Ediția tipărită | Marea Britanie

20 septembrie 2018

PREDOMINANTĂ în mintea multora dintre cei care au votat pe 23 iunie 2016 să părăsească Uniune Europeană a fost dorința de a reduce imigrația. Susținătorii Brexitului promiseseră că odată scăpată de UE și de regulile sale privind libertatea de mișcare, Marea Britanie va putea să restrângă mai ușor sosirile din afară. Și totuși, în cei doi ani și ceva de la referendum, guvernul nu a spus prea mult despre cum vrea să modifice regimul imigrărilor după Brexit.

Asta s-a schimbat pe 18 septembrie, când Comitetul Consultativ pentru Imigrație (MAC), un grup oficial de experți, a publicat probabil cea mai cuprinzătoare analiză făcută vreodată asupra imigrației în Marea Britanie. Concluziile sale, menite să informeze politica guvernului, dau cel mai puternic semnal despre cum va arăta regimul imigrației post-Brexit.

În cea mai mare parte a istoriei moderne a Marii Britanii, emigrația a fost mai mare decât imigrația (vezi graficul). Totuși, începând de la finele anilor ’90, imigrația a crescut puternic, mai întâi datorită faptului că o economie puternică a atras studenți, muncitori și familiile lor din toată lumea, iar apoi când lărgirea UE a dat oamenilor din Estul mai sărac permisiunea de a lucra în Marea Britanie. Migrația netă anuală a atins un vârf istoric de peste 300.000 în 2015-2016, la puțin timp după votul pentru Brexit.

Impactul acestui val asupra locurilor de muncă, locuințelor, finanțelor publice și altor aspecte este viu contestat. Raportul MAC, de 140 de pagini, conține adevăruri dure pentru scepticii privind migrația, ca și pentru entuziaști.

Nu pare ca imigranții să fi ridicat rata criminalității și să fi avut vreun efect asupra calității sistemului de sănătate, arată raportul. Sosirile din afară nu au dus nici la creșteri remarcabile ale șomajului în rândul muncitorilor britanici – rata șomajului este la un minim al ultimelor 4 decenii. Imigranții plătesc mai multe impozite decât primesc fonduri de la serviciile publice. Anul trecut, cei din Europa au contribuit cu 2.300 de lire (3.000 de dolari) mai mult decât un adult mediu. Fără imigrație, rata de dependență din Marea Britanie (numărul celor peste 65 de ani per 1.000 de oameni în vârsta de muncă) ar sări de la 285 azi la 444 peste 20 de ani. Cu o imigrație netă continuă de 250.000 pe an, rata ar fi de 404.

Raportul MAC identifică însă și probleme. Deși imigrația a avut un impact total redus asupra salariilor, ea împinge cumva în jos plata celor mai săraci și o ridică pe cea a celor mai înstăriți. Estimările din raport sugerează că imigrația de după 2004 a dus salariile celor mai săraci 10% cu circa 3% mai jos decât ar fi fost cazul, iar pe cele ale celor mai bogați 10%, cu 3% mai sus. În ce privește finanțele publice, experții MAC nu sunt convinși că surplusul pe care îl produc imigranții merge întotdeauna acolo unde trebuie; ei notează și că dacă imigranții ar fi acceptați pe o bază mai selectivă, contribuția lor ar putea fi mai mare.

Câmpuri cu căpșuni nu pentru mult timp

Astfel, raportul sugerează o bulversare. De-a lungul său, MAC subliniază că imigranți diferiți au un impact diferit. Muncitorii înalt calificați probabil vor ridica productivitatea firmelor britanice, aducând cu ei idei noi. Dat fiind că aceștia câștigă mai mult, ei plătesc impozite mai mari. Prin contrast, imigranții mai slab calificați nu aduc aceleași beneficii pentru rezidenții existenți. Raportul MAC exprimă temeri referitoare la consecințele extinderii UE din 2004, susținând că după această dată, „proporția imigrației slab calificate (…) a fost mai mare decât ar fi ales o politică bazată pe dovezi, în absența mișcării libere”.

