„Dacă acceptăm ca service-ul să facă un profit cât mai mare, atunci asigurătorul să aibă un cuvânt de spus.”
Este piața asigurărilor auto captivă, în fața abuzurilor, în tarifarea costurilor daunelor, obligată să accepte tarife, care pot depăși costul chiar al mașinii, care este reparată? Sunt tarifele considerate abuzive, facturate de service-urile auto, o practică incorectă? Cum se poate rezolva ecuația relației asigurator-service auto în interesul ambelor tabere? Președintele Consiliului Concurenței crede că prin mecanisme de piață putem consolida piața asigurărilor, în condițiile unor corecții aduse legislației în punctele care permit abuzuri. Comisia Europeană interzice tarifele obligatorii, spune Chirițoiu, dar pot fi stabilite tarife de referință. Este nevoie de transparență a costurilor, a tarifelor, nu doar în cazul service-urilor, ci și a comisioanelor brokerilor. În esență, spune Chirițoiu, „avem posibilitatea legală să facem comparatoare de prețuri în toate domeniile. Sunt însă și domenii unde piața le-a generat ea singură”. În esență, tensiunea între asiguratori și firmele de reparații auto pe tema tarifelor abuzive se rezolvă prin corectarea legislației, prin transparența costurilor și tarifelor.
Tensiunea momentului vine din diferența de tarifare a reparațiilor unui client individual, care-și plătește singur factura, și a reparației plătite de asigurători. Este aceasta o practică incorectă?
Nu cred că este vina service-urilor. Ei se comportă rațional și mie, dacă ar veni și mi-ar spune domnul Chirițoiu „poți să ceri un preț mai mare”, apare ispita de a cere un preț mai mare. Problema este de ce legea permite aceste comportamente. Majorarea costurilor se va transfera asupra consumatorului, care va plăti în viitor mai scump o poliță de asigurare, e în logica pieței libere. Evident, viciul este în lege, nu în comportamentul service-urilor, pentru că așa sunt oamenii, dacă pot să profite, o vor face. Legea ce spune că eu, asigurător, nu pot să selectez service-ul auto și nici n-am vreo pârghie prin care să limitez costul pe care mi-l propune acesta. Deci legea îmi spune că, indiferent cu ce notă de plată vine service-ul, eu, asigurător, trebuie s-o accept. Acest lucru, după opinia mea, e un viciu al legii și pe acesta cred că va trebui să-l corectăm.
În ce sens credeți că poate fi corectat?
O variantă ar fi: ori spunem că asiguratorul are și el dreptul să spună „nu, nu vreau la service-ul ăla”, ori să te descurajeze pe tine să mergi la un anumit service. Dar în acest caz ar părea că se descurajează libertatea de opțiune și cred că ar fi o rezistență politică să facem acest lucru. Cealaltă variantă este să avem niște tarife de referință, să spunem, de pildă, asigurătorul trebuie să plătească suma X, acum dacă tu, client, ții morțiș să te duci la un service, care e mai scump, atunci suporți diferența. Este exact mecanismul pe care-l avem la medicamente: așa face statul, ai medicamente care ți se oferă gratuit, dacă vrei un medicament similar, dar mai scump, atunci plătești diferența. E un mecanism care funcționează de ani de zile, afectează oameni bolnavi, oameni săraci, și este considerat acceptabil social. Nu văd de ce n-ar fi considerat acceptabil și în cazul service-urilor auto.
Revin la comportamentul pieței de reparații auto. Vi se pare că este normal să ai un tarif diferențiat pentru un client, care are o problemă cu mașina, și un alt tarif pentru un client captiv, cum este asigurătorul?
Sunt de acord cu dumneavoastră că nu este etic. E normal, că e în natura umană să încerci să profiți, dacă poți, teoretic, da.
Mai bine să găsim o soluție inteligentă în lege, decât să ne așteptăm ca toți mecanicii auto să devină niște oameni, care să respecte o etică în afaceri.
Același aspect apare și la oferirea unei mașini în compensare, pentru perioada reparației.
Oamenii pot să ceară cât vor. Nicio lege nu interzice asta. E o gândire greșită în lege care permite acest lucru. Acolo este problema.
Dacă ar limita în lege suma, care acoperă cheltuiala cu mașina dată, ar fi o soluție?
Da. Ăsta este rolul nostru, să promovăm soluții, care să aibă logică, să evităm dezechilibrele în piață. Trebuie să avem grijă să fie protejați și clienții, dar acolo se ocupă ASF, de buna protejare a clienților. Mi-e greu să evaluez acum diferite soluții legale. Ăsta trebuie să fie rezultatul unei analize complexe, serioase. Undeva trebuie să vedem tot pachetul: ce rol are și ASF-ul, ce rol are Registrul Auto, ei verifică starea mașinilor, dacă mașina a fost reparată bine, de așa manieră încât să îi permită funcționarea în trafic fără probleme.
Industria acuză că, pe segmentul de RCA, asigurătorii sunt defavorizați. ASF-ul și-a deschis birou de petiții, dar, surpriză, acolo petițiile vin de la firmele de reparații. Eu înțeleg că e o piață liberă, dar asigurătorii sunt intens reglementați, în timp ce partenerii sunt cei care se bucură de libertate de opțiune.
Nu e chiar o piață liberă aceea în care asigurătorul este obligat să plătească oricât îi cere service-ul. Aici trebuie echilibrat, trebuie să construim o piață normală, în care, dacă acceptăm că e normal ca service-ul să facă un profit cât mai mare, atunci este normal ca asigurătorul să aibă un cuvânt de spus. Dacă are sens să plătească atât de mult, cât îi cere factura. Sunt multe soluții care se pot aplica: pot să fie și tarife de referință, putem să avem consumatori care să plătească suplimentar peste tariful de referință, pot să fie liste limitate de service-uri, să nu fie decontate în aceleași condiții toate service-urile, poate să fie și listă de tarife afișată de service-uri, la care să nu poată să trateze diferit reparații făcute de asigurători față de reparațiile făcute pentru clienții care plătesc direct, sunt multe soluții care pot fi adoptate. Din acest motiv, trebuie să stăm toți în jurul mesei și să găsim, preferabil repede, o soluție.
Când spunem „toți în jurul mesei”, ne gândim la ASF și la alte autorități?
Evident, ASF este arbitrul pieței asigurătorilor, dar mă gândesc și la Ministerul de Finanțe, care are inițiativă legislativă, și la noi, Consiliul Concurenței, dar mă gândesc la industrie, nu trebuie să uităm transportatorii, să ținem cont și de asigurații persoane fizice, dar să ne uităm și la impactul economic al industriei de transporturi. E o industrie care trebuie sprijinită. Avem nevoie de industria asta.
Care este modelul european optim în relația asigurător – persoană păgubită – service auto?
Nu avem un singur model în Europa, abordările sunt foarte diverse. Mie mi s-a părut atractivă intelectual ideea de daună directă, care există în puține țări, dar care a fost destul de bine primită. Poate că asta e calea. Dauna directă spune că eu, cel accidentat, îmi repar mașina pe asigurarea mea, nu pe cea a asiguratului, care mi-a provocat accidentul. Și în felul ăsta sunt mai atent la ce asigurare îmi cumpăr și la ce servicii primesc. În momentul de față, eu îmi cumpăr o asigurare pe care o vor folosi terții. Cred că ar fi mai bine aliniate interesele economice. Dar asta este o concluzie personală, nu o impun pieței, care trebuie să mediteze asupra viitorului său în condiții de transparență, corectitudine și fair-play. ■