Continuă obstrucționarea reformelor din zona euro 

President of the European Central Bank (ECB) Mario Draghi, German Minister of Finance Olaf Scholz and Pierre Moscovici, the European Commissioner for Economic and Financial Affairs and Taxation during Eurogroup Finance Ministers' meeting in Brussels, Belgium, 03 December 2018. EPA/OLIVIER HOSLET

O altă întâlnire prelungită a miniștrilor de finanțe din zona euro arată cât de greu este să ajungi la un acord pe reformele din zona euro. Doar o altă criză existențială ar accelera eforturile de reformă – ceva ce până și cei mai eurofili experți nu ar trebui să-și dorească.

de Carsten Brzeski, Economist-șef ING Germania

Pentru veteranii crizei euro, senzația era aproape déjà-vu: o întâlnire-maraton a miniștrilor de finanțe din zona euro, cu câteva pauze, care s-a încheiat în zori, cu o concluzie scrisă, dur dezbătută.

Totuși, spre deosebire de zilele fierbinți ale crizei euro, nu a existat nicio deschidere de piață sau plată a datoriilor care să fi sporit la maximum urgența de a lua măsuri. În schimb, natura urgenței este mai mult una pe termen lung. În prezent, asta nu pare suficient pentru miniștrii de finanțe din zona euro ca să se hotărască asupra unor reforme instituționale curajoase în direcția uniunii monetare.

Pentru a pune în perspectivă întâlnirea grupului euro: cea mai recentă încercare de a reînvia discuția unor reforme suplimentare ale zonei euro a început acum mai bine de un an, a fost apoi amânată în decembrie trecut din cauza unui blocaj politic în Germania și a fost reluată de liderii guvernelor din zona euro în iunie anul acesta. 

Deja la acel moment, liderii de guvern din zona euro agreaseră să lucreze la „o foaie de parcurs pentru a începe negocierile politice pe Schema Depozitului de Asigurare European”. În plus, liderii europeni au agreat ca Mecanismul European de Stabilitate (MES) să ofere „suportul comun pentru Fondul Unic de Rezoluție și continuarea întăririi MES. Ei au convenit să analizeze „instrumentele posibile pentru convergență și stabilizarea Uniunii Eeconomice și Monetare (UEM) ”. Miniștrilor de finanțe din zona euro li s-a cerut să își prezinte rezultatele la summitul euro din zilele următoare.

Ce au decis miniștrii de finanțe?

Întâlnirea a avut următoarele rezultate:

Mecanismul European de Stabilitate, instrument de susținere financiară pentru rezoluțiile bancare, Fondul unic de rezoluție.

Aici, miniștrii de finanțe au convenit asupra detaliilor operaționale principale, precum și asupra unei introduceri mai rapide decât se anticipase, în cazul în care se vor face progrese suficiente în ceea ce privește reducerea riscurilor din sectorul bancar.

Setul de instrumente MES a fost consolidat și a devenit mai explicit.

-Aici, miniștrii de finanțe au convenit asupra unui proces de eligibilitate mai transparent pentru liniile de credit preventive (cu accent puternic pe respectarea criteriilor de referință ale regulilor fiscale). De asemenea, miniștrii intenționează să introducă clauze de acțiune colectivă până în 2022 și au subliniat necesitatea unei evaluări a durabilității datoriei. Ideea potențialelor restructurări ale datoriilor în funcție de predicții nu a dispărut, dar discuția a fost păstrată în termeni vagi. 

– În ceea ce privește uniunea bancară, Eurogrupul a anunțat că va forma un nou grup la nivel înalt pentru a lucra la următorii pași în ceea ce privește o Schemă a Depozitului de Asigurare European, ceea ce, în modul cel mai simplu, înseamnă că ideea nu a fost retrasă, dar rămâne într-un proces lung și complicat spre a fi înfăptuită.

– În privința bugetului zonei euro, discuția pare să fi fost cea mai controversată. Aici, singurul lucru clar este că nimic nu este clar sau hotărât. În schimb, miniștrii de finanțe au decis mai întâi să escaladeze discuția la nivelul liderilor guvernamentali, pentru ca aceștia să decidă dacă să continue sau să oprească discuțiile.

Trenul reformei din zona euro merge înainte

Este ușor să etichetați decizia Eurogrupului ca „venind un pic prea târziu”, „lipsită de ambiții”, „incipientă” sau ca pe o încercare de „a lăsa pe mâine”. Având în vedere că ea este urmarea a peste un an de negocieri nesfârșite și greoaie, este doar o umbră slabă a ambițiilor inițiale, exprimate prin nenumărate rapoarte ale multor președinți, experți și, de asemenea, și de președintele francez Emmanuel Macron.

Lista „afacerilor neterminate” este în mod clar mai lungă decât lista realizărilor. Cu toate acestea, să nu uităm că, în comparație cu zece ani în urmă, structura instituțională a zonei euro este acum mult mai rezistentă la crize. Cine și-ar fi putut imagina pe atunci un fond de ajutor al zonei euro, un Supraveghetor Unic al Băncilor Europene, un Fond Unic de Rezoluție Bancară ca un suport financiar sau că Banca Centrală Europeană (BCE) ar fi creditor de ultimă instanță, ori o coordonare mai strânsă a politicienilor, și un control mai strict de la Comisia Europeană? În acest context, deciziile de noaptea trecută au fost într-adevăr un pas mic în direcția cea bună.

Cu toate acestea, structura actuală rămâne suboptimă, deoarece nu elimină în totalitate riscul unei dezmembrări subliminale și, prin urmare, nu exploatează în întregime beneficiile economice ale unei uniuni monetare.

În opinia noastră, pentru a face zona euro cu adevărat durabilă, ar trebui să existe o piață capitală și financiară pe deplin funcțională și integrată la nivelul zonei euro, ceea ce ar necesita, într-adevăr, o schemă a depozitului bancar de asigurare european și instrumente mai bune de stabilizare la nivel macro. În ceea ce privește acesta din urmă, ne putem gândi la un buget pe zona euro sau la reguli fiscale mai flexibile, dar și la sisteme comune de impozitare sau securitate socială. Pe scurt, o mai mare împărțire a riscurilor economice (risk sharing) fără a crea neapărat noi transferuri permanente.

În concluzie, trenul reformei din zona euro merge înainte. Desigur, mai degrabă la ritmul melcului decât la viteză mare, dar se mișcă. Proiectul de reformă este extrem de tehnic și politic greu de vândut, deoarece, probabil, nu ar câștiga nici măcar un vot la alegeri, ceea ce explică blocajele pe scară largă.

Probabil că doar o altă criză existențială a zonei euro ar accelera eforturile de reformare. Ceva la care nici chiar cei mai eurofili experți nu ar trebui să spere.

Comentarii

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele