Scena politică locală continuă să fie dominată de aceleași amenințătoare, insistente și aparent obsesive preocupări pentru modificarea codurilor penale. Mai întâi, oamenii au fost indiferenți, apoi s-au plictisit, iar acum s-au enervat, relevă ultimele sondaje de opinie. 

În căutarea ștergerii păcatelor juridice, un politician din arcul puterii a găsit, din greșeală, soluția alimentării suplimentare a bugetului. Ideea a fost îmbrățișată cu aparent entuziasm de Comisia juridică a Camerei Deputaților și s-a materializat într-o propunere legislativă care l-ar ului și pe Al Capone din ceruri. 

Propunerea legislativă presupune ca toți inculpații dintr-un dosar de evaziune fiscală să poată scăpa de urmărirea penală dacă unul dintre ei achită prejudiciul, plus 20 la sută, penalizări. Într-un registru serios, riscul este imens, deoarece orice contribuabil cu probleme reale financiare s-ar putea folosi fără jenă de exercițiul evaziunii, așa, ca o optimizare a afacerii. 

Imaginația creativă a politicienilor aflați în parlament este creativă: un neobosit luptător cu sistemul bancar a avansat posibilitatea ca toată lumea care a cumpărat locuințe cu credit ipotecar să poată returna casa băncii, fără alte obligații – celebra schemă a dării în plată. Scăderea valorii locuinței cumpărate, devalorizarea monedei naționale sau inflația pot fi motive suficiente pentru a convinge instanțele să accepte abandonul unilateral al unui contract de împrumut ipotecar. Ca atare, băncile ar putea ajunge să plătească prețul unor politici fiscale aventuroase, care ar inflama prețurile, sau al unor decizii de scumpire a petrolului luate de clubul OPEC&co prin Viena. Dar cel mai interesant aspect, în contextul actual, este lovitura data dezvoltării pieței obligațiunilor ipotecare, instrumente care stau să se lanseze în embrionara noastră piață de capital. Nu în ultimul rând, lejeritatea cu care oricine poate renunța la un credit ipotecar va avea ca efect o scumpire a împrumuturilor, deoarece orice risc emanat dintr-o năstrușnicie se reflectă în costul creditului. 

Nu este nici singura, nici prima idee cu efect de bumerang care emană dinspre politicieni. Cum vistieria Trezoreriei se umple mai lent, în comparație cu obligațiile sale de plată, alcătuitorii schiței bugetului de stat își propun să folosească bufferul de valută pe care-l ține Ministerul Finanțelor la banca centrală. Desigur, consumarea banilor puși deoparte pentru zile de criză de către Finanțe ar avea unele efecte utile guvernanților. În primul rând, le-ar acoperi o parte din golurile bugetare provocate de nevoia de bani neacoperită de abilitatea de a încasa veniturile statului. Nu putem miza pe eventuale încasări spectaculoase din afacerea de evaziune, deoarece mizăm pe imaginația evazioniștilor. Golirea punguței cu valută a Trezoreriei ar avea ca efect și menținerea unui leu relativ stabil, mai ales în eventualitatea unui an 2019 care se anunță mai turbulent pentru economia mondială. De altfel, și în acest număr al revistei Reporter Global vom analiza efectele sociale, politice și economice ale crizei din Franța și ale haoticului Brexit. Impresia că suntem imuni în fața unor crize regionale sau globale este o iluzie. Orice deteriorare a echilibrelor din economia globală ne afectează pe multiple canale, direct sau indirect. Inițiații limbajului financiar pot afla detaliile acestor influențe prin lectura Raportului despre stabilitatea financiară, publicat de banca centrală sub coordonarea viceguvernatorului Liviu Voinea. Nu suntem nici imuni, nici performanți, dimpotrivă, pierdem din atractivitate. Avem un declin al investițiilor străine în acest an, ca efect al unor politici aventuroase, al percepției că parfumul corupției otrăvește afacerile statului și al repulsiei față de o țară fără o infrastructură rutieră și feroviară de secol XXI. Din perspectiva trenurilor, ne-am întors cu un secol în urmă. Bugetul de stat rămâne un secret de familie deocamdată, deși ar fi trebuit să fie discutat cu toți actorii din economie, pentru a avea soluții inteligente, care să nu eșueze, căutându-și salvarea în improvizații. Deocamdată, politicienii puterii își închipuie că au dat o lovitură de imagine cu o nouă variantă a legii pensiilor. Se înșală. Nimeni nu poate fi mulțumit cu 100 de lei sau cu o sută de euro în plus. E prea puțin, iar termenul de comparație rămâne pensia specială, acordată în condiții speciale unor caste privilegiate. Din păcate, noua lege a pensiilor nu introduce scheme de pensii ocupaționale, fiindcă atunci ar scăpa iritarea populară în fața unor pensii uriașe, acordate după prea puțini ani de muncă. Mai mult, trecerea contribuțiilor exclusiv în sarcina angajatului a accentuat impresia că statul este incorect cu simplii contribuabili și excesiv de darnic cu anumite categorii profesionale. Un angajat cu normă întreagă plătește aproape o jumătate din leafă statului, în timp ce altul, dintr-o castă privilegiată, nu plătește decât o parte. Pare incorect. Dar o clasă politică obsedată de rescrierea, mai lejeră, a codurilor penale nu poate fi bănuită de corectitudine, iar această realitate este percepută de sondajele de opinie. Sondaje cu atât mai îngrijorătoare cu cât opoziția nu-și poate coagula interesele pentru a livra un nume de premier. Sau nu are abilitatea de a negocia inteligent cu toate taberele politice, atunci când interesul țării, nu cel personal și de grup, o cere. Ca atare, anxietatea românilor se amplifică pe măsură ce scade încrederea lor în politicieni.