VLADIMIR PUTIN, președintele Rusiei, a declarat ideea liberală ca fiind „depășită”. Nu vă va surprinde să aflați că nu suntem de acord. Nu doar pentru că el a declarat pentru Financial Times că liberalismul este doar despre imigrație, multiculturalism și politici de gen – un travesti –, ci și pentru că a atacat ținta greșită. Ideea cea mai amenințată în Occident este conservatorismul. Și nu trebuie să fiți conservatori ca să vi se pară foarte îngrijorător.

În sistemele bipartite, ca în Statele Unite și, parțial, în Marea Britanie, dreapta este la putere, dar doar prin renunțarea la valorile care o defineau. În țări cu multe partide, centrul-dreapta s-a erodat, ca în Germania și Spania, sau a fost masacrat, ca în Franța și Italia. Iar în alte țări, ca Ungaria, cu o tradiție democratică mai scurtă, dreapta a trecut direct la populism, fără să încerce măcar conservatorismul.

Conservatorismul nu este atât o filosofie, cât o stare de spirit. Filosoful Michael Oakeshott a spus-o cel mai bine: „A fi conservator… este să preferi familiarul necunoscutului, să preferi ce a fost încercat față de ce nu a fost, faptele față de mister, realul față de posibil, limitatul față de nelimitat, aproapele față de îndepărtat”. Ca și liberalismul clasic, conservatorismul este progenitura iluminismului. Liberalii spun că ordinea socială apare spontan, de la indivizi care acționează liber, dar conservatorii consideră că ordinea socială este prima, creând condițiile pentru libertate. El se îndreaptă spre autoritatea familiei, a bisericii, a tradiției și a asociațiilor locale pentru a controla schimbarea și a o încetini. Elimini instituțiile pe riscul propriu. Și totuși o asemenea demolare se produce acum cu conservatorismul în sine – și ea vine dinspre dreapta.

Noua dreaptă nu este o evoluție a conservatorismului, ci o repudiere a acestuia. Uzurpatorii sunt întristați și nemulțumiți. Ei sunt pesimiști și reacționari. Se uită la lume și văd ceea ce președintele Donald Trump a numit, odinioară, un „carnaj”.

Să ne gândim cum spulberă ei o tradiție conservatoare după alta. Conservatorismul este pragmatic, dar noua dreaptă este zeloasă, ideologică și fără jenă față de adevăr. Australia suferă de secetă și de mări care albesc recifurile, dar dreapta tocmai a câștigat alegerile de acolo, sub un partid al cărui lider s-a adresat parlamentului ținând în mână o bucată de cărbune, ca pe sfintele moaște. În Italia, Matteo Salvini, liderul Ligii Nordului, a dat un imbold mișcării anti-valori. Pentru Trump, „faptele” sunt doar instrumente pentru a-i promova imaginea sau sloganuri menite să provoace revoltă și loialități tribale.

Conservatorii sunt atenți cu schimbarea, dar dreapta contemplă, acum, revoluția cu ușurință. Alternativa pentru Germania a flirtat cu un referendum despre apartenența la euro. Dacă ar fi ca Trump să își ducă la îndeplinire amenințările de a ieși din NATO, asta ar da peste cap echilibrul de putere. Un Brexit fără acord ar fi un salt în necunoscut, dar conservatorii doresc asta, chiar dacă ar distruge uniunea cu Scoția și Irlanda de Nord.

Conservatorii cred în caracter, deoarece politica este despre judecată, ca și despre rațiune. Ei sunt rezervați în privința charismei și a cultului personalității. În America, mulți republicani, care știu despre ce este vorba, au căzut în mrejele lui Trump, chiar dacă acesta a fost acuzat, la modul credibil, de 16 femei pentru conduită sexuală improprie. Brazilienii l-au ales pe Jair Bolsonaro, care își amintește cu plăcere de zilele guvernării militare. Charismaticul Boris Johnson e favorit pentru a deveni viitorul prim-ministru britanic, în ciuda faptului că nu beneficiază de încrederea membrilor parlamentului, deoarece este considerat un „Conservator Heineken” care, ca și berea, va răcori părțile pe care alți conservatori nu le pot atinge.

