
Cel puțin cinci persoane au murit după ce o clădire aflată în renovare s-a prăbușit joi în centrul orașului chinez Shanghai, au anunțat autoritățile locale, menționând că 14 persoane au fost scoase de sub dărâmături, relatează Mediafax.
Clădirea prăbușită se afla în districtul Changning și urma să fie transformată într-un pavilion expozițional auto.
Aproximativ 20 de persoane au fost prinse sub dărâmături. Momentan nu se cunoaște cauza incidentului.
Autoritățile locale au transmis că 24 de vehicule și peste 150 de membri ai serviciilor de urgență au intervenit în acest caz.