Comisia Electorală a decis repetarea alegerilor la Istanbul

59
2 minute de lectură

Comisia Electorală din Turcia a decis repetarea alegerilor pentru noul primar al Istanbulului. Decizia a fost adoptată cu șapte voturi pentru și patru împotrivă, la mai bine de o lună după ce partidul președintelui Recep Tayyip Erdogan a pierdut la limită votul pentru primăria orașului.

Partidul Popular Republican (CHP – opoziție) a câștigat controlul atât la Istanbul, cât și în capitala Ankara în cadrul alegerilor ce au avut loc la 31 martie, marcând un eșec major pentru Partidul Dreptății și Dezvoltării (AKP) al lui Erdogan. Însă la Istanbul victoria a fost una extrem de strânsă, cu CHP obținând 48,79% din voturi iar AKP plasându-se la 48,51%, relatează CNN.

Repetarea scrutinului de la Istanbul va avea loc la 23 iunie. Totodată, certificatul de primar al candidatului CHP, Ekrem Imamoglu, a fost anulat ieri.

Decizia a fost criticată de opoziție drept „dictatorială“. „Este ilegal să câștigi împotriva Partidului (AKP – n.r.)“, a comentat într-o postare pe Twitter vicepreședintele CHP, Onursal Adiguzel. „Un sistem care anulează votul poporului nu este nici democratic, nici legitim“, a adăugat el.

În aprilie, AKP a cerut anularea votului în Istanbul și reorganizarea scrutinului invocând posibile fraude electorale.

Menționând „nereguli de organizare“, vicepreședintele AKP, Ali Ihsan Yavuz a spus că singura în măsură să clarifice situația este Comisia Electorală.

Înaintea votului din martie, AKP a câștigat constant la Istanbul începând cu anii ‘90, când Erdogan și-a lansat cariera de politician câștigând primăria orașului.

Erdogan a fost figura de campanie pentru alegerile locale de anul acesta, iar votul este considerat aproape ca un referendum asupra Guvernului său.

[adrotate group="1"]

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele