Home Actualitate China anunță reduceri la mai multe tarife de import din 2020

China anunță reduceri la mai multe tarife de import din 2020

0
China anunță reduceri la mai multe tarife de import din 2020
Getty Images
2 minute de lectură
SHENZHEN, CHINA - NOVEMBER 28: A Chinese flag attached to the back of a boat flaps in the wind as cargo containers sit on the dock of Shenzhen Port on November 28, 2010 in Shenzhen, China. According to the US Commercial Service, Shenzhen is one of the fastest growing cities in the world. Home of the Shenzhen Stock Exchange and the headquarters of numerous technology companies, the now bustling former fishing village is considered southern China's major financial centre. (Photo by Daniel Berehulak/Getty Images)
Getty Images

Începând cu 1 ianuarie 2020, China va reduce tarifele la sute de produse, de la carnea de porc congelată la produse din tehnologie, pentru a reduce din barierele comerciale avute cu SUA până acum, dar și în vederea sprijinirii economiei, relatează BBC, preluat de Mediafax.

Astfel, autoritățile chineze vor reduce tarifele de import pentru 859 de produse.

Ministerul Finanțelor a transmis că modificările tarifare vor fi făcute pentru „creșterea importurilor de produse care se confruntă cu o insuficiență internă relativă sau a bunurilor de specialitate străine pentru consum zilnic”.

Această hotărâre include taxele pentru carnea de porc înghețată – care trebuie redusă la 8% de la 12% pentru unele țări -, întrucât China se luptă să facă față unui focar de pestă porcină africană, care a eliminat aproximativ jumătate din porcii statului chinez, ceea ce a reprezentat o lovitură grea pentru industria cărnii de porc.

Alte produse care vor beneficia de reduceri de taxe pentru import sunt unele produse de lemn și hârtie, dar și avocado. China va elimina, de asemenea, taxele aplicate pe anumite medicamente pentru astm și diabet.

Autoritățile vor aplica tarife temporare pentru import – care sunt mai mici decât tarifele standard – pe lista de mărfuri vizate. Statul chinez a făcut o mișcare similară anul trecut.

De pe urma taxelor mai mici vor beneficia mai mulți dintre partenerii comerciali ai Chinei, inclusiv Noua Zeelandă, Peru, Singapore și Pakistan.

La începutul acestei luni, Beijingul și Washingtonul au încheiat un acord preliminar cu privire la disputele lor comerciale pe termen lung.

Statul chinez se confruntă, de asemenea, cu cel mai încet ritm de creștere economică din ultimele trei decenii.

Urmăriți-ne și pe Facebook

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here