Raportul conchide că, din perspectivă economică, nu există motive ca Marea Britanie să discrimineze în favoarea cetățenilor UE în detrimentul celor non-UE. Este mai bine, spune raportul, să selectezi imigranții pe baza priceperii sau calificărilor lor. MAC recomandă eliminarea limitei la numărul de imigranți calificați care pot fi admiși din afara UE, care este de circa 20.000 pe an, nu doar pentru că asta afectează economia, ci pentru că „nu are sens ca un imigrant să fie perceput ca având valoare într-o zi și ca neavând următoarea”.

Controale mai severe în cazul imigranților slab calificați reprezintă reversul propunerii MAC. Comisia recomandă să se pună aproape capăt imigrației de acest tip, argumentând că muncile de slabă calificare pot fi făcute de britanici sau de imigranți care vin în scopul reîntregirii familiei. (Se sugerează că un program pentru lucrătorii sezonieri ar putea scoate agricultura din impas.)

În mod previzibil, unele industrii au protestat vehement. Asociația Transporturilor de Mărfuri, ai cărei membri folosesc imigranți ca șoferi, a avertizat că „livrările de pe o zi pe alta vor deveni repede ceva revolut”. Totuși, aceste companii ar putea fi obligate să investească mai mult în tehnologii care folosesc mai intensiv forța de muncă, sporind productivitatea angajaților lor. De asemenea, a avea un mare număr de firma angajate în activități cu salarii mici și productivitate scăzută poate să nu reprezinte cea mai bună utilizare a capitalului Marii Britanii. Industriile care au beneficiat de pe urma imigrației slab calificate „nu sunt în mod necesar partea din economia Marii Britanii pe care vrem să o dezvoltăm”, sublinia Alan Manning, președintele MAC.

Ideea de a-i trata în mod egal pe imigranții UE și cei non-UE pare să se alinieze cu gândirea guvernului. Ministrul de Interne Sajid Javid a indicat că vrea să armonizeze imigrația UE și cea non-UE după Brexit. Prim-ministrul Theresa May a spus că dorește „un set de reguli pentru oamenii din Uniunea Europeană și pentru oamenii din afara Uniunii Europene”. Partidul Laburist a sprijinit și el propunerile MAC, îndemnând să se pună „capăt discriminării” împotriva imigranților non-UE.

Totuși, așa cum subliniază în mod repetat chiar raportul MAC, analiza sa economică nu ține cont de considerentele politice care învăluie imigrația. Cele mai evidente se referă la negocierile pentru Brexit. UE ar prefera să mențină libera mișcare a oamenilor între ea și Marea Britanie, întrucât cetățenii săi sunt cei mai clari beneficiari ai actualului sistem. În schimb pentru acces preferențial, ea ar putea fi gata să ofere un mai bun acord comercial, precum și dreptul reciproc pentru britanicii necalificați sau pensionari de a trăi și lucra în UE.

Același principiu se aplică și altor țări cu care Marea Britanie speră să încheie acorduri comerciale după Brexit. India a spus clar că vrea ca imigrația mai liberă să fie o componentă a oricărui acord comercial. Anul trecut, înaltul comisar australian a sugerat să se așteaptă la „un acces mai larg pentru oamenii de afaceri australieni” ca parte a prețului unui acord.

Theresa May ar putea să rămână pe poziții și să insiste că politica de imigrație trebuie să fie strict neutră în privința naționalității. În izolare, asta ar putea duce la ameliorări „modeste” față de situația prezentă, așa cum susține raportul MAC. Totuși, ar limita mult anvergura viitoarelor acorduri comerciale, nu doar cu UE, ci și mult mai departe. Nu pentru prima dată, Marea Britanie trebuie să se confrunte cu faptul că reluarea controlului implică un cost.

Acest articol a apărut în secțiunea Marea Britanie a ediției tipărite a The Economist, sub titlul „A new order at the border”