Chinezii vor să investească la Rovinari

29
1 minut de lectură

Reprezentanţii Complexului Energetic Oltenia şi cei ai China Huadian Engineering au început, luni, negocierile pentru construcția unui nou grup energetic, de 600 MW, la termocentrala Rovinari, investiție de aproape un miliard de euro.

Investiţia în grupul energetic va conduce la crearea a peste 4.000 de locuri de muncă. Noul grup va funcţiona pe bază de lignit, care va fi furnizat de CEO pentru producția energiei electrice.

Compania chineză a fost selectată să deruleze investiţia în urma unei licitaţii internaţionale, derulată în luna mai 2012. Negocierile au fost oprite, însă, în anul 2016.

Complexul Energetic Oltenia are, în prezent, 11 grupuri energetice, care cumulează o capacitate instalată de 3.240 MW şi este controlat de stat, prin Ministerul Energiei.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele