Cormoranul, acest ”hoț cu pene”, a supraviețuit epocii staliniste

67
10 minute de lectură

Subiectul „Daea și cormoranii”, intrat deja în folclorul urban, este unul foarte serios, ne spune ministrul agriculturii. Iar noi ar trebui să-l credem, pentru că subiectul este într-adevăr foarte serios, dar din cu totul alte motive decât cele invocate de șeful de la Agricultură. Neliniștea provocată de expansiunea unor specii prădătoare a bântuit și în zorii epocii comuniste, în plin stalinism chiar. La mijlcoul secolului trecut lupii, ciorile, ulii și chiar vulturii erau ”dușmani ai poporului” iar exterminarea ”hoților cu pene” a produs chiar dispariția unor specii de păsări.

În urmă cu ceva mai mult de două luni, ministrul român al agriculturii uimea Parlamentul European cu un discurs năucitor despre cormorani, apărut ca o eschivă de la a răspunde unor întrebări concrete despre prioritățile președinției României în domeniul pescuitului, venite din partea europarlamentarilor din Comisia de pescuit.

„Unii fermieri piscicoli au fost nevoiţi să renunţe la afaceri şi să se reprofileze, să cultive terenurile pur şi simplu ca pe terenuri arabile, secând bălţile respective pentru că nu mai puteau face faţă. Este o îngrijorare la nivelul fermierilor români şi nu numai, ci şi a celor din alte ţări în ceea ce priveşte activitatea din acvacultură. Ei nu-şi mai pot dezvolta afacerea, nu mai pot accesa fonduri de la UE pentru că activitatea de pescuit este paralizată de numărul mare de cormorani, care, având protecţie, afectează populaţia de peşti. Ei nu se mai sperie de nimic, toate mijloacele care au fost folosite de fermierii piscicoli s-au dovedit ineficiente. Ei nu se mai sperie de om, intră în masa apei şi mănâncă peştele şi dezastrul este formidabil la pepinierele piscicole, cele care asigură continuitatea procesului piscicol şi împrospătarea resursei. Eu într-adevăr am avut o discuţie cu comisarul Vella (comisarul european Karmenu Vella, responsabil pentru mediu, afaceri maritime şi pescuit, n.r.) în România despre cormorani, i-am spus-o şi lui aşa şi repet: cormoranii fac baie în piscină, aşa cum urşii bat la geamul românilor, aşa cum urşii au luat-o prin oraşele de munte şi dirijează circulaţia. Trebuie să găsim soluţii să reducem populaţia. Protejăm cormoranul, dar în biodiversitatea aceasta sunt şi peştii”, declara ministrul agriculturii Petre Daea.

Ministrul Agriculturii a venit chiar cu propunerea de a distruge cuiburile cormoranilor, însă acestea se află în arbori foarte înalţi. „Cine se urcă să distrugă cuibul de cormoran, că doar nu pune ouăle pe stradă, că dacă le-ar pune, le-am aduna”, declara ministrul Agriculturii.

Poziția ministrului agriculturii a fost susținută și de preşedintele Asociaţiei Naţionale a Fermierilor Piscicoli (ANFP), Cătălin Platon, direct interesat în a obține din partea ministerului a unui sistem de compensaţie pentru fermierii piscicoli din România care înregistrează pagube din cauza cormoranilor. „Cormoranul este reprezentantul de seamă, că mai sunt şi alte specii de păsări, vreo 30, şi un mamifer, care fac prăpăd în fermele piscicole, dar cormoranul este cel mai vizibil şi mai rău dintre toate. În 1979, Comunitatea Economică Europeană a stabilit ca o serie de specii să fie protejate special, printre care şi cormoranul, care la acea vreme când s-au făcut studiile, număra 5.000-6.000 de exemplare în Europa. Când au apărut măsurile de protecţie pentru cele două specii de cormoran, cormoranul mare şi cormoranul mic, nu s-a mai dat voie să se ia nicio o măsură asupra lor. În directivă scria clar: se interzice deranjul păsărilor. Practic, trebuia să asişti cum vine cormoranul şi îţi ia peştele şi nu aveai voie să faci nimic. În România, erau atunci doar în zona Deltei şi a Dunării. (…) Noi nu am auzit de cormorani până în 1995 în zona Moldovei, nu mai zic de Satu Mare, Oradea, Fălticeni, iar populaţia de cormorani a crescut înfiorător. La ora actuală, în Europa sunt 1,8 milioane, iar în România, după ultimul inventar, incomplet, de altfel, doar în zona Dunării şi a ,Deltei sunt în jur 70.000 de cormorani. Cu toţi cei din afara Deltei, avem cam 140.000 exemplare. Au apărut şi la Braşov. Cormoranul mănâncă 1 kg de peşte/zi, eventual dintr-un singur exemplar. Am văzut un cormoran care se lupta cu un crap de 3 kilograme şi era găurit de ziceai că ai dat cu bormaşina. Acesta umblă în stol de 200 şi o mie de exemplare, deci în fiecare zi dintr-o fermă pleacă între 200 kg şi o tonă de peşte. Asta înseamnă un total de 20.000 de tone de peşte, în condiţiile în care producţia României este 12.000 de tone. Două treimi din ceea ce trebuia să producem noi pleacă cu aceste păsări. Sunt pagube foarte mari. Mai afectaţi sunt însă aceia care fac creşterea crapului în heleşteu, în Germania, Polonia, Ungaria, România şi Cehia, chiar şi în Franţa. Problema românească este că noi suntem singura ţară din UE care nu am dat derogare pentru împuşcarea unui număr de cormorani. La noi este protecţie totală,” explica preşedintele Asociaţiei Naţionale a Fermierilor Piscicoli .

