În 2018, economia turcă a trecut printr-o furtună perfectă: lira turcă s-a devalorizat brutal, inflația s-a accentuat, dobânzile au urcat vertiginos. A fost criză a balanței de plăți (criză valutară), în care cursul de schimb al lirei turcesti față de dolarul american a urcat de la 3,7 lire pentru un dolar american pâna la un maxim de peste 7 lire turcești pentru un dolar american în momentul de tensiune absolută a crizei valutare.
În august 2018, lira turcească a căzut pe fondul tensiunilor între Statele Unite și Turcia, provocate de reținerea pastorului american Andrew Brunson. Dar sancțiunile și amenințările SUA nu au fost singurul ingredient al prăbușirii lirei. Problemele monedei turcești sunt o combinație de politici interne expansioniste, cu deficite de cont curent structurale și, mai ales cu incertitudinea cu privire la independența băncii centrale. Turcia a cunoscut o expansiune economică de zece ani, bazată pe credite, finanțate în mare parte din fluxurile de portofolii pe termen scurt din străinătate și stimulată de o cerere internă puternică care a dus la o deteriorare a deficitului de cont curent. În plus președintele Recep Erdogan a exercitat presiuni de intimidare asupra băncii centrale, căreia îi atribuia inflamarea inflației și îi cerea să taie dobânzile. Piețele s-au liniștit din nou în septembrie, după ce tensiunea diplomatică s-a risipit, iar banca centrală a Turciei a majorat brusc ratele dobânzilor. Cu toate acestea, în timp ce criza valutară a trecut, vulnerabilitățile care au provocat-o nu au dispărut pe deplin.
În esență cauzele acestei crize valutare complexe pot fi împărțite în trei categorii: dezechilibre macroeconomice, factori politici și sancțiuni internaționale.
Dezechilibrele economice au fost cauzate de excesele atât ale guvernului, care a majorat cheltuielile publice înregistrând deficite bugetare consistente (media deficitului bugetar în ultimii zece ani fiind de aproximativ 2% din PIB), cât și ale sectorului privat, care, beneficiind de dobânzile reduse la dolarul american și euro, s-a împrumutat în valută (în special în dolari americani) și a investit în sectorul construcțiilor, aflat în boom.
O economie supraîncălzită
Acest comportament a supraîncălzit economia. Astfel, în ultimii zece ani, Turcia a înregistrat permanent deficite semnificative de cont curent, media acestora fiind de peste 5% din PIB, în această perioadă. Supraîncălzirea economiei a generat și o rată a inflației ridicată, care a variat, în ultimii zece ani anteriori crizei, între 5% și 13%. În vârful crizei financiare, rata inflației a urcat până la 25%. Însă din cauza presiunii puse de președintele Erdogan pe banca centrală, politică monetară a fost prociclică, rata de politică monetară fiind în ultimii zece ani, în cea mai mare parte, real negativă. Acest lucru a accelerat supraîncălzirea economică.
Crizele de balanță de plăți sunt generate în special de fluxuri – de lipsa surselor de finanțare a deficitelor gemene (de cont curent și bugetar) și mai puțin de stocuri. De exemplu, datoria publică a Turciei la momentul declanșării crizei era de numai 28% din PIB (ca în cazul crizei de balanță de plăți din România din 2008 – datoria publică a României calculată ca procent în PIB era nesemnificativă).
Cum Federal Reserve, sistemul american de bănci centrale, a intrat într-un ciclu de majorare a ratei de dobândă de politică monetară, cele două deficite deveniseră din ce în ce mai greu de finanțat.
Un șoc politic
Factorul politic care a contribuit la declanșarea crizei este implicarea președintelui Erdogan în politica monetară: pierderea independenței băncii centrale a Turciei și presiunea pusă de președintele Erdogan pentru menținerea dobânzilor la un nivel redus, fără nicio legătură cu fundamentele macroeconomice (ex. cu rata inflației).
Astfel, președintele Erdogan, în condițiile unei rate a inflației în creștere și ale unei economii supraîncălzite, a solicitat băncii centrale să reducă rata de politică monetară, a declarat că preia conducerea politicii monetare a băncii centrale și a modificat legea de funcționare a băncii centrale, arogându-și puteri depline în numirea guvernatorului și viceguvernatorilor băncii centrale. O altă măsură a fost numirea ginerelui său că ministru al finanțelor și trezoreriei.
Această degradare instituțională a condus la pierderea încrederii finanțatorilor în capacitatea instituțiilor publice (banca centrală, Ministerul Finanțelor) de a lua măsurile necesare reducerii dezechilibrelor economice. Ca urmare, lira turcească se deprecia accelerat față de dolarul american.
Însă criza s-a declanșat odată cu impunerea de sancțiuni de către Statele Unite unor membri (miniștri) ai guvernului pentru încălcarea drepturilor omului, impunerea de sancțiuni generând o aversiune puternică la risc a finanțatorilor. În cazul unei sancțiuni impuse de către Statele Unite, entitatea/persoana sancționată nu mai are acces la dolar prin sistemul financiar internațional, orice instituție financiară care îi facilitează acest acces fiind drastic sancționată de către autoritățile americane.
Măsurile luate de banca centrală pentru combaterea crizei au fost cele standard pentru crizele valutare: majorarea dobânzilor (în prezent, dobânda de politică monetară este de 24%), combinată cu restricții aplicate contului de capital (interzicerea tranzacțiilor FX swap pe piața financiară, convertirea forțată a contractelor și fluxurilor aferente din economia turcă, din valută în lire turcești).
Un alt semnal al lipsei de încredere în economie este chiar scăderea entuziasmului turcilor pentru economisire. La finalul anului trecut depozitele plasate de populație în bănci crescuseră mai lent, cu 4,7%, un minim al ultimilor nouă ani, mult sub vigurosul salt de 13,5% înregistrat la finalul lui 2017. Lipsa sde apetit pentru economisire ar fi fost mai accentuată, probabil, dacă ratele dobânzilor la depozite n-ar fi urcat până la 17%, pentru depunerile în lire turcești, de la 11,3% cât erau în 2017. Și dolarii au fost reținuți în conturi de economii cu o dobândă de 3,5%, mai mare decât cea din finalul lui 2017, de 2,7%.
Consecințe: economia turcă a intrat în recesiune, lira turcească se tranzacționează față de dolar la 5,3 (depreciată cu peste 40% față de începutul anului 2018), rata inflației este la peste 20%, iar rata șomajului este peste 12%.
