Kabul: Noi suntem aliaţii SUA. Ţările aflate într-o alianţă sunt solidare una cu cealaltă. Tot Kabul: Unii membri ai unei alianţe sunt mai egali decât alţi membri ai alianţei deşi sunt membrii aceleiaşi alianţe!

Când a ajuns în Siria Primăvara Arabă, despre care nu ştim încă exact ce a declanşat-o, marele membru NATO – SUA – nu s-a solidarizat deloc cu ceilalţi membri. Aşa încât preşedintele Obama şi secretarul de Stat Hillary Clinton au cerut la început schimbarea lui Bashar al-Assad şi a regimului, apoi au spus “Assad să plece dar să rămână Ba’ath” (Partidul de guvernare din care face parte familia lui Bashar al-Assad – n.red.). Iar acum nu ştie nimeni ce zice Trump.

Dictaturile lui Assad-tatăl şi a fiului Bashar aveau legătură mai puţin cu ei, personal, cât cu partidul Ba’ath, o reminiscenţă sovietică, aşa numită socialistă, arabo-naţionalistă la origine, instrument al dictaturii şiite. Chiar dacă o pătrime din teritoriul ţării a fost dată de SUA grupării PKK/PYD (militanţi kurzi – n.red.) şi aproape jumătate din populaţia de 17 milioane s-a refugiat în străinătate, Ba’ath continuă astăzi să fie un partid organizat până la nivel de cartier, cu propria miliţie înarmată. Frontul Progresist Naţional, care are în structura sa 12 partide dintre care cel mai mare Ba’ath, a acceptat în ultimii şapte ani doar Frontul Popular pentru Schimbare şi Libertate. Alte 15 partide care existau fără aprobare nu au putut participa nici la alegerile parlamentare, nici la cele prezidenţiale.

Una dintre aceste formaţiuni, Partidul Democrat al al Kurdistanului Sirian (KDPS), care ar fi putut să se dezvolte pe parcursul Primăverii Arabe, s-a pierdut pe drum. În schimb, Partidul Uniunii Democrate (PYD), fondat de Abdullah Öcalan şi care nu avea nicio reprezentativitate printre kurzii sirieni, nu doar că a reuşit să se organizeze cu o viteză incredibilă, ci şi-a înfiinţat şi propria structură militară (Unităţile de Protecţie Populară – YPG). Apoi a distrus administraţiile locale arabă şi turkmenă din nordul şi estul Siriei, zone pe care le-a cucerit. A pus mâna pe banii administraţiilor locale, pe comorile triburilor şi pe toate resursele petroliere ale Siriei. Astăzi, PYD este mai bogat decât toate partidele din Irak, Iran şi Turcia.

SUA şi-au făcut partener în lupta împotriva ISIS acest partid şi aripa sa armată. I-au instruit, i-au dotat şi le-au făcut un stat terorist cu propria constituţie, armată şi guvernare.

Deja toată lumea ştie că SUA au transformat noţiunea de “zonă de securitate” într-o tentativă de a asigura securitatea acestui stat în detrimentul Turciei şi de a bloca eforturile Turciei care urmăreşte să împiedice colaborarea strategică activă dintre această structură şi teroriştii PKK.

Extinzând acest raţionament, ar fi trebuit recunoscut dreptul regimului de a apăra integritatea teritorială a Siriei. Poate fi recunoscut acest drept unui regim care a permis uciderea a 570.000 de cetăţeni în urma bombardamentelor, a cauzat rănirea a două milioane de persoane, invaliditatea a 300.000 de persoane şi emigrarea a opt milioane de cetăţeni?

Conştiinţa omenească nu poate accepta aşa ceva însă recunoaşterea acestui drept pare să se bazeze pe criterii diferite faţă de noţiunea de dreptate şi legitimitate.

Aceste noi criterii nu au nicio legătură cu conştiinţa, doar cu interesele.

Sursa: RADOR