„Daea” a dispărut (?) zăganul din România

Totuși, acest tip de dicurs, cu același subiect, dar și cu altele înrudite, a mai fost auzit în România în anii `50 ai secolului XX, în vremea de maximă teroare a regimului stalinist, care s-a războit nu numai cu „burghejii, moșierii și chiaburii”, ci și cu o serie de necuvântătoare. Astfel, în Delta Dunării a fost pornit un „război” împotriva pelicanilor, cormoranilor, lopătarilor și a stârcilor, specii „acuzate” și la acea vreme că „fac pagubă” în producția piscicolă a țării. A început un adevărat masacru al acestor specii, păsăretul fiind împușcat fără milă, iar locurile unde acestea formau colonii erau incendiate pentru a le alunga. Răsplata pentru „eficiența în muncă” a acestor călăi ai păsăretului era de cele mai multe ori ceva alcool și câte un cartuș/glonț pentru fiecare gheară de pasăre prezentată ca dovadă a „lucrului bine făcut”. Degeaba explicau ornitologii că aceste păsări consumă doar pești de talie mică și în cantități de câteva sute de grame la 2-3 zile. Politica regimului de exterminare a „hoților cu pene” a condus la reducerea masivă a efectivelor de păsări din Deltă, iar unele specii, precum pelicanul creț, au ajuns ca în zilele noastre să fie pe cale de dispariție.

Bruxelles / Belgia -18.martie 2019-Petre Daea,Ministrul Agriculturii, deschide lucrarile Consiliul Agricultură și Pescuit, organizat de catre Consiliul Uniunii Europene

În restul țării, „dușmanii poporului” erau lupii și păsările precum cioara, uliul sau vulturul. În 1950, autoritățile au declanșat o campanie care a durat 10 ani de exterminare a lupilor, deoarece aceștia „omorau vânatul”: cerbi și căprioare. În păduri au fost puse bucăți de carne cu cianură de potasiu, iar campania de exterminare a înregistrat „un adevărat succes”. În fiecare județ erau organizate centre de colectare a pieilor de lup și a ghearelor de păsări răpitoare. Populația de lupi a fost aproape exterminată. Dar efectele reducerii drastice a populației de lupi s-au văzut imediat în starea de sănătate a vânatului, deoarece lupii sunt cunoscuți de către zoologi ca „sanitarii pădurilor”, în condițiile în care o mare parte dintre animalele care le cad pradă sunt cele bolnave. Lupii asigurau astfel o selecție naturală în rândul ecvidelor (cerbi, căprioare), așa explicându-se și locurile de top deținute de România la trofeele de cerbi și căprioare. Ulterior, populația de lupi s-a refăcut grație migrației din Ucraina a acestor animale.

Nu același rezultat fericit s-a înregistrat însă în cazul unor victime colaterale ale acestei campanii.  În „cursa” bucăților de carne otrăvită au căzut însă și păsări răpitoare, precum vulturul pleșuv, zăganul și codalbul. Primele două specii sunt astăzi dispărute din România, iar cea de-a treia este pe cale de dispariție.

Exterminarea cailor

Războiul comuniștilor cu necuvântătoarele nu s-a oprit însă numai la animalele sălbatice. Între 1958 și 1965, au fost măcelăriți în România peste 500.000 de cai. Motivul stupid invocat la acel moment de autorități era acela „al mecanizării agriculturii”. La Brașov, pe locul fabricii de avioane IAR a fost înființată o fabrică de tractoare ce producea, la început, un tip de tractor de origine sovietică. Apoi, peste tot în țară, au fost înființate școli pentru tractoriști, după model sovietic (în caz de război, aceștia puteau fi reprofilați foarte ușor în conducători de tanc). Iar caii, în acest context, nu numai că erau văzuți ca „exponenți” ai lumii vechi (hipodromul de la București, aflat pe actualul loc al Casei Scânteii, redenumite Casa Presei Libere, a fost desființat), ci erau percepuți de autorități ca animale nefolositoare, care consumau degeaba hrana. Primele herghelii desființate au fost cele cu armăsari de montă care asigurau reproducția pentru necesarul de cai al țăranilor. În Evul Mediu, Țările Române și, în special, Moldova asigurau rezerva de cai a armatei otomane, ce deținea una dintre cele mai temute cavalerii a acelor vremuri. Caii moldovenești erau renumiți, fiind printre cei mai scumpi cai la acel moment. Înainte de Primul Război Mondial, existau în România 150 de cai la 1000 de locuitori. În timpul primei conflagrații mondiale, efectivele de cai ale României s-au redus cu 52%, pentru ca, în perioada interbelică, stocul să se refacă, ajungându-se la 1,6 milioane de capete. În al Doilea Război Mondial, din nou numărul de cai a scăzut, ajungând la 780.000 de exemplare, pentru ca, după 1945, acesta să crească la circa 1,1 milioane de capete. Campania de exterminare a cailor din perioada 1958-1965 a redus acest efectiv la jumătate, astfel încât în 1989 aveam doar 663.000 de capete.

Prin urmare, având în vedere afirmațiile lui Daea, putem spune că autoritățile au nostalgia vremurilor staliniste, cu consecințele arătate mai sus.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele