În toată lumea, sistemele de pensii de tip „pay as you go” (PAYG) au nevoie de reforme, pentru a-i menține sustenabilitatea și adecvarea, în contextul îmbătrânirii populației.

Una dintre măsurile de bază este majorarea vârstei de pensionare și legarea acesteia de speranța de viață, astfel încât în 8-10 ani vârsta de pensionare să fie între 68 și 72 de ani, în unele țări din Uniunea Europeană. De altfel, în țările care cresc durata vieții active există pași în această direcție de ceva timp, spre deosebire de România, unde aceasta are un trend invers.

Întrucât beneficiile sunt stabilite de către politicieni, iar resursele depind puternic de evoluția economiei și modelul de creștere, sistemul public de pensii este extrem de vulnerabil la șocurile induse de o parte sau alta.

În esență, elementele directoare pe partea de venituri (resurse) ale acestor scheme de pensionare sunt ocuparea, manifestată atât prin numărul de locuri de muncă, dar și prin nivelul salariilor, evoluția populației și nivelul ratelor contribuțiilor obligatorii. În ceea ce privește beneficiile, indicatorul care arată generozitatea politicienilor este rata de înlocuire a salariului de către pensie.

De câți contribuabili este nevoie

Astfel, pentru sisteme PAYG sustenabile și adecvate, resursele și beneficiile trebuie să fie convergente, întrucât, în caz contrar, rezultatul este falimentul. De câți contribuabili este nevoie pentru a avea o rată de înlocuire medie a salariului de către o pensie sustenabilă și adecvată? Raportul este determinat de rata de înlocuire și rata contribuției aplicată venitului contribuabilului.

Pilonul I al sistemului de pensii din România este de tip PAYG care, prin aplicarea prevederilor legii pensiilor în vigoare referitoare la majorarea cu 40% a punctului de pensii din 1 septembrie 2020, urmată de recalcularea pensiilor începând cu 2021 și majorările ulterioare de pensii, va avea ca principal efect destabilizarea pe termen mediu și lung atât a sistemului de pensii, cât și a finanțelor publice ale României.

Cine subminează sistemul public de pensii

În esență, sistemul de pensii al României este subminat de două mari elemente: pe de o parte, politicienii și dorința lor de a obține voturi, arătându-și generozitatea prin majorarea pensiilor, iar pe de altă parte, de numărul de contribuabili capabili în mod real să susțină un astfel de sistem PAYG.

În primul caz, vorbim de apetența politicienilor și a liderilor sindicali de a cere și implementa majorări semnificative ale pensiilor, concomitent cu o serie de portițe pentru o pensionare timpurie, generând astfel șocuri asupra sistemului.

În materie de beneficii, elementul central este rata de înlocuire a salariului cu pensia. Privind retrospectiv la perioada 2006 – 2018, pentru care există date, raportul dintre pensia medie netă și câștigul mediu net era în anul 2006 la o valoare medie de 34,4% pentru toți pensionarii, respectiv 54,2% pentru cei cu stagiu de cotizare. În anul 2011, a atins un maximum de 52,1% pentru toți pensionarii și, respectiv, 77,2% în 2009 pentru cei cu stagiu de cotizare complet.

În anul 2018, raportul menționat a atins o medie de 44,4% pentru toți pensionarii, respectiv de 56,8% pentru cei cu stagiu de cotizare complet. În aceeași perioadă, transferurile efectuate ca pondere din contribuțiile încasate au fost de 10% în anul 2006 (2,26 miliarde lei), pentru a ajunge la 21% din încasări în anul 2009 (după majorarea cu 60% a pensiilor acordată de guvernul Tăriceanu, în prag de alegeri locale și parlamentare) și un vârf de 48% (17 miliarde de lei) din contribuțiile încasate în anul 2015, anul în care au fost atinse obiectivele de consolidare fiscală, după criza din 2008-2009.

În anii 2018-2019, soldul menționat a atins un nivel de 7% din încasări în 2018 și 5% în 2019, pe fondul implementării programului „wageledgtowth”.

Deficite însemnate

În concluzie, de la șocul dat sistemului prin majorarea inițială a pensiilor cu 60%, în anul 2008, a fost necesară, pentru o echilibrare a sistemului, o perioadă de 12 ani în care s-au strâns deficite de finanțat de aproximativ 120 de miliarde de lei (peste 27 de miliarde de euro), reprezentând peste 24% din încasările din contribuții.

În plus, „echilibrarea” se bazează mult pe majorarea salariului minim și majorarea semnificativă a salariilor din sectorul bugetar, cu impact advers asupra nivelului de ocupare și competitivitate din sectorul privat.

În consecință, politicienii joacă la risc cu sistemul de pensii atât pe partea beneficiilor, cât și pe partea resurselor. O problemă suplimentară creată de guvernul Ponta a fost subminarea principiului contributivității la calculul pensiilor, stabilit de guvernul Boc în cadrul programului de consolidare fiscală convenit cu Comisia Europeană și cu instituțiile financiare internaționale.

Astfel, cu fiecare modificare, beneficiile au crescut pentru anumite categorii de pensionari, generând o nouă nevoie de eliminare a inechității, dar cu costuri mai mari, întrucât beneficiile deja câștigate nu erau ajustate la nivelul noii formule de calcul.

Prea puțini contribuabili

A doua mare problemă a sistemului de pensii din România este legată de numărul de contribuabili necesari pentru adecvarea și sustenabilitatea sistemului. La sfârșitul anului 2019, în România erau înregistrați la Casa Națională de Pensii un număr de 4.970.773 de pensionari, din care 3.849.387 pentru limită de vârstă. La rata actuală de înlocuire a salariului cu pensia, ar fi nevoie de aproximativ 10 milioane de contribuabili medii (adică, 10 milioane de slujbe cu salariu mediu). În cazul majorării punctului de pensie cu 40% de la 1 septembrie a.c. și al majorărilor ulterioare, se estimează că raportul menționat trebuie să ajungă la aproximativ 55%.

În contextul în care numărul total de pensionari nu se va modifica semnificativ (în perioada 2007-2019, numărul total al pensionarilor a crescut cu aproximativ 28.000, dar s-a modificat structura) și în condițiile în care rata contribuțiilor rămâne la nivelul actual, va fi nevoie de aproximativ 12,8 milioane de contribuabili medii pentru a echilibra sistemul.

În caz contrar, soluția este o creștere a salariului mediu cu cel puțin 30%, ceea ce este imposibil, având în vedere condițiile economice actuale și nivelul productivității muncii.

Deci, în condițiile unui declin demografic, economia României ar trebui să adauge cel puțin 6-7 milioane de locuri de muncă la salariul mediu, pentru ca sistemul de pensii să fie sustenabil.

Populația ocupată a României este de aproximativ 8,8 milioane de persoane, la o populație activă de peste 9 milioane de persoane. În concluzie, pentru sustenabilitatea sistemului public de pensii ar fi necesară o creștere cu cel puțin 25% a populației active și ocupate, în următoarea perioadă. Altfel spus, ar trebui să revină în țară cele trei-patru milioane de români din străinătate, plus un număr de imigranți.

Toate acestea sunt posibile numai cu o politică economică orientată către investiții în infrastructură și capital uman, reformarea sectorului public și crearea unui mediu stimulativ și performant pentru investiții și acumularea de capital de către companiile românești și străine. ■