Punctul românesc, cruciulița în x, care ocupă lăzile de zestre națională, cucerește ii, năframe, costume populare românești de când lumea, se realizează cu o cusătură în jos și una în sus. Când te uiți la ansamblu, vezi un întreg care leagă, marchează ferm prezența; privind în detaliu, sesizezi procesul și vezi etapele.
Concursul Internațional „George Enescu” este deja marcat ca un punct românesc stabil, este parte a Federației Internaționale a Concursurilor de Muzică, este recunoscut ca fiind o competiție puternică și cu un juriu riguros. 400 de tineri artiști s-au înscris în competiție în ediția din acest an, 270 au trecut de etapa de preselecție. În 43 de țări, artiști tineri au căutat să răspundă exigențelor din concurs, dintre care una, piatră de încercare: includerea în repertoriu a unor piese ale lui George Enescu.
Se împlinesc 60 de ani la această ediție de la primul Concurs. O decizie inspirată din 2014, aceea de a separa desfășurarea Concursului de Festivalul „George Enescu”, face că astăzi competiția captează atenția melomanilor, aduce tinerii artiști în prim-plan, oferă un sprijin artistic important și atractivitate pentru concurenți, prin prezența orchestrei Filarmonicii „George Enescu” alături de finaliști. Un exercițiu de colaborare extraordinar pentru artiști, tineri și maturi, juriu și public.
Mihai Constantinescu, Directorul Festivalului și Concursului Internațional George Enescu, este un discret artizan al cusăturii „în sus”. Este cel care, în anul 1990, a avut îndrăzneala de a propune reluarea Festivalului George Enescu și cel care a propus alternanța Concurs/Festival, pentru a menține constant evenimentele inspirate de personalitatea compozitorului român.
Ce v-a inspirat să separați Concursul de Festivalul Enescu? În 2014 părea un exercițiu riscant, comunitatea apropiată evenimentului împărtășea preocupări, cel puțin.
Nu degeaba se spune că în criză e și o oportunitate. Restricțiile financiare din 2013 ne-au făcut să reconsiderăm, în 2014, modul în care ne organizăm și, astfel, am ajuns la formula de a organiza Concursul separat de Festival. Avantajele erau certe și constau, în mod special, în oferta pe care o puteam face tinerilor artiști. Să repeți și să cânți cu orchestra este una dintre principalele bariere în viața lor profesională. Studiezi ore în șir, ești în evoluție, dar împlinirea vine din posibilitatea de a avea un concert serios. Apoi, era spre beneficiul publicului, care are ocazia să vadă tinerii artiști pe toată perioada competiției. Am putut organiza separat secțiunile, ca fiecare să beneficieze de atenția nedivizată a melomanilor. Din acel moment, am putut construi în direcția definirii unei noi și solide identități pentru Concurs, care la această ediție include 82 de recitaluri ale concurenților și nouă recitaluri extraordinare ale membrilor juriului și ale câștigătorilor din anii trecuți.
Au fost chiar momente când Concursul a fost, practic, imposibil de realizat. „Mort”, spuneați într-un interviu din 2014. Care a fost atunci punctul de întoarcere, de revenire?
Timp de 19 ani, în perioada 1971-1990, Concursul Enescu n-a mai existat. În anii 1958-1964, au fost făcute investiții masive, într-o demonstrație de forță a autorităților comuniste care își doreau să pluseze pe plan internațional în legătură cu „superioritatea societății socialiste”. Au fost ediții strălucitoare și la Concurs, și la Festival. Yehudi Menuhin, Herbert von Karajan, Arthur Rubinstein, Zubin Mehta au urcat pe scenă la București. După 1964, festivalul s-a diluat și s-a transformat într-unul regional. În 1971, s-a oprit organizarea concursului.
În 1991, a avut loc o nouă ediție. A fost un moment de implicare și colaborare extraordinare în care artiștii români s-au mobilizat, au vorbit cu profesori, au contactat elevi de la universități, și- au capacitat propriii elevi din țară și din străinătate să participe. Ludovic Spiess, care era atunci directorul Concursului și al Festivalului, maeștrii Ștefan Gheorghiu, Dan Grigore, Valentin Gheorghiu au ajutat la reluarea concursului. Și iar stop. Până în 1999, din nou nicio ediție. Apoi, directorul de atunci al Concursului a luat o decizie foarte curajoasă și riscantă. Lawrence Foster, despre el vorbesc, a susținut necesitatea de a face concursul indiferent cât de puțini candidați s- ar înscrie. În cazul în care nu am fi ținut acea ediție, concursul ar fi fost definitiv închis. A fost o ediție cu mari emoții și cu doi laureați care confirmă și astăzi: Remus Azoiței și Alexandru Tomescu. Cu ajutorul lui Lawrence Foster am reușit și afilierea la Federația Internațională a Concursurilor Muzicale. Din acel moment, alinierea la standardele internaționale a devenit regulă. Puncte de inflexiune care au definit existența Concursului. În acest fel, avem un eveniment cu trei posibile zile de naștere: dacă numărăm din 1958, concursul are 60 de ani, dacă numărăm din anul în care Enescu a lansat Concursul de compoziție, concursul ar avea 105 ani, dacă numărăm după 1991, concursul are 27 de ani.
Cum vedeți competiția din acest an?
În primul rând remarc creșterea nivelului competiției, pe lângă creșterea cifrelor de înscriere. Anul acesta, aproximativ o treime din concurenți, la toate instrumentele, au deja expunere la atmosfera de concurs și au competiții „în arcuș și clape”. Parcurgând biografiile candidaților, se poate observa multă deschidere, o abordare transculturală, studiu cu profesori diverși, ceea ce mă aștept să aducă interpretări interesante, cel puțin. E încă devreme, în etapele doi și trei vom putea vedea și rezistența la tensiunea și durata competiției. Avem o participare diversă: cel mai tânăr artist are 16 ani și sunt reprezentate 39 de țări.
O altă specificitate a concursului, includerea în probele obligatorii a unei piese de Enescu, reprezintă, de asemenea, un element de diferențiere. Cam 10-15% dintre concurenți se retrag, după preselecție, de multe ori din cauza dificultății de a acoperi această cerință. Și în competiție, interpretarea pieselor de Enescu este un indicator interesant al concurenților.
Ce plănuiți pentru viitorul Concursului? Ce vă preocupă mai degrabă: creșterea numerelor, sau a puterii competiției?
Spun, formulând cu mare atenție, că și în cazul Concursului am atins un nivel bun și putem să vizăm topul competițiilor internaționale. Cred că șansa noastră pe viitor este rafinarea competiției și a dificultății și mai puțin cea a numerelor. Sigur, nu înseamnă să nu creștem, ci doar că selecția va deveni mai dură.
În primul rând, știm bine că, din start, Concursul presupune deja artiști cu un nivel tehnic foarte bun, cel puțin. Altfel, e complicat să cânți Enescu. E un atu. Putem să fim recunoscuți în lumea muzicală pentru această specificitate. Va fi și pentru artiști un lucru formidabil să marcheze faptul că au câștigat această competiție în palmaresul lor.
În al doilea rând, e bine să ne menținem recunoscuți pentru seriozitate și exigență. Juriul internațional, muzicienii de calibru internațional, foarte meticuloși, pun extraordinar de mult efort în evaluarea atentă a candidaților. Doar în prima etapă, la violoncel, 52 de concurenți în trei zile sunt o responsabilitate uriașă. Este un avantaj că avem sprijinul și implicarea unor muzicieni de așa calibru ca Philippe Entremont, Pierre Amoyal, Salvatore Accardo, Viktor Tretiakov, Peter Jablonski, David Geringas, Myung-Whun Chung, Raphael Wallfisch, Jian Wang, Marin Cazacu, Remus Azoiței, Dan Dediu, Silvia Marcovici și alții. Un alt atu pe care ne străduim să îl menținem, oferind cele mai bune condiții posibile pentru jurizare.
În al treilea rând, pe lângă competiție, recitalurile și artiștii pe care îi găzduim devin miezul unui mic festival prin recitaluri și concerte speciale. Și această latură ne poate diferenția.
În final, ne dorim să punem mai multă energie în promovarea interesului pentru muzica clasică și folosim prilejul Concursului ca incubator de pasiuni, prin programe educative și creșterea interacțiunii dintre artiști și public.
Acestea sunt liniile pe care le urmărim, nu se întâmplă doar la o ediție, ci trebuie să fie o preocupare pentru 4-6-8 ani, pentru a consolida Concursul, de sine stătător, dar legat, în continuare, de personalitatea lui George Enescu și de Festival. Aștept să mă pronunț, după încheierea ediției, dacă suntem pe direcția acestor obiective. Până atunci, vă aștept în sala Ateneului la concertele concurenților.