Câți bani, câte resurse și câte obligații de plată are o țară? Cât valorează activele și pasivele fiecărei țări? FMI încearcă să răspundă la aceste întrebări în Monitorul Fiscal publicat săptămâna aceasta, extinzând analiza dincolo de bugetul central sau bugetul general consolidat.

Resursele naturale și financiare și companiile controlate de stat reprezintă activele unei țări, în timp ce pensiile constituie o obligație de plată. FMI estimează bogăția unei țări pe baza acestor elemente bilanțiere, mergând dincolo de bugetul administrației centrale sau de bugetul general consolidat și deficitele bugetare ale unei țări. Evaluarea bogăției țărilor pe baza bilanțului sectorului public, ca active și pasive ale tuturor entităților aflate în proprietatea sau controlul statului, permite o mai bună înțelegere a provocărilor, mai ales în contextul deficitelor demografice care cresc obligațiile de plată, cuantificarea impactului crizei mondiale și identificarea riscurilor, precum și estimarea eficienței statului ca administrator al resurselor. Estimarea bogăției / averii unei țări pe bază de bilanț presupune și un grad ridicat de transparență a administrației publice, capitol la care statele lumii mai au de lucru. Un număr de 69 de țări sunt incluse în analiză, dar dintre acestea 31 de țări publică informații la nivelul bugetului general consolidat de țări, iar pentru 7 țări există date numai la nivelul bugetului autorităților centrale. De aceea, analiza detaliată include numai 31 de țări pentru care există informații referitoare la întregul sector public, nu numai informații la nivel bugetar, și care acoperă 61% din economia mondială. Pentru acest eșantion, activele însumează 101 mii de miliarde de dolari americani, respectiv 219% din PIB, din care circa 110% reprezintă resursele naturale. Pasivele sectorului public în acest eșantion se ridică la 198% din PIB, din care 46% din PIB sunt pensiile publice, iar 94% din PIB datoria publică.

Obligațiile de plată ale unei economii constau în obligațiunile și titlurile de stat emise, împrumuturile contractate, arieratele, depozitele, schemele de garantare și pensiile publice. Pe un eșantion de 31 de țări incluse în analiza detaliată a FMI, cea mai mare pondere o dețin obligațiunile de stat și împrumuturile contractate de entități publice, respectiv 95% din PIB. Pensiile publice (în general cele aferente angajaților din sectorul public) totalizează 46% din PIB-ul acestor țări. Activele publice includ activele financiare și nefinanciare (clădiri, infrastructură, terenuri), inclusiv resursele naturale. Activele financiare reprezintă 99% din PIB pe eșantionul indicat și au un grad ridicat de lichiditate, în timp ce activele nefinanciare sunt, în general, incluse în stocul de capital al sectorului public și contribuie la îndeplinirea obligațiilor sociale și economice ale statului.

Viziunea pe termen lung contează, iar guvernanța corporativă este un instrument de creștere a avuției unei țări

Analiza avuției nete ne ajută să înțelegem și calitatea și sustenabilitatea măsurilor economice, performanța statului de a gândi și implementa măsuri economice relevante și benefice economiei naționale. Astfel, creșterea deficitului bugetar care este un element de pasiv, o obligație de plată, poate avea un impact relativ redus asupra avuției nete, dacă acest deficit contribuie la investiții. Vor crește activele statului (investiții, infrastructură etc.) simultan cu creșterea datoriilor, astfel încât avuția netă se conservă. Apare totuși un risc de finanțare, care trebuie corect evaluat și administrat. Reducerea deficitului bugetar și a datoriei publice înseamnă obligații de plată mai mici, dar se reflectă în oglindă și în active mai mici, astfel încât avuția netă nu crește. Alternativ, reducerea deficitului bugetar din încasări mai bune din dividendele primite de stat de la companiile de stat are ca efect creșterea netă a avuției statului. Tocmai de aceea guvernanța corporativă la nivelul companiilor publice a ajuns un subiect important pe agenda publică. În mod similar, reducerea cheltuielilor de întreținere sau de investiții are efect imediat pozitiv asupra deficitului bugetar și datoriei publice, dar erodează activele și avuția netă.

Criza economică de acum un deceniu a influențat avuția națiunilor

Stimulii monetari și sprijinul financiar direct oferit de unele state în perioada crizei a avut ca efect imediat limitarea efectelor crizei financiare, în special ținerea sub control a șomajului, asigurarea continuării activității economice, precum și creșterea bilanțului public. În 17 țări care au făcut subiectul analizei efectului crizei asupra bilanțului public, preluările de bănci și împrumuturile acordate de state către sectorul financiar au condus la creșterea pasivelor publice cu aproximativ 39% din PIB în perioada 2007-2016, iar activele, cu 22% din PIB în perioada 2007-2013. Ulterior, retragerea graduală a statului din instituțiile salvate de la faliment s-a reflectat în reducerea activelor publice cu 13% din PIB. Avuția netă a avut însă de suferit, pierzând în medie 25% din PIB în special prin scăderea investițiilor publice. Valori extreme s-au înregistrat în Marea Britanie, a cărei valoare netă bilanțieră a scăzut cu 49% din PIB, și în Norvegia, unde valoarea netă a avut un plus de 167% din PIB din câștigurile de capital.

Sustenabilitatea fiscal-bugetară și politicile publice pe termen lung sunt profund influențate de avuția publică. O obligație de plată importantă este cea legată de pensiile publice. Raportul FMI compară presiunea cheltuielilor cu pensiile în două țări învecinate, Finlanda și Norvegia. Deși ambele țări au poziții fiscal-bugetare confortabile, cheltuielile semnificative cu pensiile publice, accentuate de declinul demografic, sunt mai ușor de suportat în Norvegia datorită avuției din resurse naturale și plasamente financiare. Cu toate acestea, amânarea unor reforme în domeniul pensiilor publice va determina reducerea treptată a acestei avuții, estimată în prezent la 400% din PIB.

Pe scurt, analiza avuției publice pe baza bilanțului sectorului public este un instrument de analiză a sustenabilității politicii fiscal-bugetare, deoarece pune în aceeași ecuație mai multe elemente pe termen lung, respectiv prognoza demografică, exploatarea resurselor naturale și investițiile publice. Transparența operațiunilor publice este esențială într-o asemenea evaluare menită să asigure coerența politicilor publice.