Consecințele neintenționate ale planului de a opri un Brexit fără acord

Cum încercările de a extinde Articolul 50 ar putea să o ajute încă pe Theresa May să își treacă propriul acord prin Parlament

72
Britain's Prime Minister Theresa May leaves 10 Downing Street for the House of Commons for her weekly Prime Minister's Questions in London, Wednesday, Jan. 23, 2019. (AP Photo/Alastair Grant)
5 minute de lectură

Brexit și Parlamentul

Ediția tipărită | Marea Britanie
24 ianuarie 2019


DUPĂ CE și-a văzut acordul pentru Brexit zdrobit cu 230 de voturi în Camera Comunelor, Theresa May a fost obligată pe 21 ianuarie să raporteze în fața parlamentarilor ce va face după asta. În mod caracteristic, ea a refuzat să se schimbe. După un efort simbolic de a consulta parlamentarii din opoziție, ea a revenit la planul ei anterior: să caute asigurări de la Uniunea Europeană despre natura temporară a „plasei de siguranță” irlandeze, sperând să îi câștige pe partizanii duri ai Brexitului. Asemenea speranțe sunt deșarte, deoarece Bruxellesul încă respinge orice punct final juridic obligatoriu pentru soluția de rezervă.

Majoritatea partizanilor Brexitului sunt contrariați. Ei susțin că, dacă nu există vreo majoritate pentru un acord pe Brexit, Marea Britanie va ieși fără acord pe 29 martie, termenul-limită impus conform Articolului 50 din Tratatul UE. Totuși, mulți parlamentari și chiar și unii miniștri sunt hotărâți să oprească un astfel de rezultat de mare risc. Au fost propuse amendamente la moțiunea doamnei May care vor fi supuse la vot pe 29 ianuarie. Unele sunt doar declaratorii. Dar două sunt mai serioase, întrucât ele schimbă procedura parlamentară – și ele par să aibă șanse să treacă.

Prmul, depus de Yvette Cooper, o parlamentară laburistă, și Nick Boles, un conservator, ar suspenda regulile care dau câștig de cauză treburilor guvernamentale pentru o zi, pe 5 februarie. Ziua ar fi folosită pentru a trece cu rapiditate prin Parlament o lege care îi cere guvernului, dacă nu este adoptat niciun acord pe Brexit până pe 26 februarie, să ceară UE să extindă termenul conform Articolului 50. Un a doilea amendament de la Dominic Grieve, un alt conservator, ar suspenda regulile pentru fiecare ședință a Parlamentului de marți până pe 26 martie. În aceste zile, parlamentarii ar vota în schimb pe alte opțiuni de Brexit, de la o uniune vamală permanentă, la un al doilea referendum.

A view of the Houses of Parliament at dawn in London, Britain 29 January 2019. The House of Commons is set to vote on amendments to British Prime Minister Theresa May’s Brexit plan in parliament on 29 January. EPA/NEIL HALL

Doamna May este împotriva acestor planuri deoarece ea vrea să păstreze opțiunea lipsei unui acord. Dar în condițiile în care opoziția laburistă sugerează că va sprijini cel puțin prima propunere, această opțiune pare probabil să câștige la vot.

Partizanii unui Brexit dur denunță ceea ce consideră ei că este un scandal constituțional, prin care cei care sprijină rămânerea în UE încearcă să deturneze și chiar să oprească Brexitul sprijinit de alegători în 2016. Jacob Rees-Mogg, un partizan de seamă al Brexitului, a sugerat chiar că guvernul ar trebui să proroge (adică, să suspende) Parlamentul, pentru a opri ca proiectul Cooper/Boles să devină lege.

Sunt mai multe ironii în asta. Un argument-cheie adus de partizanii ieșirii din UE a fost că suveranitatea trebuie să revină de la Bruxelles la Westminster. Și totuși acum, că parlamentarii se remarcă ei înșiși, cei pro-Brexit îi atacă pe motiv că subminează voința poporului.

O altă ironie provine din afirmațiile că parlamentarii nu livrează Brexitul pentru că ei nu îi mai reprezintă pe alegătorii lor. E adevărat că o mare majoritate de parlamentari, cum sunt prim-ministrul și mare parte din cabinet, au fost partizani ai rămânerii în UE. Totuși, așa cum arată un studiu despre Brexit și opinia publică publicat săptămâna aceasta de rețeaua academică Marea Britanie într-o Europă în Schimbare, alegătorii sunt la fel de divizați ca parlamentarii, în privința tipului de Brexit pe care îl doresc. Nereușind să găsească o majoritate pentru orice, Camera Comunelor reflectă exact aceste divizări. Mai mult, studiul sugerează că, dacă referendumul din 2016 ar fi refăcut acum, ar câștiga cei favorabili rămânerii, chiar dacă cu o marjă mică.

Ce se va întâmpla dacă parlamentarii de pe băncile din spate (care nu fac parte din guvern, n.tr.) reușesc să legifereze o cerere pentru extinderea Articolului 50? Primul punct de reținut este că alte guverne ale UE s-ar putea să nu fie de acord. Extinderea (opusă fiind revocării scrisorii originale bazată pe Articolul 50) necesită aprobarea unanimă, iar mulți la Bruxelles au dubii în privința permiterii ca Marea Britanie să se dispute încă o dată asupra a ceea ce vrea, de fapt. Totuși, UE dorește de asemenea să evite un Brexit fără acord, care ar afecta continentul în aceeași măsură ca și Marea Britanie. Așa că s-ar putea, în cele din urmă, să se dovedească gata să accepte o extindere.

Asta ar putea produce un alt rezultat neașteptat. Partizanii duri ai Brexitului ar putea găsi că, grație colegilor lor enervanți, opțiunea unui Brexit fără acord a fost, de fapt, blocată. Ei ar descoperi atunci că doamna May avea dreptate să spună că o alternativă probabilă la acordul ei era – oroare! – niciun fel de Brexit. Deja, Reeds-Mogg și alții sugerează că, dacă ea va reuși să găsească modificări la acordul ei care să salveze aparențele, aceștia ar putea să îl aprobe, la urma urmelor. Asta ar fi ironia supremă, dacă parlamentari care sperau să folosească trucurile legislative pentru a înmuia Brexitul vor ajunge să creeze cea mai bună șansă pe care o are doamna May să își treacă acordul prin Parlament.


Acest articol a apărut în secțiunea Marea Britanie din ediția tipărită a The Economist, sub titlul „Consecințe neintenționate”.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele