CEx PSD, după ședința CCR pe conflictul Guvern-Președinție

39
2 minute de lectură

Social-democrații se reunesc în CEx, miercuri, de la ora 18.00, la sediul PSD, au declarat surse din partid, pentru Mediafax. Reuniunea vine în contextul în care miercuri dimineață are loc ședința CCR, în care părțile vor susține punctele de vedere pe conflictul între Guvern și Klaus Iohannis.

Întrunirea social-democraților se va desfășura miercuri seara la sediul PSD din Kiseleff, au precizat sursele citate.

Printre subiectele de discuție se numără și propunerea pentru președintele Biroului Național.

O altă temă abordată vizează mobilizarea filialelor județene în campania electorală.

Totodată, social-democrații vor discuta despre ședința CCR, în urma susținerii punctelor de vedere pe conflictul dintre Guvern și Klaus Iohannis.

Curtea Constituțională a stabilit ca pe 18 septembrie, ora 10.00, părțile implicate în conflictul juridic între Guvern și Administrația Prezidențială să susțină punctele de vedere. Conflictul a fost sesizat de premierul Viorica Dăncilă după ce Klaus Iohannis a refuzat numirea miniștrilor interimari.

„Cerere de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională dintre prim-ministrul Guvernului României, pe de o parte și Președintele României, pe de altă parte, cerere formulată de prim-ministrul Guvernului României”, se arată pe ordinea de zi a ședinței de miercuri a Curții Constituționale, publicată pe site-ul instituției.

Miercuri, 11 septembrie, părțile implicate în conflict au avut termenul până la care să transmită opiniile în scris.

Viorica Dăncilă a declarat despre sesizarea la CCR în care reclamă un conflict între Guvern și președintele Klaus Iohannis că ar trebui văzut și ca un mijloc „de a avea niște reguli pe viitor”.

Șeful Executivului trimisese, la Cotroceni, nominalizarea ca interimari a lui Niculae Bădălău la Energie, Ioan Deneș la Mediu și Ștefan Radu Oprea la relația cu Parlamentul, după ieșirea ALDE de la guvernare și demisia miniștrilor ALDE.

Președintele Iohannis a refuzat toate propunerile de remaniere ale Vioricăi Dăncilă, inclusiv pe cele de interimari.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele