Ce o mână-n luptă pe Firea?

195
6 minute de lectură

Războiul în câmp deschis pe care l-a pornit Gabriela Firea pentru detronarea lui Liviu Dragnea este un drum fără întoarcere. Dacă nu va reuși în campania sa de schimbare a ierarhiei social-democraților, Gabriela Firea își va încheia cariera politică în PSD.

Acuzațiile sale la adresa lui Dragnea, care sunt rostite deja în fiecare zi de la încheierea Comitetului Executiv al PSD, riscă să o izoleze rapid în ochii colegilor săi de partid dacă nu va avea susținere în interior. Dacă nu se coagulează în jurul lui Firea toți nemulțumiții din filiale cu drept de vot în structurile de conducere ale PSD, primărița de la București va fi ejectată imediat. De asemenea, dacă un număr semnificativ de parlamentari nu îi vor asigura vot împotriva inițiativelor lui Liviu Dragnea în cadrul Legislativului, Firea își rupe gâtul.

Este bine de știut ce o mână pe Firea în această aventură politică. În primul rând, fragilitatea lui Dragnea. Primarul de București știe că Liviu Dragnea nu a făcut nicio alianță cu vreun lider al PSD pe care să-l „crească” pentru a-l înlocui la conducerea partidului, atunci când va veni vremea. A format un cerc restrâns de strategi, apropiați de PSD, cum ar fi Vasile Dâncu sau Horia Mihălcescu, dar nu și-a apropiat oamenii cu vechime și cu influență, care să se bucure de popularitate. Firea este considerată de unii membri PSD o venetică, propulsată în funcții pe vremea lui Victor Ponta și cu stagii mai degrabă de comunicator decât de lider.

Există mulți oameni care păstoresc filialele PSD de ani de zile, care au asigurat platforma de care are nevoie un președinte de partid, așa- numiții baroni ai PSD. Însă aceștia sunt de obicei aceia care înfig cuțitul lui Brutus atunci când autoritatea președintelui PSD intră în putrefacție.

Gabriela Firea mai știe și că Dragnea a adunat toată ura la adresa PSD de pe urma atacului la adresa Justiției. Disperarea lui Dragnea de a nu ajunge la închisoare și după cea de-a doua condamnare le-a folosit multora dintre oamenii politici, deopotrivă de la putere și din opoziție. Cerbicia cu care au fost duse până la promulgare legile care subordonează și intimidează magistrații, ca și legile care fac pedepsele penale laxe s-a făcut bumerang și vine acum înapoi, amenințându-l pe Dragnea. Firea știe că odată începută campania împotriva lui va fi mai ușor pentru partid să se descotorosească de liderul său compromis.

Și frica a împins-o pe Firea la atac. Teama că partidul o scoate în fața mulțimii pe post de coresponsabil pentru reprimarea protestelor de la 10 august. Până la finalizarea anchetei Parchetului General, partidul avea nevoie de un „cap al lui Moțoc” pentru a tempera spiritele. Cum fidela Carmen Dan avea sprijinul lui Dragnea, primarul de la București a înțeles repede că este vizată.

De ce ar fi fost vizată Gabriela Firea? Ca primar al Bucureștilor a criticat protestele și le-a pus obstacole cât i-a stat în putință. Nu a amenajat cu nimic Piața Victoriei pentru ca oamenii anunțați cu zecile de mii încă înainte de 10 august să nu aibă de suferit. Nu este clar nici acum de ce nu au fost toalete în Piața Victoriei, de ce nu a mai circulat metroul sau de ce nu li s-a opus nimeni, instituțional, jandarmilor. Nici măcar prefectul Capitalei, Speranța Cliseru, apropiata lui Firea, care, acum înțelegem, era în Palatul Victoria în după-amiaza și seara de 10 august.

De fapt, Firea nu se dezice de absolut nimic din ce înseamnă strategia politică a PSD. Ea îl atacă doar pe președintele formațiunii, aflat în cea mai șubredă postură.

Ascultați-i discursul și nu veți auzi că se delimitează de represiune. Spune că nu poate accepta ca „persoane ilegitime” să intre în clădirea Guvernului. Dar nu condamnă violențele, ci doar pe Carmen Dan, mai vechea sa competitoare la funcțiile de rang înalt ale PSD.

Ascultați-i până la nuanță discursul și nu veți auzi un pas alături față de strategia politică a PSD, care vrea ca până la finele anului să intre în vigoare decapitarea Justiției. Niciun comentariu critic, dacă nu de opoziție, față de intenția coaliției guvernamentale de a adopta o ordonanță de urgență pentru amnistie. Doar anunțul că speră să fie legale actele prin care se va adopta spălarea cazierelor celor condamnați deja în campania împotriva corupției în ultimii cinci ani.

Dimpotrivă, Gabriela Firea folosește tehnica de captare a bunăvoinței celor care alcătuiesc marea masă a PSD. Vrea din partea lor susținere pentru mandatul propriu de primar al Capitalei, care nu poate anunța nimic finalizat din proiectele în baza cărora a câștigat alegerile. La mai bine de jumătate de mandat deja consumat, Firea nu se poate lăuda cu nicio inițiativă concretă de infrastructură – trafic, șosele, spitale și școli. Poate apela doar la memoria câtorva clienți politici pe care i-a angajat în seria de companii ale primăriei, la mia de pensionari pe care a plimbat-o în cele mai ieftine vacanțe grecești. Sau poate la spectatorii de la concertele gratis, populare și fără ștaif pe care le-a organizat în piețe publice, fie vară, fie iarnă.

Lista marilor proiecte pe care nu le-a putut înfăptui Firea este o capcană, câtă vreme susține că nu a avut sprijin din partea Guvernului, dar are pe mână miliarde de lei din taxele milioanelor de contribuabili la bugetul Primăriei.

Și totuși, pe Gabriela Firea o împinge ambiția de a fi prezidențiabil al PSD, chiar dacă spune că nu este interesată de post. Cu ochii pe sondajele care o indică mai populară decât orice alt membru PSD, Firea s-a obișnuit cu gândul că ar putea deveni candidatul pentru Cotroceni. Este de urmărit cum va face trecerea de la strategia pentru câștigarea primăriei, cu peste 300.000 de voturi, la cea de președinte, unde 4 milioane de voturi nu au fost de ajuns niciunuia dintre candidații PSD, din 2004 încoace.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele