebarea care e cel mai bun specialist în domeniu.

Răspuns: Manole și echipa lui de nouă meșteri mari, calfe și zidari. Bănuim deja de la început că nu intenționa să-i plătească, ci la final, profitând de orgoliul lor ușor stupid, să le pună întrebarea: puteți face una mai frumoasă? Iar ei să răspundă afirmativ și să fie lăsați să putrezească pe acoperiș. Meșterii au primit însă din start un stimulent extrem de eficient. În caz că reușeau să ridice o biserică cum nu s-a mai văzut, se alegeau cu averi uriașe și erau făcuți boieri, adică li se ofereau niscaiva funcții politice. În caz contrar, ar fi sucombat zidiți în pereții mănăstirii. Materialele de construcție nu erau cu certitudine suportate din vistieria domnească, ci plătite, mai mult ca sigur, de anumiți boieri, baroni locali ai vremurilor. Bugetul fiind făcut, mai rămânea să se găsească locul zidirii. Pe care-l află de la un „Biet ciobănaș / Din fluier doinaș”. Bietului ciobănaș (care, de ce nu, e posibil să fi fost chiar cel ucis ulterior de tovarășii săi într-o altă baladă numită Miorița) domnitorul i se adresează cu „Mândre ciobănaș”. Ceea ce arată că, în ipocrizia lui, Negru Vodă stăpânea și arta comunicării persuasive.

În fine, locul e stabilit și meșterii se pun pe treabă. Numai că tot ce construiau ziua, noaptea se dărâma. Negru Vodă, ca orice manager de proiect, venea zilnic să vadă stadiul lucrărilor. Și, ca orice manager bun, îi amenința că-i concediază. În cazul de față, meșterii nu puteau să-și dea demisia pentru că de realizarea optimă a lucrării depindea chiar viața lor. Așadar, lucrau sub un perpetuu și apăsător stres. „Lucra tremurând / Tremura lucrând.” Manole realizează rapid că un factor extern, și nu lipsa lor de pricepere (doar erau cei mai performanți meșteri din lume) împiedică finalizarea proiectului. Și atribuie aceste șicane unor forțe oculte. Se culcă și în somn are revelația. Trebuie să zidească o ființă umană în zidul la care „Câinii cum îl văd / La el se răpăd / Și latră-a pustiu / Și urlă-a morțiu”. Așa că hotărăște ca o persoană dragă din familiile celor care înfăptuiesc construcția să fie ucisă între pereții care, nu-i așa, au nevoie de sânge ca să stea în picioare. Și anume cea care vine prima în zori de zi cu demâncare „La soț ori la frate”.

Pare un pariu straniu cu destinul. În realitate, Manole știa că Ana va veni prima. Știa că Ana îl iubea și îi purta pruncul în pântece. Să fi vrut să scape de ea? Să fi avut vreo ibovnică de care se îndrăgostise nebunește? Posibil. Fapt e că Ana e zidită, Manole varsă o lacrimă și mănăstirea se ridică. Cât a costat „Mănăstirea Argeșului”? Mai nimic. Fundația era deja turnată, pietrele erau aduse de pe munte și șlefuite de slujitorii domnitorului, iar vitraliile și zugrăveala erau făcute tot de meșteri care lucrau, mai mult decât probabil, sub amenințare.

Cât a costat în fapt Mănăstirea Argeșului? Mai nimic. Zece vieți ale unor meșteri geniali, dar excesiv de orgolioși. Plus două vieți inocente, a Anei și a copilului pe care-l purta în pântece. Putem să presupunem că era băiat și că ar fi devenit mai talentat decât tatăl său? Putem. Cât despre Ana, ea se născuse să fie o mamă bună și o soție iubitoare, nu eroină de baladă sângeroasă. Iar în ce-i privește pe meșteri, la cât de sclipitori erau, ideea să se arunce de pe acoperiș cu „Aripi zburătoare / De șindrili ușoare” nu le face deloc cinste.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele