Ce sunt și (mai ales) ce nu sunt alegerile europene

FILE - In this Thursday, Jan. 31, 2019 file photo, European Parliament members attend a plenary session at the European Parliament in Brussels. Microsoft says it has detected hacking attacks aimed at European democratic institutions including think tanks and non-profit groups ahead of elections on the continent in May. The company said Tuesday, Feb. 19 that a group called Strontium targeted email accounts for more than 100 people in six European countries working for the German Council on Foreign Relations, the Aspen Institutes in Europe and the German Marshall Fund. (AP Photo/Francisco Seco, file)

Multe se spun despre alegerile din 26 mai și multe exagerări și neadevăruri se vor vântura în campania electorală care abia începe. Adevărul este că alegerile pentru Parlamentul European sunt importante. Dar nu așa cum încearcă să ni le prezinte mulți dintre politicieni.

  • Sunt alegeri cruciale pentru România

Este o exagerare. Românii se întorc la urne după circa doi ani și jumătate, dacă e să facem abstracție de referendumul eșuat din octombrie. În acest timp s-au adunat, într-adevăr, multiple tensiuni în societate. Inițiativele de schimbare a legilor justiției, slăbirea luptei împotriva corupției și tentativele de punere sub control a sistemului judiciar au generat mari manifestații de protest, unele soldate cu violențe, cum ar fi cele din 10 august 2018 de la București.

Coaliția de guvernare a adoptat un ton eurosceptic din ce în ce mai pronunțat, care i-a diminuat baza de susținere, așa cum arată sondajele, dar care a devenit și mai radicală. În același timp, discursul s-a radicalizat și de cealaltă parte. Mass-media a avut rolul ei în radicalizarea opțiunilor și în adâncirea diviziunilor, în așa măsură încât urmărirea cu predilecție a unor posturi tv sau publicații electronice a ajuns să reprezinte o adevărată declarație politică.

În această atmosferă, ziua de 26 mai pare una a decontului – și politicienii aflați în campanie insistă pe idee pentru a aduce la urne un număr cât mai mare de oameni.

Totuși, alegerile pentru Parlamentul European nu sunt decât prima rundă a unui șir de confruntări electorale care se vor încheia la sfârșitul anului viitor: alegerile prezidențiale din noiembrie-decembrie 2019, alegerile locale din vara anului viitor și, în fine, alegerile legislative de la sfârșitul lui 2020. Tot acest serial electoral va stabili configurația politică a României pentru următorii patru ani.
Dacă nu se întâmplă ceva neprevăzut, ne mai vedem la urne de-abia în 2024 – în vară, la locale, și, spre sfârșitul anului, la legislative și prezidențiale.
Așadar, răbdare și tutun! Pe lângă marile bătălii care urmează, actualele alegeri europarlamentare aduc, mai degrabă, a meci amical.

  • Soarta guvernării este în joc

Posibil, dar nu în mod direct. Alegerile din 26 mai vor stabili modul în care cetățenii români vor fi reprezentați în Parlamentul European. Este adevărat că, în plan intern, votul din 26 mai pare o plebiscitare a actualei guvernări și, cu precădere, a liderului PSD Liviu Dragnea, a cărui imunizare în fața justiției pare a fi principalul obiectiv al coaliției.

Este adevărat că o victorie a PSD cu un scor în jur de 30%, așa cum indică unele sondaje, va întări poziția politică a lui Liviu Dragnea în partid și în afara acestuia. După cum, o pierdere a primului loc – așa cum prezic alte sondaje – va putea fi considerată dacă nu un dezastru, cel puțin un semn prevestitor de rele pentru confruntările ce vor urma.

Dar, chiar și în aceste condiții, nu înseamnă că o eventuală înfrângere electorală a PSD va avea ca rezultat căderea guvernului. PSD va fi, dimpotrivă, cu atât mai mult interesat să păstreze guvernarea, ca pe o redută extrem de prețioasă în războiul ce de-abia începe. Dacă Liviu Dragnea a putut promite acum, în numele guvernului, câte 20.000 de lei pentru fiecare gospodărie săracă din Moldova, nu e greu de imaginat ce promisiuni se pot face în perspectiva alegerilor prezidențiale, locale și legislative. Însă toate acestea sunt posibile doar în situația păstrării controlului asupra Executivului.

În cazul unui rezultat prost, PSD va avea în față două opțiuni. Prima: să-l dea la o parte pe Liviu Dragnea, cu riscul de a arăta slăbiciune și de a deschide o competiție internă pentru putere chiar înaintea unor confruntări electorale importante. A doua: să rămână încă și mai ferm ancorat pe linia Dragnea, să intensifice tonul și să folosească și mai intens pârghiile guvernării pentru a-și fideliza electoratul.

Desigur, totul va depinde și de calculele partenerilor – de exemplu, dacă ALDE va socoti că va avea (sau nu) mai mult de câștigat de pe urma unei degringolade a PSD, în cazul în care acest partid îi va da cu piciorul și-l va scoate de la guvernare.
Un rezultat bun la alegerile europene va încuraja, într-adevăr, opoziția să încerce încă o moțiune de cenzură, iar fostul premier Mihai Tudose (Pro România) chiar a spus că începe discuțiile cu posibili parteneri întru răsturnarea guvernului.
Toate aceste calcule politice sunt valabile însă și fără alegerile europarlamentare – acestea vor putea constitui, eventual, pretextul pentru anumite acțiuni. Dar în niciun caz nu vor decide singure viitorul imediat al României.

