Criza politicii externe românești

408

În câteva zile, România a înregistrat două eșecuri importante de politică externă, unul la ONU, în planul politicii multinaționale, și celălalt în relațiile sale cu Republica Moldova, dar și cu câteva dintre importante state europene.


La ONU, România a candidat pentru un post de membru nepermanent al Consiliului de Securitate. Grupul statelor din Europa Centrală era îndreptățit să trimită un reprezentant în acest for, pentru acea poziție concurând România și Estonia. La finalul competiției, din 193 de voturi,  Estonia a acumulat 111 voturi și România numai 78. În al doilea tur, plafonul necesar alegerii fiind de 129, România a scăzut la 58 de voturi și Estonia și-a câștigat mult-râvnita poziție cu 132 de voturi. O țară de numai 1,3 milioane de locuitori, mai puțini decât are Bucureștiul nostru, a avut mai multă influență și credibilitate internațională decât România, o țară de 23 de milioane de locuitori, cea mai mare țară din Europa de Sud-Est și a doua ca mărime, după Polonia, din Europa Centrală.

Acest nefericit capitol de politică externă poate fi doar parțial pus în seama celor de la externe. Este evident că toată acea joacă iresponsabilă, politicianistă, cu mutarea ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim, a dus la pierderea unui important sprijin din partea țărilor arabe sau de religie islamică. Dar, în egală măsură, România a fost victima pierderii de credibilitate internațională din cauza calității foarte proaste a actului de guvernare. Cu o presă internațională constant critică, venind după un lung șir de erori de guvernare, inclusiv ostilizarea unui mare număr de țări europene influente, rezultatul nici nu avea cum să fie altul. A fost premiată Estonia, o țară cu mai multe realizări notabile în zona de bună guvernare, în special pe domeniul de mare viitor a digitalizării administrației centrale și locale.

În tot acest eșec, are și MAE o parte de vină. Principala agenție diplomatică a României continuă să se raporteze la politica externă inerțial și nostalgic. În perioada comunistă, mai ales începând cu anii ’70 și cu reabilitarea lui Nicolae Titulescu, aparatul diplomatic s-a îndrăgostit de abordarea bazată pe multilateralism. Stăpânind bine aspectele tehnice ale dreptului internațional, România putea astfel respira în lume, încercând să se profileze ca un actor relevant la nivelul ONU, dar și al unor organizații regionale, precum CSCE. Prin aceeași abordare, România s-a reconectat parțial la Occident, reușind să adere la organizații economice precum FMI. Încorporată rigid în Tratatul de la Varșovia, țara noastră își apăra drepturile și își promova influența prin intermediul dreptului internațional.

Acest tip de abordare s-a păstrat și după 1990, mai ales că după destrămarea URSS am asistat și la un interesant fenomen de demilitarizare a relațiilor internaționale. În Europa, ideea de „warfare”, rezolvare a diferendelor prin mijloace de forță, a fost treptat înlocuită cu cea de „lawfare”. Problemele dintre țări se rezolvau prin instrumente juridice, de drept internațional. Exemplul cel mai la îndemână este cel al României și Ucrainei, ce și-au tranșat problemele la Haga, prin intermediul Curții Internaționale de Justiție. În fine, însuși rolul important jucat de organizații precum NATO și UE după 1990, având la îndemână instrumentul juridic și politic al extinderii, a justificat menținerea multilateralului ca instrument principal de politică externă.

Din păcate, „vacanța strategică “, perioada de stabilitate internațională dintre 1990 și 2014, s-a terminat, iar una dintre cele mai mari consecințe este revenirea în prim-planul relațiilor internaționale a politicii de mare putere. Ca atare, asistăm la marginalizarea multilateralului, a organizațiilor multilaterale și la revigorarea bilateralului, consecință a remilitarizării politicii globale. Principalele evoluții internaționale de azi sunt cele ce se manifestă în planul relațiilor bilaterale. Viitorul NATO, al UE, al ordinii internaționale depinde de ce se va întâmpla în relațiile bilaterale dintre SUA și Rusia, SUA și China, Franța și Germania, Rusia și China.

Aici este și eroarea comisă de MAE. Ministerul de Externe acționează inerțial, în baza unei tradiții care este depășită de realitate. În timp ce relațiile noastre bilaterale devin tot mai „subțiri”, tot mai puțin productive, noi fugim de realitate ascunzându-ne în lumea tot mai irelevantă și mai ineficientă a multilateralului. Chiar dacă am fi obținut victoria la ONU, ea ar fi fost una a la Pirus, fără câștiguri concrete pentru țara noastră.

Și cel mai bine se vede acest lucru în cealaltă înfrângere a României, mult mai importantă, din Republica Moldova. Din aceeași inerție, plus ceva interese private, la Chișinău ne-am trezit că ne poziționăm împotriva SUA și UE, pe aceeași baricadă cu cel mai hulit personaj politic al acelei țări, oligarhul moldovean Plahotniuc. Mai mult decât atât, de unde România a fost ani la rând un promotor al europenizării acestei mici țări, ea s-a transformat într-o frână a acestui proces, lucru absolut contrar intereselor noastre naționale. Iar lovitura de grație a venit pentru noi pe 10 iunie 2019, când Marea Britanie, Germania, Franța, Polonia și Suedia s-au poziționat total diferit față de România, susținând guvernul PSM-ACUM. Fără niciun fel de consultări cu Bucureștiul, pe o temă de mare interes pentru noi, aceste țări europene, cu care credeam că avem o relație specială, strategică, au hotărât ce este mai bine pentru Republica Moldova.

Și atunci nu merită să te întrebi ce rost are să te agiți în planul politicii multilaterale, când în planul politicii bilaterale ești obligat să constați eșecul mai tuturor parteneriatelor tale strategice? Căci ce partener strategic este acela care nici măcar nu te întreabă ce crezi, când miza este una de maximă importanță pentru tine? Cei de la MAE, Guvern, CSAT, Parlament înțeleg că riscăm să ne pierdem complet politica noastră externă, atât cât mai este ea? Și să nu uităm că prima condiție a unei politici de securitate de succes este o politică externă de succes. Ne putem mișca mai cu talent pentru a le salva pe amândouă?

Comentarii

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele