Inițiativa celor Trei Mări nu este un proiect regional creat cu intenția de a contrabalansa o eventuală Europă cu două viteze. Summitul de la București a risipit și ultimele suspiciuni privind ambiția Poloniei de a-și reconstrui o alianță regională pe scheletul conceptului geopolitic Intermarium al liderului interbelic Józef Piłsudski, care dorea să consolideze suveranitatea țărilor vecine pe o alianță federativă.

de Cristian Diaconescu

Invitarea Germaniei la discuțiile de la București ale clubului Intermarium, prezența simbolică a președintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, și implicarea bancherilor în finanțarea proiectelor dau Inițiativei o dimensiune pragmatică, aproape pur economică, o alianță a cooperării în sensul unei modernizări și al unei coerențe regionale.

Securitatea regională nu pare o tematică de discuție, deși încercarea acestor state de a-și crea o independență energetică aprofundată contracarează într-un fel intențiile celor care folosesc energia ca instrument de securitate. Ca atare, securitatea regională este până la urmă o chestiune indirectă. Includerea Germaniei ca partener asociat este un gest interesant pentru că o altă critică legată de summitul de la Varșovia a fost aceea a polarizării, a unei încercări a Europei Centrale și de Est de a se separa de centrul Uniunii Europene, cu trimitere către Germania.

Marea provocare a deciziilor luate în clubul Inițiativei, marea încercare a acestei cooperări, va fi în zona implementării. Aceste proiecte costă enorm, doar costurile proiectului Via Carpatica depășesc 3 miliarde de euro. O altă provocare va fi armonizarea intereselor naționale care sunt susținute de fiecare dintre cele 12 state membre ale Inițiativei.

Pe de altă parte, la București s-au implicat și instituții financiar-bancare ce ar putea fi finanțatoare ale proiectelor regionale, un foarte bun semnal pentru politicienii care decid în jurul mesei. Întotdeauna prezența bancherilor în dialogul bilateral, mai ales dacă aceștia evaluează pozitiv proiectele, încurajează decisiv abordarea politică.

Prezența președintelui Juncker la București este semnalul clar din partea Comisiei Europene care dizolvă suspiciunea în legătură cu o instituționalizare separată a acestei cooperări regionale oarecum în dauna Uniunii Europene. Putem observa că la București s-a depășit un impas după semnalul oarecum incert transmis în summitul de la Varșovia, când s-a încercat la un moment dat constituirea unui secretariat. Or constituirea unui secretariat la o organizație anunță clar o formă de concretizare instituțională. Și în acel moment acest tip de abordare a fost respins în Austria, criticat de Comisia Europeană, care a trimis mesaje clare. De altfel, președintele Klaus Johannis a confirmat că de acum înainte există două direcții de cooperare: cea cu Comisia Europeană și cea transatlantică, ultima mai mult din punct de vedere al energiei.

Dar discursul lui Juncker nu a ocolit îngrijorările fundamentale de natură politică ale Comisiei Europene legate de funcționarea statului de drept în mare parte din țările care au participat la această inițiativă, inclusiv în ceea ce privește gazda, România.

Ar fi fost greu să se facă totală abstracție, indiferent de efortul diplomatic pe care Juncker l-ar fi desfășurat la București, de ceea ce se întâmplă astăzi în timp real în relația dintre Comisia Europeană, în speță Uniunea Europeană, și statele care sunt pe contrasensul coeziunii europene, patru dintre ele, cinci dintre ele chiar fiind membre ale acestei inițiative. Deci Juncker, recunoscând valoarea acestei Inițiative din punctul de vedere al solidarității și al coeziunii europene, nu a putut să nu sublinieze la București faptul că între Est și Vest acum există o linie de demarcație destul de complicată chiar înăuntrul Uniunii Europene, că Europa nu mai respiră cu ambii plămâni, ca să citez, deci din acest punct de vedere, dând semnalul pozitiv din partea Comisiei, a arătat că sunt probleme, și de aici și tensiuni și reticențe. Să nu uităm că România urmează la audieri în Parlamentul European pe subiecte care din păcate n-au legătură cu proiectul pozitiv de cooperare regională globală, ci în legătură încă o dată cu situația politică internă.

Privind dintr-o perspectivă proeuropeană, așa cum arată, această Inițiativă încă mai are foarte multe lucruri de dovedit. Decizia politică cu prezența băncilor la masă este una foarte bună, una foarte interesantă, dar să nu uităm că, în afară de o intenție de cooperare sprijinită politic și de o serie de proiecte a căror implementare până la urmă ar putea face dovada valorii capacității și disponibilității de cooperare, practic această regiune este în continuare dependentă de decizia integrată europeană, este în continuare foarte atentă la cadrul financiar multianual, adică la alocările bugetare ale Uniunii Europene. Este în continuare extrem de interesată să rămână solidară față de riscurile și amenințările dinspre est, ori toate aceste așteptări ale comunității statelor aflate între cele trei mări, care acoperă 22% din populația UE și cam 10% din prosperitatea UE, sunt orientate către Vest, Occidentul însemnând și umbrela de securitate americană, însemnând și eventualele capacități de coordonare și interconectare pentru a scăpa de sub presiunea energiei. Să nu uităm că spre deosebire de România și alte două state, celelalte țări membre în Inițiativa celor Trei Mări sunt dependente peste 60% de gazul rusesc. Totodată, sunt dependente de resursele de finanțare și de capacitățile de absorbție a banilor europeni, ori toate aceste elemente în pachet cântăresc mult mai greu decât politicile, unele iliberale, unele oarecum naționaliste, care trăiesc mai mult în consumul politic intern. În exterior, atât Ungaria, cât și Polonia, în relația cu sistemele de decizie ale Bruxelles-ului, nu scot niciun cuvânt de natură antieuropeană. Au comentarii, au poziționări, se opun uneori pe parcurs în dialoguri până la decizie, dar deocamdată n-aș putea spune și nu cred că cineva ar putea să menționeze o decizie a UE care ar fi fost schimbată pentru că Ungaria sau Polonia ar fi generat o masă critică. Nu există. Exemplul sancțiunilor privind Federația Rusă este lămuritor: multe se spun la Budapesta, multe se comentează la Praga, chiar și în Italia apar unele poziții deosebite, dar din șase în șase luni toate aceste decizii privind sancțiunile împotriva Federației Ruse se prelungesc. De aceea, cred că nu este interesul statelor din Inițiativa celor Trei Mări să se considere altceva decât parte a UE.