Conservatorii respectă afacerile și sunt administratori prudenți ai economiei, deoarece proprietatea este la baza a toate cele. Prim-ministrul Ungariei, Viktor Orban, se descrie ca un conservator economic, adept al impozitelor reduse, dar el subminează statul de drept de care depind afacerile. Trump este un adept al războaielor comerciale. Peste 60% dintre membrii Partidului Conservator sunt gata să accepte „pagube serioase” pentru economie, ca să obțină Brexitul. În Italia, Liga sperie piețele, jucându-se de-a emiterea de hârtii guvernamentale care ar acționa ca monedă paralelă cu euro. În Polonia, Lege și Justiție a distribuit generos o mană cerească de asigurări sociale. În Franța, în campania pentru alegerile europarlamentare, restul Partidului Republican a făcut mai multă zarvă despre „rădăcinile iudeo-creștine” ale Europei decât despre managementul prudent al economiei.

În cele din urmă, dreapta schimbă, acum, sensul apartenenței. În Ungaria și Polonia, dreapta exultă într-un naționalism pursânge, care exclude și discriminează. Vox, o nouă forță în Spania, face invocă Reconquista, când creștinii i-au respins pe musulmani. Un naționalism mânios, reacționar ațâță suspiciunea, ura și divizarea. El este antiteza ideii conservatoare că apartenența la națiune, biserică și la comunitatea locală poate să îi unească pe oameni și să îi motiveze să acționeze pentru binele comun.

Conservatorismul a fost radicalizat din mai multe motive. Unul este declinul a ceea ce Edmund Burke numea „micile plutoane” pe care se sprijinea, ca religia, sindicatele și familia. Altul este că vechile partide de dreapta și de stânga au fost discreditate de criza financiară, de austeritate și de războaiele lungi din Afghanistan și Irak. În afara orașelor, oamenii simt că sunt disprețuiți de inși sofisticați, urbani, lacomi și egoiști. Câțiva au fost întărâtați de xenofobia antreprenorilor politici. Prăbușirea Uniunii Sovietice, cred unii, a dizolvat lipiciul care unea o coaliție de șoimi ai politicii externe, libertarieni și conservatori culturali și pro-afaceri. Niciuna dintre aceste tendințe nu va fi ușor de răsturnat.

De partea dreaptă

Asta nu înseamnă că totul merge în direcția partidelor din noua dreaptă. În Marea Britanie și America, cel puțin, demografia este împotriva lor. Alegătorii lor sunt albi și relativ în vârstă. Universitățile sunt zone libere de dreapta. Un sondaj efectuat, anul trecut, de Pew arată că 59% dintre alegătorii americani născuți în jurul anului 2000 au fost democrați sau au tins spre Partidul Democrat; proporția corespunzătoare de republicani a fost de doar 32%. În rândul „generației tăcute”, născută în 1928-1945, democrații au obținut 43%, iar republicanii, 52%. Nu este destul de clar dacă tinerii vor migra spre dreapta pe măsură ce înaintează în vârstă, pentru a umple golul.

Dar noua dreaptă câștigă clar lupta împotriva conservatorismului luminat. Pentru liberalii clasici, ca această revistă, aceasta este un motiv de regret. Conservatorii și liberalii se află în dezacord în privința multor lucruri, cum sunt drogurile și libertatea sexuală. Dar ei sunt, de cele mai multe ori, aliați. Ambii resping impulsul utopic de a găsi o soluție guvernamentală pentru orice lucru greșit. Ambii se opun planificării de stat și impozitelor mari. Înclinația conservatoare spre o poliție a moravurilor este compensată de un impuls de a păstra libertatea cuvântului și de a promova libertatea și democrația în lume. Într-adevăr, conservatorii și liberalii scot adesea la suprafață ce este mai bun în fiecare. Conservatorismul temperează entuziasmul liberal; liberalii sparg platoșa de complezență conservatoare.

Prin contrast, noua dreaptă este implacabil ostilă liberalilor clasici. Riscul este ca moderații să fie eliminați, pe măsură ce dreapta și stânga inflamează politica și se provoacă una pe cealaltă pentru a se mișca spre extreme. Alegătorii s-ar putea să rămână fără opțiuni. Respingându-l pe Trump, democrații au evoluat mai mult spre stânga în problemele imigrației decât țara în sine. Britanicii, cu două partide mari, ar putea fi siliți să aleagă între Jeremy Corbyn, liderul de extremă stânga al laburiștilor, și un partid conservator, radicalizat sub Boris Johnson. Chiar dacă poți să votezi pentru centru, cum e cazul lui Emmanuel Macron, din Franța. Un partid va câștiga în mod repetat prin lipsă – ceea ce este nesănătos, pe termen lung, pentru democrație.

În sensul cel mai bun, conservatorismul poate fi o influență stabilizatoare. Este rațional și înțelept; prețuiește competența; nu se grăbește. Zilele acelea au apus. Dreapta de azi e inflamată și este periculoasă.