Cu numai un deceniu în urmă, înainte de mișcarea Occupy și de tratatul lui Thomas Piketty din 2013, „Capitalul în secolul al XXI-lea”, discursul mainstream nu era preocupat de efectele inegalității extreme a veniturilor. Momentul Occupy a trecut, cum par să se fi evaporat deocamdată și „jiletcile galbene”, dar abia protestele actuale din Chile, țara din America Latină care a reușit cu cel mai mare succes să aplice politicile doctrinei neoliberale, par să indice probleme structurale ale modelului economic.

Monedele din America Latină s-au prăbușit marți în fața dolarului american, ca efect al tensiunilor politice din regiune. Pesosul chilian a pierdut 3% din valoare într-o singură zi, continuând o tendință de devalorizare. În ultima lună moneda chiliană s-a devalorizat cu 10% și a atins în cursul tranzațiilor un nivel considerat psihologic, de 800 de peso pentru un dollar. Acțiunile listate la bursa din Chile s-au prăbușit și ele la cel mai jos nivel al ultimilor doi ani în timp ce protestele din stradă continuă.

Președintele chilian Sebastian Pinera a anulat summitul pentru comerț APEC din noiembrie și conferința pe tema schimbării climei care urma să aibe loc în decembrie, din cauza tensiunilor interne.

Cum a ajuns însă una dintre cele mai vibrante economii din America Latină aici? Inegalitatea rezultată din aplicarea unor politici neoliberale, aplicată cu o oarecare indiferență față de adâncirea problemelor și tensiunilor sociale.

În continuare, discipolii teoriilor lui Milton Friedman, pentru care liberalizarea economică și privatizarea companiilor de stat au contribuit la tranziția statului chilian către democrație, pot susține și acum că e nevoie nu de mai puțină, ci de și mai multă privatizare. Pentru economistul Guy Sorman, ar fi suficient ca guvernul Piñera să impună măsuri în privința oligarhiei, să implementeze impozitul negativ pe venit, să reducă dependența de exporturile de cupru și, desigur, să privatizeze până și învățământul primar.

Între timp, costul vieții în Santiago de Chile se dovedește tot mai greu de suportat de către populația care muncește pentru salariul minim: aproape 14 procente din veniturile acestora sunt cheltuite pe transport, ceea ce explică de ce pretextul protestelor a fost scumpirea biletelor de metrou. Aproape jumătate din chilieni consideră că trebuie schimbat sistemul de pensii private, cu sume mai mici chiar decât salariul minim, care îi obligă pe mulți pensionari să rămână în câmpul muncii. Majoritatea farmaciilor sunt deținute de trei companii care practică prețuri în defavoarea consumatorilor.

Printre țările membre OCDE, Chile este cea de-a doua cu taxele de școlarizare cele mai mari raportate la puterea de cumpărare, astfel încât absolvenții plătesc datorii de cinci ori mai mari din veniturile lor decât media OCDE. Conform Latinobarometro, aproape același număr de chilieni și de argentinieni – 48 de procente, respectiv 47 – s-au confruntat în perioada 1995-2016 cu dificultăți în a-și acoperi nevoile financiare din veniturile totale ale familiei, deși Chile, spre deosebire de Argentina, a trecut prin mai puțini ani de recesiune și nu s-a confruntat la fel de mult cu problema inflației.

Economistul Branko Milanović a sintetizat cel mai plastic tabloul inegalității veniturilor din Chile, inegalitate mai mare chiar și decât în Brazilia: cei mai săraci 5% din chilieni au veniturile celor mai săraci din Mongolia, în timp ce vârful de 2% din Chile se bucură de veniturile celor 2% din Germania, deci este ca și cum ar coexista „Dortmund și periferia Ulan Bator”.

Creșterea PIB-ului, numărul mare de acorduri de liber schimb și, în același timp, reducerea sărăciei – de la 38,6% în 1990 la 8% în 2019 – iată că nu au putut suplini absența programatică a politicilor sociale, ceea ce a dus la un declin al coeziunii sociale și al încrederii în clasa politică, implicată în multe scandaluri de corupție. La sfârșitul lui octombrie, după represalii brutale, Piñera a adus oameni tineri în noul său cabinet, însă protestarii cer în continuare demisia sa. Convingerea scriitorului Ernesto Garratt: elitele din Chile încă nu ascultă. ■