Împrumuturile legate de sustenabilitate reprezintă acum un sfert din obligațiunile verzi emise
LUNA aceasta, WSP, o firmă de consultanță de mărime medie din Canada, a anunțat că a modificat termenii unui împrumut de 1,2 miliarde de dolari. Ceea ce face ca acest lucru să fie neobișnuit este că dobânda depinde de atingerea a trei obiective. Compania vrea să reducă emisiile de gaze de seră din operațiunile sale, să își crească veniturile din surse verzi, cum ar fi energia regenerabilă, și să crească proporția de femei în management. Pentru fiecare obiectiv pe care îl îndeplinește (sau pe care îl ratează), dobânzile pe care le plătește vor scădea (sau crește) cu o sumă stabilită.
Astfel de împrumuturi legate de sustenabilitate sunt pe val. Primul împrumut de acest fel a fost făcut în 2017; doi ani mai târziu, emisiunile au crescut la 122 de miliarde de dolari, conform Bloomberg NEF, o firmă de consultanță în energie. Acum ele reprezintă un sfert din emisiunea de datorie de sustenabilitate (care, la rândul ei, reprezintă în jur de 1% din emisiunile de datorii globale). Aceasta e mai mică decât obligațiunile verzi, care leagă beneficiul din emiterea de obligațiuni de investiții în proiecte prietenoase cu mediul. Însă noul gen de împrumuturi recuperează decalajul.
Împrumuturile legate de sustenabilitate nu sunt legate de proiecte specifice. Debitorii doar sunt răsplătiți (sau penalizați) în funcție de performanța lor măsurată după unii indicatori de mediu, sociali sau de guvernanță (ESG). Indicatorii verzi, precum emisiile de carbon, sunt cei folosiți de obicei.
Această flexibilitate privind cheltuirea banilor explică de ce astfel de împrumuturi sunt atât de populare. Bunele relații publice sunt un alt motiv. Multe firme din industriile blamate pentru suferințele lumii au emis împrumuturi. Cel mai mare emițător anul trecut a fost Shell, un gigant petrolier, cu 10 miliarde de dolari legate de reducerea amprentei sale de carbon. Alți debitori sunt lanțurile de fast-food și companiile aeriene. Dobânzile pot fi reduse cu 0,05-0,1 puncte procentuale, ca răsplată pentru un comportament bun.
Precum cu multe forme de finanțe de sustenabilitate, „greenwashing” (înverzirea falsă) este una dintre îngrijorări. O problemă potențială e reprezentată de datele de care depind schimbările în costul împrumuturilor. Mike Wilkins, de la S&P Global, o agenție de rating de credit, spune că utilizarea cifrelor auto-raportate e o sursă de îngrijorare. O altă opțiune este de a te baza pe scoruri ESG calculate de firme specializate în date și unele din companiile de rating de credit. Zeci de împrumuturi se bazează pe acestea. Însă cei care dau ratingurile ESG folosesc metodologii opace și arareori se pun de acord privind care dintre companii sunt sustenabile.
Chiar și cu informații sigure, este neclar cât de ambițioase sunt țintele. Mulți emițători nu își publică obiectivele exacte, care sunt de obicei convenite cu creditorii. Unele companii au început să întrebe dacă țintele lor ESG preexistente le califică pentru un credit mai ieftin, spune Dan Shurey, de la banca ING. Mulți se așteaptă ca autoritățile de reglementare să stabilească în cele din urmă standardele.
Ideea s-a răspândit în piața de obligațiuni. În septembrie, Enel, companie italiană de energie, a emis prima sa obligațiune legată de sustenabilitate. Dacă nu își crește proporția de regenerabile din capacitatea sa totală de generare de la 46% azi la 55% până în 2021, rata dobânzii plătite de companie va crește de la 2,7% la 2,9%.
Investitorii sunt dornici. Oferta de obligațiuni a Enel a fost aproape de trei ori supra-subscrisă. O obligațiune similară a companiei în luna care a urmat a fost chiar și mai populară. Atât investitorii instituționali, cât și cei mai mici care sunt axați pe sustenabilitate se alătură trendului. Creditarea astfel legată le oferă o modalitate de a adăuga la portofoliul lor de ESG și de a-și stabili o reputație verde. Iar dacă compania creditoare ratează îndeplinirea țintei, investitorii câștigă mai mulți bani din afacere. ■
Acest articol a apărut în secțiunea Finanțe și economie a ediției tipărite, sub titlul „Datorie verde”