Ediția tipărită | Lideri
3 noiembrie 2018
UN TIMP anul acesta, părea că Wall Street face proba proprie a excepționalismului american. În ciuda amenințărilor prefigurate la adresa economiei mondiale, indicele S&P 500 al principalelor acțiuni americane atingea un nou vârf la finalul verii. Apoi, sentimentul s-a schimbat. În timpul lunii octombrie, piața bursieră americană a pierdut toate câștigurile din 2018. Mai ales o mână de firme de tehnologie au avut pierderi spectaculoase. Când piața bursieră americană se ofilește, reflexul este să se caute remedii de la Federal Reserve. O altă creștere de un sfert de punct în decembrie, a noua într-o serie care a început cu trei ani în urmă, pare acum mai puțin sigură decât era cu doar puține săptămâni în urmă. Totuși, focalizarea pe America ascunde o poveste mai mare.
Deși o vânzare în masă pe Wall Street încă atrage atenția mai mult decât orice, bursele din alte părți suferă de luni de zile. Piețele bursiere din Europa și Asia sunt în scădere din mai. Euro Stoxx 50 a scăzut cu 10% anul acesta. Piața bursieră a Chinei a scăzut cu peste 20%. Câteva alte piețe emergente s-au comportat la fel de prost. Dat fiind că prețurile la obligațiunile de Trezorerie și cele corporatiste au scăzut și ele, ca reacție la creșterea dobânzilor (randamentele obligațiunilor și prețurile se mișcă în direcții opuse), nu prea există vreo clasă de active care să fi câștigat în valoare în 2018.
Un amestec de neliniști stau în spatele acestor scăderi: noi semne de încetinire a PIB-ului global, opinia tot mai pronunțată că profiturile au atins un maxim, disputa mocnită dintre Italia și UE, impactul asupra costurilor al tarifelor americane pe importurile din China și așa mai departe. Dar o temă comună pentru problemele din afara Americii este îngrijorarea privind economia Chinei. Tot mai multe companii vorbesc despre China ca despre un factor din spatele unei creșteri mai slabe a veniturilor. Evenimentele din Est, nu cele din Occident sunt cele care vor da din ce în ce mai mult tonul piețelor financiare.
Investitorii sunt desigur nervoși că Fed ar putea merge prea departe. Rata sa de referință este cea mai apropiată de o rată de dobândă globală. Economiile emergente care au suferit cel mai mult anul acesta – Argentina și Turcia – se sprijină în măsură prea mare pe capitalul extern și au mari datorii denominate în dolari. Dobânzile mai mari au atras capitalul în America și au împins în sus dolarul în același timp. Randamentele mai mari înseamnă că obligațiunile sunt acum o alternativă din ce în ce mai atrăgătoare față de investițiile riscante, precum acțiunile.
Dar orice va decide Fed, este acum mai greu pentru America să revitalizeze piețele globale. Trimestrul care s-a încheiat pe 30 septembrie s-ar putea dovedi vârful pentru creșterea profiturilor în America. Elogiul adus economiei prin reducerile de impozite ale președintelui Donald Trump se estompează acum. Accelerarea creșterii salariilor este o amenințare la marjele de profit. Tarifele la importuri împing în sus costul altor intrări. Toate acestea, în timp ce acțiunile americane sunt deja scumpe relativ la reperul raporturilor preț-față-de-câștiguri.
Prin contrast, acțiunile din Europa și Asia au mai mult spațiu de creștere. Aceste regiuni depind mai mult de piața chineză. Economiile de comerț ale Asiei sunt strâns legate prin lanțuri de aprovizionare, ceea ce înseamnă că sunt afectate atât de războiul comercial, cât și de orice încetinire din China. În ce privește Europa, deși Banca Centrală Europeană (BCE) are încredere în forța cererii interne, exporturile încă trag economia după ele. De la firme de produse chimice la producători de microcipuri, firmele europene se plâng de vânzările mai slabe din China. Producătorii auto sunt printre cei mai afectați. Atunci când Jaguar Land Rover, un producător auto de lux, a spus recent că va închide producția la una dintre uzinele sale britanice, politicienii locali au dat vina pe Brexit. De fapt, de vină era reducerea vânzărilor către China.
Greutatea Beijingului
De aceea, multe depind de direcția în care se va îndrepta economia chineză. Campania guvernului de a reduce datoriile este o mare frână pentru activități. Efortul Chinei de a rezolva problema vastului său sector bancar din umbră înseamnă că s-a pierdut accesul consumatorilor la credite nereglementate, iar guvernelor locale le este mai greu să se împrumute. Guvernul a făcut câteva mișcări compensatorii. Autoritățile locale au primit permisiunea să emită mai multe obligațiuni pentru a finanța cheltuielile cu infrastructura. Pe 1 octombrie, pragul de venit dincolo de care se percepe impozitul pe persoană a fost ridicat de la 3.500 yuani la 5.000 de yuani (700 de dolari) pe lună; se pregătește și o reducere a taxelor de vânzare la mașini de la 10% la 5%. Aceste măsuri sunt încă modeste, prin comparație. Dacă întâlnirea dintre Trump și Xi Jinping, președintele Chinei, de la finele acestei luni nu va face nimic pentru a ușura tensiunile comerciale, guvernul chinez va acționa probabil mai decisiv.
China nu este singura care contează. Dacă zona euro ar fi convenit cum să pună laolaltă resursele fiscale, să zicem, Italia nu ar fi o problemă atât de mare. Dar în absența unui șoc mare, perspectivele prețurilor globale ale activelor vor fi determinate, în lunile viitoare, de cât de departe va merge China pentru a-și stimula economia. Investitorii obișnuiți să observe Fed și BCE se vor trezi acum că monitorizează în schimb cifrele creditelor chineze și vânzările auto spre China. Piața bursieră americană poate că și-a atins deja apogeul în acest ciclu de afaceri. Dacă este așa, ceea ce contează mai mult pentru investitori este cât de repede va ajunge China să își atingă minimul.
Acest articol a apărut în secțiunea Lideri a ediției tipărite a The Economist, sub titlul „Red October”
