
Potrivit unui studiu publicat marţi, experţii de la Universitatea Peking şi Institutul Pasteur din Shanghai au descoperit că o formă mai agresivă a noului coronavirus ar fi fost întâlnită în cel puţin 70% dintre mostrele analizate, în timp ce 30% au fost generate de un tip de coronavirus mai puţin grav, relatează Mediafax.
Cele două forme ale virusului au primit şi nume, respectiv „S-type“ pentru tipul mai puţin agresiv, în timp ce forma mai gravă a fost numită „L-type“. Analizele unui bărbat din SUA, al cărui test pentru coronavirus a ieşit pozitiv la 21 ianuarie, au mai arătat că este posibilă infectarea cu ambele tipuri de virus.
Cercetătorii susţin că rezultatele indică faptul că numărul crescut de cazuri de COVID-19 ar fi fost, cel mai probabil, provocat de „mutaţii şi de selecţia naturală“, scrie CNBC.
Cu toate acestea, experţii au avertizat că studiul este încă „foarte limitat“, subliniind că va fi nevoie de cercetări ulterioare pentru a putea înţelege mai bine evoluţia şi epidemiologia infecţiei cu COVID-19.
Studiul a fost publicat la scurt timp după ce Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a confirmat că virusul a infectat peste 93.000 de oameni pe plan mondial, numărul deceselor ridicându-se la 3.100. ■