Expansiunea consumului populației, cu un ritm de 6,5%, în primul trimestru al acestui an este mai mult rezultatul unui fenomen statistic, conform BNR. Astfel, acest consum nu s-a amplificat într-o măsură prea mare, crescând cu doar 1,2% față de trimestrul IV din 2018, dar pentru că, în trimestrul I din 2018 a existat o reducere a acestuia în contextul incertitudinii asociate modificării manierei de înregistrare a CAS, acum consumul final al populației din trimestrul I din 2019 pare a fi mult mai robust (prin raportare la trimestrul I din 2018).
„În trimestrul I 2019, consumul final al populației a avansat cu 6,5% (variație anuală), accelerarea de ritm datorându-se unui efect statistic (reducerea consumului la începutul anului 2018, în contextul incertitudinii asociate modificării manierei de înregistrare a CAS), în timp ce rata trimestrială de creștere s-a atenuat față de trimestrul IV 2018, până la 1,2%,” arată ultimul Buletin lunar (aprilie 2019) publicat de Banca Națională a României (BNR).
În perioada următoare, apetitul pentru consum va cunoaște probabil o ușoară temperare, în condițiile în care forța de tracțiune provenită din partea majorărilor salariale nu se va intensifica, deși în termeni anuali veniturile populației își vor menține ritmul alert. Aceeași perspectivă se conturează și la nivelul operatorilor din comerțul cu amănuntul și servicii, indicatorul de încredere reducându-se, în ambele cazuri, cu aproximativ 3 puncte în perioada aprilie-mai 2019 față de trimestrul I 2019 (conform Sondajului INS – DG ECFIN).