Criza Boeing, amplificată de un nou incident

58
2 minute de lectură

Un avion Boeing 737 MAX-8, din seria celor ale căror zboruri au fost suspendate în urma a două accidente majore, a efectuat ieri o aterizare de urgență în Florida, în timpul unui zbor fără pasageri la finalul căruia aeronava urma să fie depozitată într-un hangar din California.

Cei doi piloți aflați la bordul zborului 8701 al companiei Southwest Airlines au raportat „probleme tehnice la unul dintre motoare, la scurt timp după decolare“, se arată într-un comunicat al companiei aeriene. „Echipajul a urmat protocolul și a aterizat în siguranță“ înapoi pe Aeroportul Internațional din Orlando, a precizat comunicatul, citat de CNN.

Flota mondială de aparate 737 MAX a fost oprită la sol pe termen nelimitat la 13 martie, în urma prăbușirii a două avioane de acest tip, unul în octombrie și altul în martie.

Pentru moment, nu se știe dacă problema tehnică ce a provocat aterizarea de urgență de ieri are legătură cu problemele ce au dus la suspendarea curselor cu acest tip de aparat de zbor. Investigația în cazul celor două accidente se concentrează pe un sistem automat de siguranță menit să evite pierderea portanței aeronavelor în anumite condiții de zbor. Nu au fost menționate până-n prezent probleme tehnice legate de motoarele aeronavelor.

O investigație a fost demarată în Statele Unite pentru a se stabili modul cum Administrația Federală a Aviației (FAA) a acordat certificările în cazul seriei 737 MAX.

Boeing și FAA au anunțat că lucrează la un upgrade de software pentru a corecta problema legată de sistemul de siguranță.

Southwest deține 34 de aparate 737 MAX, iar piloții companiei fac parte din grupul selectat pentru a testa modificările de software menite să scadă șansele declanșării sistemului de siguranță numit „Maneuvering Characteristics Augmentation System“ sau MCAS.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele