Atât rezultatul recent al alegerilor pentru Parlamentul European, cât, mai ales, complicatele negocieri pentru desemnarea persoanelor ce vor ocupa pozițiile de vârf ale UE ne arată că avem de a face cu o altă funcționare a UE. Una mai greoaie, chiar lentă și mult mai complicată. La doi ani după ce mai multe state membre au început să se confrunte cu acest fenomen, UE a intrat și ea în zodia fragmentării politice.

Ani la rând, UE a fost dominată de două mari familii politice, Partidul Popular European, PPE, și socialiștii, PSE. Ani întregi, cele două mari familii europene au avut suficientă tracțiune electorală și forță politică pentru a domina politica europeană. Iar atunci când au început și ele să scadă electoral, mai ales după criza economică din 2008-2009, tot au reușit să domine Parlamentul European, realizând punctual anumite înțelegeri politice. Din 2009 și până în 2019, „marea coaliție“ a PPE și PSE a fost suficientă pentru luarea deciziilor importante. Acolo unde în țări precum Germania, Belgia sau Olanda dura luni de zile până la formarea după alegeri a unui nou guvern, pe baza acestui acord PPE-PSE, UE era capabilă să-și ia deciziile necesare.

Din păcate, a fost doar o chestiune de timp pentru ca UE să ajungă și ea să se confrunte cu provocarea suplimentară a fragmentării politice. Atât partidele de centru-dreapta, în special cele creștin-democrate, cat și cele socialiste au fost erodate politic și electoral. Maniera în care acestea au gestionat tot mai complicata agendă europeană, criza economică, valuri de refugiați, terorism, probleme de mediu, Rusia, China a generat schimbări importante în opțiunile electoratului. Cetățenii europeni au devenit din ce în ce mai nemulțumiți și mai neîncrezători în capacitatea partidelor politice tradiționale de a gestiona cu succes această agendă. În anumite țări europene, precum Franța, aceste temeri au explodat și au dus la reconfigurarea completă a peisajului politic. Partide tradiționale, precum Partidul Socialist Francez, au fost marginalizate în paralel cu afirmarea unor partide complet noi, precum cel al președintelui Emmanuel Macron, En Marche. Nu în ultimul rând, în mai toată Europa, pe fondul îngrijorărilor sporite legate de agravarea problemelor de mediu, partidele ecologiste au înregistrat scoruri notabile.

În felul acesta, după ultimele alegeri pentru Parlamentul European din 26 mai 2019, am putut constata că situația bipolarității politice PPE-PSE a fost înlocuită de o constelație multipolară, de patru familii politice importante: PPE, PSE, Renew Europe și verzii.

Evident, este mult mai dificil să acomodezi interesele politice a patru actori decât a doi, mai ales când între ei înregistram și diferențe ideologice majore. În plus, șahul intraeuropean a devenit unul multidimensional, negocierile trebuind să armonizeze nu numai ideologii, dar și interese naționale sau egouri personale. Iar în această privință, de departe, trebuie luată în calcul griparea motorului franco-german. Atitudinea radicală a președintelui Emmanuel Macron, de contestare a formulei candidatului principal, așa-numitul „spitzenkandidat”, a fost interpretată și ca un atac la adresa PPE, familie politică în care creștin-democrații germani joacă un rol foarte important. De altfel, în urma negocierilor intense din ultimele săptămâni, președintele Macron este considerat a fi marele câștigător, noul „king maker” al UE. Dincolo de fragmentarea politică, va fi foarte interesant să vedem cum va funcționa o UE ce, de data aceasta, după ani de zile de influența germană, se află sub o vizibilă și sporită influență franceză. O Franță care are o relație mult mai bună cu SUA și cu domnul președinte Donald Trump decât Germania. O Franță care are și o foarte bună colaborare militară bilaterală cu americanii și care deja importă gaz lichefiat din America.

Această mult mai complicată arhitectură politică europeană va genera noi provocări atât pentru politica externă românească, cât și pentru partidele noastre politice. În loc de două voci, PNL și PSD, în actuala UE, România va trebui să vorbească pe trei voci. Alături de liberali și socialiști, românii au trimis în Parlamentul European și pe cei de la coaliția USR-Plus. Încorporați rapid în noua familie politică Renew Europe, au și înregistrat deja un succes notabil, prin numirea lui Dacian Cioloș în calitatea de președinte al grupului politic din Parlamentul European. Alături de PNL, al treilea partid din PPE ca și număr de europarlamentari și socialiști, și ei cu o contribuție electorală importantă, europarlamentari români din Renew Europe pot contribui la o mult mai bună afirmare a intereselor românești. Interese care nu sunt deloc puține: obținerea unui post cât mai important de comisar european, menținerea unui nivel suficient de mare de finanțare a modernizării României, aderarea la spațiul Schengen și la euro, amplasarea unei agenții europene pe teritoriul României, menținerea drumului european pentru Republica Moldova, prezervarea interesului sporit al UE pentru zona Mării Negre.