  • Vom alege reprezentanții României în UE

Nu tocmai. De fapt, este cea mai mare gogoașă electorală care se vinde în această campanie.
Mesajele electorale au în centru România. Candidații se străduiesc să ne convingă cât de vajnici apărători ai interesului național vor fi ei în adunările de la Bruxelles și Strasbourg. Dar adevărul este că vor avea rareori ocazia să o arate.
Pare o simplă chestiune teoretică, dar nu e. În Parlamentul European, sunt reprezentați cetățenii. Iar asta a venit mai târziu în procesul de coagulare a Uniunii – de fapt, cetățenii au venit cam ultimii.
La început, Comunitatea Europeană era una a statelor, exista Comisia ca gardian al tratatelor, Consiliul de Miniștri cu rol legislativ și o „Adunare parlamentară” cu scop mai degrabă consultativ, alcătuită din reprezentanți ai parlamentelor naționale – cam cum se întâmplă azi cu Adunarea parlamentară a Consiliului Europei.
De-abia în 1979, europenii au fost chemați să-și aleagă în mod direct deputații – cu alte cuvinte, Comunitatea de atunci a devenit și una a cetățenilor, nu doar a statelor. Și, în sfârșit, a trebuit să se aștepte Tratatul de la Lisabona, din 2009, pentru ca Parlamentul European să aibă cu adevărat o putere legislativă egală cu cea a Consiliului.
Așadar, Parlamentul European nu este expresia statelor, ci îi reprezintă pe cetățeni, cu orientările lor politice: creștin-democrați, social-democrați, liberali, ecologiști, conservatori, naționaliști și așa mai departe.
Parlamentul European se organizează pe grupuri politice și, evident, acestea votează de multe ori unul împotriva celuilalt. Nu este în niciun caz o trădare ca deputați din același stat să voteze diferit, în funcție de poziția grupurilor din care fac parte.
Teoretic, în momentul în care se prezintă la vot, cetățenii europeni ar trebui să cam uite de naționalitate și să se gândească mai mult la ceea ce diferitele grupuri politice propun pentru Uniunea Europeană și, în funcție de asta, ar trebui să-și orienteze votul către reprezentanții naționali ai diferitelor familii europene.
Asta, în teorie, pentru că, în practică, sângele apă nu se face. Într-adevăr, există momente când delegațiile naționale votează unitar, indiferent de grupurile din care fac parte – de exemplu, românii au votat pe linie atunci când Parlamentul European a adoptat rezoluția privind accederea României și a Bulgariei în spațiul Schengen.
Dar astfel de ocazii sunt rare. În general, dosarele aflate pe agenda Parlamentului European sunt tratate diferit de către grupurile politice.
Interesul național se apără mai întâi de toate în Consiliu, unde sunt reprezentate guvernele statelor membre și unde România deține acum președinția rotativă.

  • Alegerile sunt cruciale pentru viitorul UE

Da. Se spune că acest Parlament European, care va fi ales la 26 mai 2019, va revitaliza Uniunea Europeană sau o va îngropa.
Uniunea Europeană are în față provocări noi și importante. Trebuie să răspundă provocărilor migrației fie prin întărirea granițelor externe și înființarea unei poliții comune de frontieră (așa cum doresc susținătorii unei Europe mai integrate), fie să desființeze sistemul Schengen și să revină la granițe naționale, cum vor formațiunile eurosceptice.
Trebuie să devină mai unită pentru a face față amenințării rusești sau, dimpotrivă, să-i considere pe ruși băieți buni și să coopereze mai îndeaproape cu ei. Să consolideze piața unică și libertățile cetățenilor sau, dimpotrivă, să vină cu măsuri protecționiste, printre care limitarea libertății de mișcare în cadrul Uniunii.
Să continue sprijinirea regiunilor mai sărace sau, dimpotrivă, să adopte politica „fiecare pentru el”. Și așa mai departe.
În funcție de rezultatele alegerilor din 26 mai, se vor negocia posturile-cheie din cadrul uniunii: președintele Comisiei, președintele Consiliului, președintele Parlamentului European, președintele Băncii Centrale Europene și, posibil, chiar procurorul general al UE.

  • …și problema cetățeanului român turmentat

Avem, într-adevăr, o problemă. Și ea mi-a fost formulată de mai mulți tineri activiști pro-europeni, într-o discuție foarte recentă. Să spunem că doresc ca Frans Timmermans, candidatul susținut de socialiștii europeni, să ajungă președinte al Comisiei. Șansele lui vor fi cu atât mai mari, cu cât socialiștii (grupul S&D) vor obține un scor mai bun în alegerile europene, așa că vreau să contribui și eu la asta, prin votul meu din România.
La noi, PSD face parte din grupul S&D. Dar PSD se află în conflict deschis cu Timmermans, iar relațiile cu S&D sunt înghețate.
La fel, în cazul în care doresc un grup european ALDE cât mai puternic, ar trebui, teoretic, să votez formațiunea omonimă românească. Dar aceasta este și ea în pragul expulzării din familia europeană, tocmai pentru că nu-i respectă valorile.
Și atunci, eu cu cine votez?

Comentarii

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele