China acuză Apple că susține protestele din Hong Kong prin aplicațiile sale

17
1 minut de lectură

China a acuzat miercuri compania americană Apple că ajută protestarii din Hong Kong să „participe la activități violente” printr-o aplicație privind transportul, relatează site-ul agenției Dpa, citat de MEDIAFAX.

„Această aplicație susține că furnizează informații pentru comoditatea publicului, însă de fapt identifica locațiile în care se află poliția, permițând astfel protestatarilor din Hong Kong să participe la activități violente”, relatează presa de stat.

„Aprobarea aplicației de către Apple ajută evident protestatarii. Care este adevărata intenție?”, scrie publicația People’s Daily, ziarul oficial al Partidului Comunist din China.

Demonstraţiile prodemocraţie din Hong Kong durează de patru luni, izbucnind ca reacţie la un controversat proiect de lege care ar fi facilitat extrădările în China. Aproximativ 1.400 de protestatari au fost reţinuţi de la începutul protestelor, iar mulţi sunt inculpaţi.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele