

Președintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a reacţionat, joi, după ce Klaus Iohannis i-a chemat pe social-democraţi la învestirea Guvernului. Acesta îi transmite premierului că nu e treaba PSD-ului să se prezinte în Parlament pentru a asigura cvorumul de şedinţă ca să pice Guvernul Orban, relatează Mediafax.
Președintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a reacționat, joi, pe Facebook, după ce președintele Klaus Iohannis i-a cerut să își reconsidere poziția în ceea ce privește participarea la ședința de învestire a Guvernului. Liderul social-democrat a spus că nu este treaba PSD să asigure majoritate în Parlament pentru „a pica Guvernul”.
„Sunt două chestiuni, într-adevăr. Şi o concluzie! Prima. Premierul este desemnat să guverneze, nu să pice. Acesta este spiritul Constituţiei. A doua. Atunci când refuzi o propunere responsabilă, un premier capabil să formeze o majoritate pentru învestire, înseamnă că eşti sigur că ai voturile necesare şi pentru pasul doi. Vrei să guvernezi, îţi votezi guvernul! Vrei să te faci de râs şi să nu-ţi votezi propriul guvern? Treaba ta! Dar nu acuza PSD că nu face majoritate în locul tău pentru a-ţi pica guvernul tău! Deci cine este responsabil pentru declanşarea crizei şi aruncarea României în instabilitate politică şi economică, domnule Iohannis?!”, a scris Ciolacu, pe Facebook.
Președintele Klaus Iohannis a declarat, joi, la Bruxelles, că poziția PSD, care a anunțat că nu va participa la votul de învestitură al noului Guvern, este „cel puțin ciudată”. „În Parlament se lucrează prin prezență, nu prin absență”, a afirmat șeful statului.
Votul de învestire a Cabinetului Orban 2 în plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului urmează să fie dat luni, 24 februarie, de la ora 16.00. ■