CCR a respins, miercuri, sesizarea PNL și USR pe legea care dezincriminează fapte de corupție

21
2 minute de lectură

Curtea Constituțională a respins, miercuri, sesizarea PNL și USR prin care reclamă că proiectul adoptat de Parlament care modifică Legea 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție nu este pus în acord cu o decizie anterioară a CCR, potrivit Mediafax.

Prin urmare legea adoptată de Parlament a fost declarată constituțională de către judecătorii Curții.

Pe 2 mai, grupurile deputaților PNL și USR au depus o sesizare la CCR cu privire la modificarea Legii 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție.

Partidele de Opoziție motivează, în obiecția de neconstituționalitate cu privire la modificarea art. 12 din Legea nr. 78/2000, că actul normativ încalcă Legea fundamentală, prin prevederile care dezincriminează „faptele prevăzute în cuprinsul lit. a) și b) ale art. 12 în cazul în care faptele sunt săvârșite în scopul obținerii pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase, precum și în cazul în care faptele sunt săvârșite în scopul obținerii pentru sine de alte foloase decât cele materiale”.

„Constatăm că, în procedura de reexaminare a Legii pentru modificarea și completarea art. 12 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție (PLx nr.340/2018), ca urmare a Deciziei Curții Constituționale nr.584/25.09.2018, Parlamentul României a ignorat considerente cu caracter general din decizia precitată, fapt care afectează, din perspectivă constituțională, conținutul articolului unic în forma adoptată după reexaminare”, arată sesizarea PNL și USR transmisă, MEDIAFAX, printr-un comunicat de presă.

Actul normativ a fost adoptat de Camera Deputaților în ședința din 16 aprilie 2019, în calitatea de cameră decizională.

În Legea pentru modificarea articolului 12 din Legea 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie se introduce un nou alineat cu următorul cuprins: „(2) În sensul prezentei legi, operaţiunile financiare constau în operaţiuni care antrenează circulaţia de capital, operaţiuni de bancă, de schimb valutar sau de credit, operaţiuni de plasament, în burse, în asigurări, în plasament mutual ori privitor la conturile bancare şi cele asimilate acestora, tranzacţii comerciale interne şi internaţionale. Pentru a fi efectuate ca acte de comerţ, operaţiunile financiare trebuie să constituie o acţiune de intermediere în circulaţia bunurilor făcută în mod organizat şi sistematic, în scopul obţinerii de profit”.

Pe 25 septembrie CCR a admis sesizarea președintelui Klaus Iohannis cu privire la modificările aduse Legii privind prevenirea faptelor de corupție.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele