Coruperea democrației

Cinismul macină democrațiile occidentale

129
8 minute de lectură
Foto: Getty Images / Guliver

SE CREDE în general că democrațiile mor cu pușca la tâmplă, în lovituri de stat și revoluții. În zilele astea, însă, ele vor fi mai probabil sugrumate încet, în numele poporului.

Să luăm exemplul Ungariei, unde Fidesz, partidul de guvernământ, și-a folosit majoritatea parlamentară pentru a captura reglementatorii, a domina mediul de afaceri, a controla tribunalele, a cumpăra mass-media și pentru a manipula regulile pentru alegeri. Așa cum explicăm în briefing, prim-ministrul Viktor Orban nu trebuie să încalce legea, întrucât el poate să facă în așa fel încât parlamentul să o modifice, în schimb. El nu are nevoie de poliția secretă, să îi ridice adversarii în toiul nopții. Ei pot fi reduși la tăcere fără violență prin intermediul presei domesticite sau al inspectorilor fiscali. În formă, Ungaria e o democrație prosperă; în spirit, e un stat monopartid.

Forțele care sunt la lucru în Ungaria macină și alte entități politice din secolul al XXI-lea. Asta se întâmplă nu doar în tinere democrații precum Polonia, unde partidul Lege și Justiție și-a propus să imite Fidesz, dar chiar și în cele mai vechi, ca Marea Britanie și Statele Unite. Aceste entități politice cu vechi rădăcini nu sunt pe cale să devină state monopartid, dar ele arată deja semnele degradării. Odată ce se instalează putregaiul, e cumplit de greu de dat la o parte.

În miezul degradării democrației din Ungaria este cinismul. După ce șeful unui guvern socialist considerat popular drept corupt a admis că a mințit electoratul, în 2006, alegătorii au învățat să se aștepte la ce e mai rău de la politicienii lor. Orban a exploatat această tendință cu entuziasm. În loc să facă apel la sentimentele mai bune ale compatrioților săi, el seamănă discordie, alimentează resentimentele și le exploatează prejudecățile, mai ales în problema imigrației. Acest teatru politic este menit să distragă atenția de la scopul său real, manipularea măiastră a regulilor obscure și a instituțiilor pentru a-și garanta controlul asupra puterii.

În ultimul deceniu, deși într-un grad mai mic, aceeași poveste s-a desfășurat în altă parte. Criza financiară i-a convins pe alegători că sunt guvernați de elite arogante, incompetente și care își văd doar de propriul interes. Salvarea a venit doar pentru Wall Street și City-ul londonez, în timp ce oamenii de rând și-au pierdut slujbele, casele și fiii cu fiicele pe terenurile de luptă din Irak și Afganistan. Scandalul a izbucnit în Marea Britanie, legat de cheltuielile parlamentarilor. America s-a înecat în sistemul de lobby care sifonează bani corporatiști în politică.

Într-un sondaj de anul trecut, peste jumătate de alegători din opt țări din Europa și America de Nord au declarat pentru Pew Research Centre că nu sunt satisfăcuți cu modul în care funcționează democrația. Aproape 70% dintre americani și francezi spun că politicienii lor sunt corupți.

Populiștii au folosit acest bazin de resentimente. Ei sfidează elitele, chiar dacă ei înșiși sunt bogați și puternici; ei prosperă din furie și disensiuni și le alimentează . În America, președintele Donald Trump le-a spus unui număr de patru membre progresiste ale Congresului să „se întoarcă… în locurile nenorocite și infestate de criminalitate din care au venit”. În Israel, Benjamin Netanyahu, un mare inițiat, descrie investigațiile oficiale în privința presupuselor sale fapte de corupție ca fiind parte dintr-o conspirație a establishment-ului împotriva guvernării sale. În Marea Britanie, Boris Johnson, lipsindu-i sprijinul printre parlamentari pentru un Brexit fără acord, și-a înfuriat adversarii manipulând procedura de suspendare a parlamentului timp de cinci săptămâni cruciale.

Ce e rău, veți spune, cu un pic de cinism? Politica a fost întotdeauna o afacere urâtă. Cetățenii din democrațiile viguroase întrețin de mult o lipsă sănătoasă de respect pentru conducătorii lor.

Foto: Agerpres / EPA

Totuși, prea mult cinism subminează legitimitatea. Trump dă gir disprețului alegătorilor săi pentru Washington, tratându-și adversarii ca pe niște idioți sau, dacă aceștia îndrăznesc să ia poziții de onoare sau de principiu, ca pe niște mincinoși ipocriți – o atitudine din ce în ce mai oglindită pe stânga. Adepții Brexit-ului și cei anti-Brexit din Marea Britanie se denigrează unii pe alții ca fiind imorali, conducând politica la extreme, deoarece compromisul cu dușmanul înseamnă trădare. Matteo Salvini, liderul Ligii Nordului din Italia, răspunde criticilor privind imigrația tăind spațiul din adăposturi, știind bine că imigranții care stau pe străzi vor agrava nemulțumirea. Orban are mai puțin de jumătate din voturi, dar are toată puterea – și se comportă ca atare. Asigurându-se că oponenții săi nu au niciun cuvânt de spus în democrație, el îi încurajează să își exprime furia prin mijloace nedemocratice.

Politicienii cinici denigrează instituțiile, apoi le vandalizează. În America, sistemul permite unei minorități de alegători să dețină puterea. În Senat, sistemul este așa conceput, dar în Camera Reprezentanților, el este promovat prin re-decupaj electoral și suprimarea voturilor. Cu cât devin mai politizate tribunalele, cu atât mai mult este contestată numirea judecătorilor. În Marea Britanie, șicanarea parlamentară a lui Johnson aduce daune permanente Constituției. El se pregătește să încadreze viitoarele alegeri ca pe o luptă între parlament și popor.

Politica se comporta odinioară ca un pendul. Atunci când dreapta făcea greșeli, venea stânga la rând, înainte ca puterea să penduleze iar înspre dreapta. Acum pare mai mult ca un tobogan. Cinismul trage democrația în jos. Partidele se fracționează și merg spre extreme. Populiștii îi conving pe alegători că sistemul le face deservicii, și îl subminează și mai mult. Se merge de la rău la mai rău.

Din fericire, sunt multe ruine într-o democrație. Nici Londra, nici Washingtonul nu sunt pe cale să devină Budapesta. Puterea este mai difuză, iar instituțiile au o istorie mai lungă – ceea ce va face să fie mai greu să fie capturate, decât cele noi, dintr-o țară cu 10 milioane de oameni. În plus, democrațiile se pot reînnoi de la sine. Politica din America se dezagrega în epoca Weathermen1 și Watergate, dar s-a reînsănătoșit în anii ‘80.

Zgâriind butoiul lui Diogene

Riposta la cinism începe cu politicienii care renunță la indignare, pentru speranță. Omul forte al Turciei, Recep Tayyip Erdoğan, a fost înfrânt categoric în cursa pentru primăria din Istanbul, în fața unei campanii neobosit de viguroase condusă de Ekrem İmamoğlu. Anti-populiștii din toate zările ar trebui să se unească în spatele unor apărători ai statului de drept, cum este Zuzana Čaputová, noua președintă a Slovaciei. În România, Moldova și Republica Cehă, alegătorii s-au ridicat împotriva unor lideri care porniseră pe calea lui Orban.

Curajul tinerilor care protestează pe străzile din Hong Kong și Moscova este o demonstrație puternică a ceea ce mulți din Occident par să fi uitat. Democrația este prețioasă, iar cei care sunt suficient de norocoși să o fi moștenit trebuie să se lupte pentru a o apăra. Acest articol a apărut în secțiunea Lideri din ediția tipărită a The Economist, sub titlul „Dușmanul din interior al democrației”


1 The Weathermen = The Weather Underground Organization (WUO), cunoscută sub numele de Weather Underground, a fost o organizație a stângii radicale militante din SUA, activă la finele anilor ‘60 și în anii ‘70. Fondată pe campusul Ann Arbor al Universității din Michigan, Weather Underground a fost cunoscută colocvial sub numele de Weathermen (meteorologii). Începând din 1974, scopul politic expres al organizației a fost crearea unui partid revoluționar, care să răstoarne ceea ce considera că este un guvern imperialist american.


Acest articol a apărut în secțiunea Lideri din ediția tipărită a The Economist, sub titlul „Dușmanul din interior al democrației“.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele