Cazul Sorina | Judecătorii decid dacă fetița poate părăsi România

19
1 minut de lectură

Judecătoria Slatina va decide luni dacă Sorina, fetița din Baia de Aramă, poate părăsi țara împreună cu familia de români stabiliți în Statele Unite ale Americii, care a adoptat-o.

Reprezentanții Judecătoriei Slatina au anunțat, vineri, că instanța a primit dosarul de la Tribunalul Olt și a fixat termen în data de 15 iulie.

„Prin sentința civilă nr. 330/2019 din 10.07.2019 pronunțată în dosarul 6333/225/2019 Tribunalul Olt a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Slatina. Cauza a fost repartizată aleator la un complet specializat, de Minori și familie, care a stabilit termen la data de 15.07.2019”, arată sursa citată.

Judecătoria Slatina este a cincea instanță chemată să soluționeze ordonanța președințială, după Judecătoria Drobeta Turnu Severin, Tribunalul Mehedinți, Curtea de Apel Craiova și Tribunalul Olt.

Procurorul general al Parchetului General, Bogdan Licu, a solicitat ordonanţă preşedinţială privind interzicerea părăsirii teritoriului României de către Sorina.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele